Cătălin Chirilă este campion european al probei și mondial (2022, Halifax)
Foto Facebook COSR
Actual

Paris 2024. Cătălin Chirilă, nou record mondial la proba de canoe simplu

Canoistul Cătălin Chirilă, campion mondial și european în simplu, a concurat în seria a treia și a terminat primul, cu timpul de 3:44.75, acest rezultat reprezentând un nou record olimpic.

Chirilă s-a calificat direct în semifinalele programate pe 9 august, în aceeași zi cu finala olimpică.

Pe locul doi s-a clasat francezul Adrien Bart, cu timpul de 3:46.93.

Cu Lord, câinele său pictat pe canoe, Cătălin a vâslit eficient, și-a consolidat statutul de favorit și e mulțumit de prima cursă.

„A fost o cursă destul de intensă. Mi-am schimbat puțin strategia de cursă din cauza francezului Bart. Vorbesc adesea despre tactica care se poate schimba în funcție de adversar, așa a fost azi. Nu am vrut să-l las foarte în față, pentru a nu-i oferi confort psihologic. Au fost ceva valuri la jumătatea cursei, să fiu sincer, cred că de la șalupele de filmare, sper să nu fie așa și la semifinale. M-au incomodat puțin la direcție. Voi putea aborda cursa de semifinale mai liniștit. E prima dată când voi trage în două ore, semifinale și finală. Am resurse, voi da tot!”, a declarat Cătălin Chirilă.

Chirilă nu este interesat de timpul său, chiar dacă e record olimpic. Interesul său major este, potrivit declarațiilor sale, să treacă „primul linia de sosire”.

Adversarii săi direcți în lupta pentru podium au trecut și ei mai departe. Și cehul Fuksa, și brazilianul Queiroz, rusul Petrov, polonezul Glazunow și moldoveanul Tarnovschi sunt în semifinale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top