Pelé e pe moarte

Internat de ieri în spital, astăzi a fost mutat în ultima secție a vieții. Cu el va muri o lume, evident. La fel de evident ca și faptul că atunci cînd o lume moare, alta se naște. Căci n-o fi chiar să rămînă loc gol, să nu umple nimic această moarte, această dispariție. Universul are groază de vacuum. Deși e plin de vacuum. Go figure. 

• Românii vor ca Ilie Bolojan să demisioneze. Sondaj
• La ce mai sunt bune cărțile?
• Pentagonul anunță retragerea a 5.000 de soldați americani staționați în Germania
• Acordul Mercosur a intrat în vigoare
• Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional

Deci stați liniștiți, muriți în pace! Nu stă lumea după noi. Unii mor, alții le iau locul. Nimeni nu învie. 

Pelé e la spital, nu mai răspunde la tratament.

Nu l-am prins. Generația mea era prea tînără să vibreze la faptele lui de pe teren. Noi am fost cu alții, mai recenți. Maradona, Van Basten, Hagi, Platini. Mai recent Zidane, Cristiano Ronaldo, Messi. 

Dar Pelé a fost cu mult peste ei. A fost o legendă vie. Probabil cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Deși maradoniștii îmi vor sări la gît pentru această afirmație. Nu mai vorbesc de cealaltă sectă, a messiștilor. 

 „Nu contează câte goluri ai înscris, ci bucură-te de fiecare ca și cum ar fi primul!” Pele Foto Facebook

Pelé a înscris mii de goluri. A marcat cele mai multe goluri pentru echipa sa de club, Santos. A marcat cele mai multe goluri pentru naționala Braziliei. A participat la patru campionate mondiale de fotbal. A și cîștigat trei dintre acestea. În 1958, la nici 18 ani împliniți, copilul geniu al acelei ediții de Mondial. În 1962, o victorie după alta. Și spre sfîrșitul carierei, în 1970, la coapta vîrstă de 30 de ani. 

Pele a cîștigat tot ce se putea cîștiga. A înscris tot ce se putea înscrie. O stupefiantă medie de aproape un gol pe meci, imposibilă statistică. 

Dar nu despre asta e vorba. Pelé nu e doar o colecție de statistici seci, enervante. Pelé e un simbol. 

Pelé a trăit tot ce putea trăi. Acuma Pelé e pe moarte. 

Odată cu el, moare nu doar o generație. Moare o lume. Lumea vremurilor cînd eficiența nu era scopul ultim al vieții, gata să înăbușe orice altă țintă ontologică. Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, parcă nici eu nu-mi mai amintesc. Cum era, Doamne, pe vremea aia? Mai simplu, nu-i așa? 

Erau niște vremuri cînd nu ne optimizam viața necruțător. Cînd oamenii trăiau ca să trăiască, nu ca să stoarcă orice fărîmă de extra-plus-valoare din ea. Erau vremurile cînd nu eram mereu cu ochii pe ceas, măsurînd fiecare secundă. Cînd nu eram cu inima în buzunar, optimizînd fiecare ban. Cînd încă mai exista entuziasm și spontaneitate. 

Cînd oamenilor nu le era rușine că erau uneori naivi, nesăbuiți, necalculați, iraționali, întîmplători, naturali, firești. 

Aceste atribute nu le înșir aiurea. Ci pentru că au legătură cu Pelé, cu lumea lui, cu viața lui și acum, zilele astea, cu posibila lui moarte. Pentru că așa era și fotbalul pe-atunci, cum era și lumea. Naiv. Nesăbuit. Necalculat. Irațional. Întîmplător. Natural. Spontan. Firesc. 

La ani lumină de industria perfecționistă a vremurilor noastre. În care orice infimă mișcare este băgată în tăvălugul statisticii și analizei, o contabilitate necruțătoare a fabricii de produs goluri, rating, entertainment. Adică bani. 

Pe vremurile alea primitive, ah, cît de delicios de primitive, oamenii jucau fotbal pur și simplu pentru plăcerea de a juca fotbal. Chiar și la echipele de club. Pînă și – the horror, the horror! – pînă și la echipa națională. Driblingul era instinctiv. Talentul era neforțat. Bucuria era necoafată. Eleganța de multe ori prima în fața eficienței. Totul era mai lejer, mai puțin industrial. 

 „Am fost un mare admirator al Reginei Elisabeta a II-a încă de când am văzut-o prima dată în persoană, în 1968, când a venit în Brazilia pentru a fi martoră la dragostea noastră pentru fotbal și a experimentat magia stadionului Maracanã. Câțiva ani mai târziu, mi-a acordat cu generozitate Ordinul Imperiului Britanic, cea mai înaltă onoare a țării.” Foto Facebook

Este vorba despre acele vremuri în care modernitatea înflorea cu adevărat, dar nu-și atinsese încă excesele neintenționate din zilele noastre. Un echilibru binecuvîntat între premodernitate și modernitate. Între instinct și rațiune. Între natură și strădanie. 

Pelé, cumva, reprezintă un soi de chintesență a acestui echilibru suboptimal. Genial. Naiv. Muguri de modernitate într-un aluat de lume necoaptă. Vorba celuilalt genial care ne povestea în mod nostalgic despre vremurile de început, despre Macondo. 

“El mundo era tan reciente, que muchas cosas carecían de nombre, y para mencionarlas había que señalarías con el dedo.” 

Lumea era atît de recentă, încît multe lucruri încă n-aveau nume, și pentru a le menționa trebuia să le arăți cu deștul. Nu mai vorbesc că nici nu știau ce e aia gheață. Un mister atît de rece, încît era fierbinte. 

 „Vă port o nespusă afecțiune, Papa Francisc. Sper să vă refaceți și să ne întâlnim într-o zi personal. Va fi o zi fericită pentru mine”. Pelé către Papă Foto Facebook

La fel și Pelé al nostru, care nu mai răspunde la tratment. Un mister atît de fierbinte, încît ne îngheață sîngele cînd ne gîndim la dînsul și trebuie să-l arătăm cu degetul, mai ales generațiilor tinere, care habar n-au de el. 

Pelé e depășit de istorie. Pelé e primitiv. Pelé e naiv și suboptimal. Pelé face parte dintr-un trecut din ce în ce mai dat uitării. Pelé n-ar face față tăvălugului sportiv din ziua de azi. De fapt, nici nu știu dacă Pelé ar aprecia ce a ajuns sportul în ziua de azi. Cum ar zice unii: în ce hal a ajuns sportul în ziua de azi.

De aceea s-o fi hotărât Pelé să moară?

Da, știu, sună a păcăleală retorică ieftină. Haide, bre, ne lași? Nu s-a hotărît el să moară. Pur și simplu l-a ajuns vîrsta. E bătrîn, bre sociologule bre. Așa fac oamenii bătrîni la bătrînețe. Mor. Gata. Kaput. Koneț filma. 

Da, așa e. Dar doar pe Pelé omul îl ajunge din urmă moartea. Despre Pelé simbolul, altă treabă. Pelé simbolul hotărăște el cînd și de ce să moară. Pentru că e un simbol, de-aia. Pentru că reprezintă o lume care încetul cu încetul piere. Și atunci Pelé simbolul se hotărăște să moară și el. Să stingă lumina acestei lumi pe moarte.

În 1987, într-o cu totul altă lume, care n-are nici o legătură cu Pelé genialul brazilianul fotbalistul, un regizor danez a făcut un film. Tot genial. A luat și Oscarul. Îi zice Pelle erobreren. În traducere, Pelle cuceritorul. 

Este despre un amărît de țăran danez, jucat în mod genial de către Max von Sidow, care face pe dracu’ în patru să-și depășească soarta. Și a lui. Dar mai ales a copilului lui. Nu vă povestesc filmul, ar fi păcat. Cine vrea să-l vază, n-aredecît.

Nu știu de ce, cu siguranță și pentru că sună fonetic la fel, la moartea lui Pelé omul geniul simbolul îmi vine în minte figura luminoasă și tristă a lui Max von Sidow, jucîndu-l pe bătrînul Pelle cel înfrînt, dar cuceritor. Un om care-și cucerește soarta, chiar dacă îl înfrînge viața. 

Dincolo de continente, America de Sud ori Europa. Dincolo de culoarea pielii și de genetică, unul negru precum cărbunele, celălalt palid și supt la față ca un șaman nordic. Dincolo de priceperea profesională, unul fotbalist, altul actor. 

Dincolo de toate acestea, pe cei doi care îmi răsar în minte acum, Pelle cu doi de l al lui Max von Sidow și Pelé cu un singur l și cu accent pe e al Braziliei și al lumii și al fotbalului, pe aceștia doi îi unește umanitatea, geniul și generozitatea trăirii. Chestii care în ziua de azi sînt din ce în ce mai tăvălite în necruțătoarea mașinărie a optimizării cu orice preț.

Pentru mine, această lume pe cale să moară e întrupată, ca un diptic laic, pe de o parte de fața luminoasă, albă și tristă a lui Pelle Cuceritorul, pe de partea cealaltă de fața luminoasă, neagră și zîmbitoare a lui Edson Arantes do Nascimento, cunoscut pentru noi, muritorii de rînd, sub numele de iarbă Pelé.

Amîndoi zîmbesc. Amîndoi cu dinții mari și albi și curați. Și cu ochii luminoși. Amîndoi morți. Amîndoi puternici și inutili și frumoși și degeaba. 

La mijloc, încadrați de aceste două făpturi simbolice, semnificatul. Acel ceva care este întrupat de către semnificant. De către simbol. 

La mijloc? Viața. Moartea. Oamenii. Generația și lumea care stau să se ducă la groapa de uitare a istoriei. 

Qatarul l-a omagiat pe celebrul fotbalist brazilian în timpul Campionatului Mondial Foto Facebook

Pelé e pe moarte. Pelé o să moară în curînd. Și nici noi nu se simțim prea bine. 

Dumnezeu să ne odihnească pe toți.