Papa Benedict al XVI-lea s-a declarat tulburat după ce s-a întâlnit cu victimele abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului, se arată într-un comunicat al Conferinţei Episcopale germane.

Uncategorized

Papa, tulburat după ce s-a întâlnit cu vicimele abuzurilor sexuale comise de preoţi


“În această seară (vineri – n.r.), Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la seminarul din Erfuurt cu victime ale abuzurilor sexuale comise de preoţii pedofili şi de angajaţi ai Bisericii”, se arată în comunicatul citat de portalul 7sur7.
La finalul întâlnirii, suveranul pontif s-a declarat “mişcat şi tulburat” de suferinţa victimelor şi “şi-a exprimat compasiunea profundă şi regretul pentru tot ceea ce au suferit victimele şi familia lor”.
El le-a dat asigurări persoanelor prezente că oficiali ai Bisericii “depun eforturi pentru a elucida abuzurile sexuale şi se străduiesc să favorizeze măsuri eficiente pentru apărarea copiilor şi tinerilor”.
“Papa este alături de victime şi îşi exprimă speranţa că Dumnezeu, creator şi salvator al tuturor oamenilor, poate vindeca rănile persoanelor victime ale abuzurilor sexuale şi poate aduce pacea”, se adaugă în comunicat.

Papa se află în prima sa vizită oficială în Germania, iar Erfurt a fost a doua etapă a călătoriei sale de patru zile.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top