În doar nouă luni de când a fost numit Suveran Pontif, acesta a devenit una dintre cele mai îndrăgite personalităţi ale lumii.
Ales Papă pe 13 martie 2013, fostul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio, născut pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, a dus în ultimii 50 de ani o viaţă modestă. El a refuzat proprietăţile şi limuzinele oferite de Biserica Catolică. Papa Fraancisc trăieşte fără un plămân, care i-a fost extirpat din cauza unei infecţii, pe când era adolescent. Acesta este primul iezuit care ocupă Sfântul Scaun. A intrat în Ordinul Iezuiţilor şi a fost hirotonit în 1969, după ce a terminat cursurile Seminarului Teologic din San Miguel. Este, de asemenea, primul Papă din America Latină şi totodată primul Papă non-european după mai bine de 1.000 de ani. Cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost primul care şi-a ales numele Francisc.
Dedicat luptei pentru egalitate socială
Jorge Mario Bergoglio a fost acuzat în 1970, pe când Noul Suveran Pontif a fost criticat de-a lungul timpului şi s-a spus despre el că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina. Bergoglio le-a cerut mai întâi preoţilor să nu se implice de luptele din Războiul Muradar din Argentina, când dictatura militară a torturat şi ucis rebeli. Este dedicat luptei pentru egalitate socială şi s-a implicat activ în acest sens. Cu toate aceastea, s-a opus vehement legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, a avortului şi a eutanasiei asistate.
Un om cu un incredibil simţ al sincronizării
„Rareori se întâmplă ca un actor nou pe scena mondială să capteze atenţia publicului aşa de repede, atât în rândul tinerilor, cât şi al vârstnicilor, atât în rândul credincioşilor, cât şi al scepticilor“, spune Nancy Gibbs, redactorul-şef al revistei „Time“, despre Papa Francis. „În mai puţin de an, el a făcut ceva remarcabil: nu a schimbat cuvintele, dar a schimbat ritmul muzicii. Acesta este un om cu un incredibil simţ al sincronizării. Nu locuieşte în palatul papal, înconjurat de curteni, ci într-o pensiune separată, înconjurat de preoţi. Se roagă tot timpul, chiar şi în timp ce aşteaptă de la dentist. A retras Mercedesul papal în favoarea unui Ford Focus uzat. Nu a acceptat tradiţionalii pantofi roşii, a spus nu crucifixului aurit, preferând să poarte unul de fier în jurul gâtului său“, notează revista „Time“.

















































