

Până de curând, imaginea muzicienilor nu conta. Tot ce era important consta în felul în care aceștia cântau. Lucrurile, însă, s-au schimbat. Și acum contează mai ales cum cântă, dar astăzi imaginea își are însemnătatea sa. De la classic la...




Întrebarea din titlu mi-a fost sugerată de dialogul purtat azi cu un tânăr cetățean european de origine evreiască, născut în Ucraina, cu familia aflată momentan la Moscova, dar cu intenția de a se muta în Spania, unde trăiesc deja peste...

Mişcarea tineretului prodemocraţie din Rusia „Vesna” a lansat miercuri un apel la organizarea în aceeaşi zi a unui protest pe întregul teritoriu al Federaţiei Ruse împotriva mobilizării militare parţiale decretate de preşedintele Vladimir Putin. Militanţii acestei organizaţii, cu sediul la...



Europarlamentarul Victor Negrescu a obținut sprijinul unui număr important de deputați europeni pentru a chema în plenul Parlamentului European reprezentanții Consiliului UE și Comisiei Europene la o dezbatere cu privire la aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, se...

PSD va propune, printr-un amendament la OUG 119/2022, ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021, se arată într-un comunicat de presă al partidului. „PSD va depune un amendament în...

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizările USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public. Uniunea Salvaţi România a depus două sesizări la Curtea Constituţională care vizează proiectele de majorări de salarii din sistemul public trecute...

Cristian Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene, anunță că pensiile se pot mări mâine cu 27%, punctul de pensie putând ajunge la 2027 lei. Ghinea afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că toate declarațiile și acțiunile PSD...

Vladimir Putin a anunțat miercuri, 21 septembrie, că a semnat un decret privind mobilizarea parţială a rezerviştilor pentru „operaţiunea militară specială” din Ucraina, însă acesta pare să fie doar pasul către oficializarea unui război deschis. El a avertizat liderii Occidentului...

Participarea președintelui Klaus Iohannis și a soției sale, Carmen, la funeraliile reginei Elisabeta II a Marii Britanii nu a trecut neobservată de români. Cu umor, cu ironie, cu furie, uneori cu ură, românii au găsit din nou prilejul de a-i...

Exportul cu produse din tutun încălzit contribuie masiv la reducerea deficitului comercial al României, potrivit unui comunicat transmis de Philip Morris România. În 2021, exporturile de produse din tutun încălzit au depășit exporturile de țigarete, în condițiile în care România...

CINO GAMB SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul „Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 2”, proiect nr RUE 18720 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru...

Asociația pentru Cultură și Tradiție Anton Pann, sub patronajul Ambasadei Turciei la București, în parteneriat cu Opera Națională București, lansează Ada Kaleh Mon Amour – un proiect cultural complex menit să readucă la viață prin muzică, povești și imagini memoria...

Europarlamentarul Dacian Cioloș, este de părere că reducerea risipei nu e o măsură care să afecteze drepturile și libertățile cetățenilor, subliniind că este timpul să ne întoarcem la bunul simț. Într-un interviu acordat RFI, Cioloș a declarat că guvernul este...

Lugansk şi Doneţk cer să fie anexate la Rusia în viitorul apropiat, în timp ce trupele ucrainene continuă să avanseze în estul ţării revendicând teritoriile confiscate de forţele Moscovei, informează Agerpres. Rusia a recunoscut cele două aşa-numite Republici Populare Doneţk...

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut un apel la ANRE „să-şi facă treaba”, să supravegheze piaţa de energie, iar „Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi”. Virgil Popescu reacționează astfel la apariția în spațiul public a unor facturi imense la...

Personalitate copleșitoare, încă nedezvăluită pe deplin, George Enescu este unul dintre compozitorii de geniu ai lumii și cel mai mare compozitor pe care l-a avut vreodată România. Și totuși, până în anul 2022 nu s-a realizat niciun film artistic care...

Sute de demnitari străini şi capete încoronate sunt aşteptaţi luni la Londra pentru a asista la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, un eveniment complicat din punct de vedere diplomatic şi al securităţii, marcat de privilegii acordate unora...

Summitul SCO a reunit șefi de state decise să se opună unipolarismului și sancțiunilor economice dictate de SUA și aliații săi occidentali, propunându-și să schimbe structura instituțiilor internaționale precum WTO și să conlucreze în beneficiul prosperității. Ce este SCO Nu...

Forţele ruse îşi pregătesc posibile căi de retragere din regiunea Herson (sud), unde au scufundat în Nipru nouă vagoane pentru a improviza o trecere în zona hidrocentralei Kahovskaia, afirmă Statul Major al armatei ucrainene într-un buletin informativ sâmbătă seara,informează Agerpres....

Republica Cehă, care asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a cerut sâmbătă crearea unui tribunal internaţional pentru crime de război, după descoperirea a sute de corpuri înhumate sumar în nord-estul Ucrainei, informează Agerpres. Apelul intervine după descoperirea...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
