Întrebarea din titlu mi-a fost sugerată de dialogul purtat azi cu un tânăr cetățean european de origine evreiască, născut în Ucraina, cu familia aflată momentan la Moscova, dar cu intenția de a se muta în Spania, unde trăiesc deja peste două sute de mii vorbitori ai limbii lui Lev Nikolaievici Tolstoi, sătui de război și doritori de pace.
- TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
- 20 de ani fără EA
- Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
- ÎCCJ sesizează CCR în legătură cu ultimele modificări aduse Codului de procedură penală
- Bolojan atacă PSD și explică de ce proiectul reactoarelor modulare are probleme
TINERII DIN MOSCOVA NU AU MENTALITATEA LIDERULUI DE LA KREMLIN
Același interlocutor îmi spunea că, după cum a observat atent, în Rusia a început înlocuirea oligarhilor cu mentalitatea epocii lui Stalin, cu unii mai tineri, care știu, printre altele, că din 1999, inițial ca premier, și apoi din anul 2000, ca președinte, Putin deține practic de 23 de ani puterea la Moscova, iar aceasta generează, pe termen lung și o desprindere treptată de realitățile societății în care trăiesc acum peste 140 de milioane de cetățeni ruși.
L-am întrebat ce ecou a avut în capitala rusă discursul amenințător al lui Putin, acela care sugera că nu va ezita să apere Federația Rusă prin recurs la armele nucleare?
A surâs deloc misterios. Niciun efect!
Tinerii din Moscova fiind ca mentalitate – susținea partenerul meu de dialog conjunctural -, departe de îndoctrinarea zilnică de tip sovietic, asigurată, printre altele, de propaganda difuzată de postul de televiziune Rusia 1.
Cu o populație și o forță militară situate pe locul 9, în clasamentul mondial, cu cetățeni apți pentru serviciu aflați pe locul 10 în lume, ca număr, cu locuitori încorporabili care poziționează Rusia pe locul 17 pe glob, cu un personal militar activ al cărui număr pune Federația Rusă pe locul 5 în lume și cu rezerviști situați, ca efective, pe locul 15, pe Planeta Albastră, statul multinațional al lui Vladimir Putin este într-un moment de încercare istorică, creat doar de ambițiile imperiale exprimate de la Kremlin.
În legătură cu mobilizarea parțială, aceasta confirmă teama președintelui rus de a ordona mobilizarea generală, când în forțele armate rusești ar intra mulți intelectuali capabili nu numai să se opună unor ordine aberante, ci și să genereze reacție de respingere – manu militari – a aberațiilor dictatorului Putin.
La o populație totală de 142.320.790 de cetățeni, sunt utilizabili pentru a fi folosiți în luptă 69.737.187 de bărbați și femei, dintre care 46.681.219 sunt apți pentru serviciul militar.
Estimarea întregului personal militar rusesc se ridică acum la 1.350.000 de persoane, care include personalul activ, plus rezerviștii – 250.000 conform ultimei statistici oficiale – și forțele paramilitare, cum este cazul Gărzii Ruse.
O sursă indica ambiția Kremlinului de a chema sub arme 300.000 de rezerviști, ipoteză în care am avea de a face cu o replică ideologică, la decizia Summitului NATO de la Madrid, ca Alianța Nord-Atlantică să dispună de o forță de reacție la prima lovitură răsăriteană de peste 300.000 de militari cu înaltă pregătire de luptă, în principiu defensivă, după caz și ofensivă.
Atenție! Mobilizarea parțială înseamnă, păstrând luciditatea unor enunțuri conforme cu realitatea din teren, că septuagenarul Putin și echipa sa simt că se află pe marginea prăpastiei create în arena politică internă de nesăbuința trimiterii, pe 24 februarie 2022, a peste o sută de mii de militari ruși în Ucraina, cifra de două sute de mii ținând practic de noaptea minții.
Putin, în generozitatea sa dictatorială – altfel cum? – a anunțat că va folosi „toate mijloacele disponibile”, pentru a apăra teritoriul.
PUTIN A OMIS SĂ SPUNĂ CE AREAL VA APĂRA
A uitat să spună care teritoriu.
Pe cel al Federației Ruse practic nu l-a atacat nimeni, fiind semnalate doar unele bombardamente generate din estul Ucrainei în vestul Rusiei, cu clădiri avariate și câteva victime indicate de oficialii ruși locali.
Care teritoriu? Cel lărgit forțat, după refendumurile mimate, în zilele următoare, în arealurile Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson!
Adică, în noul context, al alipirii manu militari a zonelor enumerate, ofensiva unităților militare ucrainene va fi considerată o agresiune la teritoriul extins al Rusiei de facto imperiale și astfel se va crea situația de a putea recurge – cel puțin teoretic – la prevederea din doctrina militară rusă – al cărei autor este generalul Valery Vasilyevich Gerasimov, șeful Statului Major al armatei ruse -, care specifică explicit respingerea unui atac inamic și prin recurs la arme nucleare, inițial la cele tactice, care au un efect nimicitor imediat pe o rază de 2 kilometri și efecte ulterioare, prin radiații, asupra suprafețelor limitrofe.
Revenind la mobilizarea parțială – care înseamnă o cedare în fața presiunii profesionale a conducerii Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse – aceasta confirmă evitarea mobilizării generale, care ar duce la o schimbare a raportului de forțe, pe plan intelectual, în cadrul armatei ruse, în favoarea celor – tot mai mulți – care vor să știe exact numărul morților și răniților, pentru ce s-a luptat forța expediționară rusă pe teritoriul ex-sovietic vecin, acum ucrainean, de ce mai continuă lupta și cine amână de fapt negocierile de pace și cu ce scop?
Interpretarea unor terți potrivit căreia asistăm la o escaladare a conflictului poate fi completată de realitatea că acum se limpezesc apele geopolitice răsăritene, decupajul teritorial fiind doar o etapă în materializarea ambiției revanșarde de a pune steagul Rusiei în toate capitalele ex-sovietice din estul Europei.
Pe de altă parte, Putin și acoliții lui, ca și unii europeni unilateral și tendențios informați, susțin că Rusia luptă cu toată puterea contra Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, în contextul – mare îți este grădina Doamne!… – în care Statele Unite ale Americii și aliații americanilor din NATO vor, adică încearcă, să distrugă Maica Rusiei.
Asta așa se întâmplă când votka este pe post de cafea la Moscova…
RIPOSTE PREVIZIBILE
NATO nu are trupe pe teritoriul Ucrainei, dar la Summitul Alianței Nord-Atlantice derulat în vara aceasta la Madrid s-a decis, în mod clar, fără echivoc, că în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria vor fi unități multinaționale aliate cu efective ce vor ajunge la 4000 de militari, ceea ce din start înseamnă că mai mult de o zecime din cei peste 300.000 de militari destinați respingerii unei noi aventuri militariste răsăritene vor fi gata de luptă, la granița de est a NATO.

„Nu este o cacealma!” i-a avertizat pe telespectatorii săi țarul Putin, referirea fiind la posibila utilizare de Moscova a arsenalului nuclear rusesc.
Serios? Păi nu este o cacealma nici faptul că Alianța Nord-Atlantică are capacitatea de a identifica pe radar, de a intercepta în aer și de a distruge rachetele Moscovei care ar ținti vreo țară membră a NATO.
În plus, conform anunțurilor făcute de Pentagon și de Ministerul britanic al Apărării, după declanșarea operațiunii militare speciale ruse pe teritoriul Ucrainei, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor riposta în cazul în care Federația Rusă recurge la arme nucleare, fie acestea și tactice, pe teritoriul ucrainean și în Marea Neagră.
Iar a riposta nu înseamnă că militarii americani și britanici vor înălța smei cu porumbei ai păcii, la est de granița răsăriteană a NATO.
Privind cu calm lucrurile, septuagenarul Putin a ajuns să se creadă țarul Europei, ceea ce ar fi nostim, dacă ar fi și adevărat.
UN CIRC STALINIST IEFTIN
Mobilizarea parțială, referendumurile din start mimate, anexarea ulterioară a celor patru teritorii inițial ucrainene, la Federația Rusă, în baza „cererilor legitime ale populației din estul și sudul Ucrainei” nu reprezintă decât un circ stalinist ieftin.
De la Beijing s-a cerut reîntoarcerea la dialogul diplomatic, de la Londra s-a reiterat sprijinul ferm al Marii Britanii pentru lupta ucrainenilor contra agesiunii nedrepte, de la tribuna celei de-a 77-a Adunări Generale a Națiunilor Unite, președintele României a reafirmat susținerea țării noastre pentru Ucraina, deoarece oamenii săi luptă și pentru valorile noastre comune și democrație, iar tot la New York era așteptat discursul la ONU, al președintelui Joe Biden.
Între timp, la Mons, în Belgia – la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – există, 24 de ore din 24, o monitorizare atentă, din satelit, a dinamicii trupelor ruse la răsărit de Frontul de Est.
În sinea sa, Vladimir Putin mai dorește să sune telefonul de pe masa sa, care îi face legătura cu Casa Albă.
Ca și în cele două conflagrații mondiale, din veacul trecut, și acum Statele Unite ale Americii pot schimba cursul evenimentelor, în primul rând printr-un demers diplomatic adecvat, fie acesta inițial și confidențial.

















































