

Cele mai recente date statistice anunțate de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) privind evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, la 30 mai 2023, scot în evidență faptul că firmele cu sediul social în municipiul București au...




Motivația angajaților stă la baza succesului unei companii. Când angajații sunt motivați, sunt mai implicați, mai productivi și mai inovatori. Cu toate acestea, mulți manageri tind să treacă cu vederea măsuri simple, care pot crește semnificativ motivația angajaților. Iată care...

Crime în direct, mult sânge, zeci de cadavre carbonizate şi un soldat decapitat apar într-o compilaţie de materiale audiovizuale, în mare parte nedifuzate până acum, pe care armata israeliană a prezentat-o luni presei internaţionale cu scopul declarat de a face...



Deputaţii USR şi Forţa Dreptei au depus marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată „Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze”. Anunțul a fost făcut de deputata Violeta Alexandru, membră a Partidului Forța Dreptei, în...

Portalul web Important Stories (istories), care se declară una dintre puţinele surse din Rusia de jurnalism de investigaţie independent, a informat luni că femei-lunetist şi femei-operator de drone au început să fie recrutate pentru o unitate de mercenari aflată sub...

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, intitulată „Abatorul nemuritor”, a reușit ca în manieră sintetică să aducă puțină lumină în confuzia ce pare a fi cuprins întreaga lume occidentală, care strigă la unison „Free Palestina”....

Senatul a adoptat, luni, proiectul legii privind carnea şi produsele din carne, prin care se interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale. Iniţiată de un grup de parlamentari PSD, propunerea legislativă are ca...

România este preocupată de războiul din Israel şi este „atentă” la pierderile de vieţi omeneşti, dar în acelaşi timp va continua să ajute Ucraina „într-o formă multidimensională”, a afirmat, luni, la Arad, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, preluat de Agerpres....

Tribunalul București a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, instanțele din Italia urmând să decidă cu privire la solicitarea statului român privind aducerea în țară a acestuia. Anunțul a fost făcut de Alina Gorghiu,...

Deși este o țară cu venituri mari, cu acces la fonduri europene considerabile, României îi este adesea greu să satisfacă nevoile cetățenilor săi, din cauza slabei guvernanțe și a capacității administrative deficitare. La aproape cinci ani de la DST 2018,...

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta despre criza din Orientul Mijlociu şi continuarea ajutorului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, informează Agerpres. Principala problemă este modul în care UE poate contribui la...

De la pandemie la războiul din Ucraina și, mai recent, la războiul Israelului cu Hamas, platformele au aplicat reguli pe care utilizatorii, obligați să le respecte sau să suporte consecințele, le-au calificat ca fiind cenzură. Ceea ce, în fond, și...

Un tanc israelian a tras din greşeală asupra unei poziţii egiptene, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al forţelor armate ale Israelului (IDF) într-un comunicat. Incidentul, care a avut loc în apropiere de frontieră şi de Kerem Shalom, localitate...

Luna noiembrie aduce bucureştenilor prilejul de a se bucura de două super-titluri ale dramaturgiei româneşti – „Tache, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa şi „Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu. Ambele sunt găzduite la TNB Sala „Ion Caramitru“. Biletele pot fi...

Armata israeliană a susţinut duminică că a eliminat teroriştii care se adăposteau într-o celulă subterană a moscheii Al-Ansar din Jenin, în Cisiordania ocupată, în timpul unui atac aerian. „Armata a efectuat un atac aerian asupra unui complex terorist aparţinând agenţilor...

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunţat sâmbătă că nu va discuta despre soarta militarilor israelieni luaţi ostatici până când Israelul nu va pune capăt agresiunii din Fâşia Gaza, informează Reuters, citat de Agerpres. „Poziţia noastră cu privire la ostaticii din...

Abonamentele Smart Choice by DENT ESTET se adresează adulților, copiilor și adolescenților și sunt disponibile pe website-urile DENT ESTET și medlife.ro. Acestea oferă pacienților acces facil la servicii integrate de îngrijire orală și la o echipă de experți în toate...

Un excepțional articol apărut în ziarul israelian Haaretz pune punctul pe i în conflictul aflat azi în a 14-a zi de la declanșare, analiștii evrei avertizînd că Hamas a atacat violent sperînd într-o reacție disproporționat de dură a Israelului, scopul fiind solidarizarea...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că România nu va achiziţiona „în cantitate extrem de mare” vaccinuri pentru care nu există interes la nivelul populaţiei. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, Rafila a precizat că, teoretic,...

Chimist, inventator şi om de afaceri, Alfred Bernhard Nobel, fondatorul Premiului Nobel, s-a născut la Stockholm, Suedia, la 21 octombrie 1833. Se împlinesc astăzi 190 de ani de la nașterea sa. A fost cel care a descoperit dinamita (1866-1867), a...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
