Actual

PNL Sector 1: „Cu școlile nereparate, bursele neplătite și o criză a gunoaielor, Clotilde Armand a plecat în concediu trei săptămâni”

Consilierii PNL Sector 1 acuză primarul Clotilde Armand că a plecat în concediu în plină stare de alertă, lăsând multe probleme nerezolvate. „Cu şcolile complet nepregătite, bursele neplătite şi o criză a gunoaielor departe de a se fi încheiat, primarul Clotilde Armand a plecat în concediu trei săptămâni”, se arată într-un comunicat remis Q Magazine.

Reprezentanții PNL au anunțat că nu participă la şedinţa convocată joi de consilierii PSD, acuzând că pe ordinea de zi propusă nu este justificată urgența unei astfel de ședințe.

„De partea cealaltă, grupul PSD ar trebui să se abţină de la astfel de iniţiative, după ce ani de zile a girat abuzurile şi incompetenţa administraţiei primarului invizibil. A veni acum pe un cal alb, chipurile, cu aşa-zise comisii şi soluţii la probleme care trenează de ani de zile este doar o dovadă de ipocrizie. De aceea, grupul consilierilor liberali de la sectorul 1 refuză să gireze simulacrul de azi, solicitând includerea tuturor proiectelor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe ordinare. În schimb, solicităm o şedinţă de îndată pentru a găsi soluţii la problemele cu adevarat grave şi urgente – cea mai importantă dintre acestea este situaţia disperată a şcolilor din sectorul 1”, mai spun consilierii PNL.

În unitățile de învățământ din sectorul 1 nu s-a derulat nicio lucrare de reparații sau reabilitări, în contextul în care mai sunt doar câteva săptămâni până la începerea noului an școlar, precizează liberalii. Acestea sunt în responsabilitatea primarului Clotilde Armand, iar perioada vacanţei este singurul moment când se pot derula astfel de lucrări. Informaţia a fost semnalată şi de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a atras atenţia public că în sectorul nostru nu există şantiere.

„Este strigătoare la cer indiferenţa pe care administraţia actuală o arată faţă de educaţia copiilor noştri. De la lipsa lucrărilor de reparaţie şi modernizare în şcoli până la neplata burselor, pur şi simplu asistăm la noi recorduri ale indolenţei şi incompetenţei administrative.

Primarul Armand se laudă pe reţelele sociale cu băncuţe şi podeţe reparate, iar şcolile stau să cadă pe copiii care vor veni în bănci din 13 septembrie. Şi, să fie peisajul complet, consilierii PSD se dau în spectacol cu o şedinţă de îndată convocată pentru nişte comisii care pot fi incluse oricând într-o şedinţă de CL viitoare, nefiind nimic urgent. Evident că PSD-iştii au memoria scurtă, uitând că multe dintre aceste probleme au trenat de pe vremea fostei administraţii de tristă amintire. Cam aşa arată, în câteva cuvinte, administraţia de la sectorul 1”, a afirmat președintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja.

„Sigur că nu ne aşteptăm şi la răspunsuri, căci transparenţa este doar un slogan la primăria sectorului 1, dar vom face toate demersurile necesare. Cetăţenii au dreptul să ştie de ce am ajuns în acest haos administrativ”

Sebastian Burduja

„Am atras atenţia de mai multe ori, în ultimele luni, că primăria este într-un blocaj administrativ fără precedent. Am fost acuzaţi şi jigniţi în moduri pe care nu ni le puteam imagina. Aici suntem astăzi: primarul ignoră cu bună ştiinţă probleme urgente şi refuză să pună în execuţie hotărâri de Consiliu Local – cum este cazul acordării burselor de merit şi sociale. Noroc ca avem zeci de procese deschise în instanţă, măcar pe o direcţie să se dea senzaţia că se munceşte…”, a mai transmis liderul PNL Sector 1.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top