Actual

Ponta: Am demisionat de la Guvern pentru a evita revolte ca în Ucraina și incendieri de instituții

Fostul premier Victor Ponta susține că a demisionat din funcția de prim-ministru pentru că ar fi primit informaţii de la ministrul de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, potrivit cărora în România se pregăteau proteste de amploare şi incendieri de instituţii.

Întrebat despre motivele demisiei sale, în condiţiile în care ar exista “informaţii” potrivit cărora în noiembrie 2015, după tragedia din Colectiv, urmau “foarte multe proteste, inclusiv incendierea unor sedii de instituţii foarte importante”, fostul premier a confirmat aceste informaţii.

Victor Ponta a spus că în România se pregăteau evenimente similare cu cele din Ucraina, care au dus la căderea preşedintelui antieuropean şi prorus Victor Ianukovici. Acesta a dezvăluit că în zilele protestelor #Colectiv, se pregătea o mare diversiune, care să ducă România în situația Ucrainei.

”Se pregătea, se dorea să se întâmple în România ceea ce s-a întâmplat și în Ucraina, un soi de maidan. Domnul Oprea m-a anunțat și eu am spus că atâta timp cât sunt eu prim-ministru, jandarmii nu bat români în România”.

“În seara de sâmbătă, domnul Iohannis, care mereu pleacă la Sibiu, s-a dus la spital, că-mi spuneau medicii de acolo că nu știau cum să-l scoată cu jandarmii de acolo. Oamenii aceia nu puteau fi filmați cu camere, în starea în care era. Nu am mai vorbit niciodată cu domnul Iohannis după ziua Colectiv, niciodată. Nici într-o conjunctură oficială, nici într-o conjunctură neoficială”, a declarat Victor Ponta.

Fostul lider PSD a invocat din nou argumentul că el a fost dat jos de la putere în urma tragediei din clubul Colectiv la insistenţele preşedintelui Klaus Iohannis. “Am spus: «atâta timp cât preşedintele ţării, cel care dincolo de partea personală, are totuşi obligaţia de a respecta nişte reguli, nişte instituţii, de a reprezenta România, foloseşte moartea unor oameni… (…) Nu e în regulă să te foloseşti de moartea cuiva»”, a adăugat Ponta.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top