

Președintele Nicușor Dan îi va primi marți, la Palatul Cotroceni, pe șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale românești, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomației Române. Potrivit programului postat pe site-ul Administrației Prezidențiale, primirea va avea loc...




Disputa dintre cele două doamne importante ale Uniunii Europene, Roberta Metsola (președinte al Parlamentului European) și Ursula von der Leyen (președinte al Comisiei Europene), care are la bază regulamentul SAFE, un mecanism financiar de 150 de miliarde de euro ce...

Blocul Național Sindical (BNS) consideră că PNRR este astăzi „simbolul neputinței politice și administrative” și atrage atenția că suspendarea investițiilor este riscantă economic și problematică politic. BNS explică, într-un comunicat de presă, că denunțarea unilaterală a contractelor poate genera litigii, pretenții...



Premierul Ilie Bolojan a declarat că punerea bazelor militare la dispoziția aliaților din NATO ar putea fi aportul României în ceea ce privește asigurarea unui sprijin pentru o pace durabilă în Ucraina. Întrebat, la Antena 1, care este poziția Guvernului...

Un marinar al US Navy a fost condamnat pentru spionaj după ce a vândut secrete militare Chinei în schimbul a 12.000 dolari, a anunțat joi Departamentul american al Justiției, informează Agerpres. Jinchao Wei a fost declarat vinovat de un tribunal...

Parlamentul European a decis să dea în judecată Consiliul UE în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) după ce Comisia Europeană a activat o procedură de ocolire a legislativului european în privinţa fondului de 150 de miliarde de...

După mai multe percheziții efectuate miercuri atât la domiciliul său, cât și la sediul Primăriei, Cristian Radu, edilul minicipiului Mangalia, a fost reținut de procurorii DNA Constanța pentru 24 de ore. Silviu Stoica, denunțătorul primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu, a...

Statul Major al Apărării organizează, în perioada 12-20 octombrie, în municipiul București și în județul Ilfov, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX B-IF-25.Exercițiile de acest tip se desfășoară periodic și au ca scop verificarea completării cu...

Președintele Consiliul Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, s-a săturat să fie simultan și victimă și călău. Drept urmare, a luat decizia, istorică, de a ieși la miting împotriva propriei persoane. „𝐓𝐢𝐬̦𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐢𝐬̦𝐞: 𝐌𝐢𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 (text pamflet...

„Drumul Loviștei”, care traversează zona montană a județului Vâlcea, de la Câineni până la limita cu județul Argeș, a intrat efectiv în procesul de modernizare. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, estimează că cei 31,3 km de drum vor fi...

Curtea de Apel Constanța a pronunțat, joi, sentința definitivă în dosarul în care Vlad Pascu, șoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a primit în primă instanță...

UPDATE Primarul orașului Mangalia, Radu Cristian, a fost reținut, miercuri seara, pentru 24 de ore, după 10 ore de percheziții acasă și la primărie și mai multe ore de audieri. Știrea inițială Procurorii și polițiștii de la trupele speciale au...

„CFR este pe pierdere? Atunci, neapărat, trebuie să privatizăm Hidroelectrica! Companiile publice de dat cu mătura și strâns gunoiul stradal din mai multe orașe mici și comune nu au profit? Atunci să privatizăm Nuclearelectrica, fiindcă altfel nu se mai poate!...

În contextul escaladării tensiunilor din Fâșia Gaza, autoritățile israeliene au aprobat un plan militar amplu care vizează preluarea controlului asupra orașului Gaza, relateazǎ AP. Un oficial militar a declarat că rezerviștii vor fi chemați la datorie în luna septembrie și...

A fost nevoie de un „click” pentru pentru ca Adrian Fetecău să-și surprindă din nou publicul. A trecut cu nonșalanță de la actorie la scenaristică – în vremea grupului Vouă – pentru ca mai apoi să se specializeze în jurnalism...

Ministerul francez al Apărării a contactat conducerea companiei Renault pentru a analiza posibilitatea de a dedica o parte din liniile sale de producție fabricării de drone militare. Pentru o parte dintre angajați, însă, o asemenea schimbare este greu de acceptat,...

Imaginează-ți că intri într-o ședință și, fără să fie spus direct, simți că „nu tu ești centrul gravitațional” al încăperii. Un angajat dificil, poate chiar unul vechi și valoros, îți răspunde cu jumătăți de frază, îți ocolește instrucțiunile sau își...

Ministerul Energiei a anunțat, printr-un comunicat de presă transmis Q Magazine, încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită la 28 iulie 2025. „Am încheiat procedura legală prin care am evitat o situația de...

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat marți că vrea ca Guvernul să-și asume o dată a alegerilor pentru Primăria Capitalei și după aceea va face precizări despre o candidatură pentru un mandat de primar general. Întrebat la finalul unei ședințe...

Uniunea Națională a Barourilor din România avertizează că noua propunere a Guvernului de a majora plafonul de calcul al CASS pentru persoanele cu venituri din activități independente, de la 60 la 90 de salarii minime brute pe economie afectează grav...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
