Premierul norvegian Jonas Gahr Store consideră că soluția a două state este în interesul Israelului
Foto: Facebook
Actual

Palestina urmează a fi recunoscută ca stat independent de Norvegia, Irlanda și Spania

Norvegia va recunoaşte oficial Palestina ca stat independent la 28 mai, a anunţat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Store.

Drept răspuns, Israelul şi-a rechemat ambasadorii din Irlanda şi Norvegia.

„Trebuie să menţinem vie singura alternativă care oferă o soluţie politică pentru israelieni şi palestinieni deopotrivă: două state trăind unul lângă celălalt, în pace şi securitate”, a declarat Gahr Store.

„Recunoaşterea Palestinei este o modalitate de a sprijini forţele moderate care au pierdut teren în acest conflict prelungit şi brutal. Totodată, trimite un mesaj puternic altor ţări să urmeze exemplul Norvegiei şi al unui număr de alte state europene şi să recunoască statul palestinian”, a adăugat şeful executivului norvegian. El a apreciat totodată că o astfel de măsură va face în cele din urmă posibilă reluarea procesului pentru a se ajunge la soluţia a două state şi să-i imprime un nou impuls.

Conflictul în desfăşurare din Gaza a transmis foarte clar că obţinerea păcii şi stabilităţii trebuie să pornească de la soluţionarea chestiunii palestiniene, a mai spus premierul norvegian, apreciind că scopul este de a obţine un stat palestinian care este coerent din punct de vedere politic şi care derivă din Autoritatea Palestiniană.

„Credem că soluţia a două state este chiar în interesul Israelului”, a mai declarat premierul norvegian.

Şi alte ţări europene ar urma să ia o iniţiativă similară.

Premierul spaniol Pedro Sanchez urmează să anunţe data recunoaşterii de către Madrid a unui stat palestinian, iar guvernul irlandez a convocat o conferinţă de presă la ora 07:00 GMT pentru a-şi face cunoscută decizia, potrivit presei locale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top