Victor Ponta îl numește pe Dacian Cioloș „cel mai sigur vânzător al României”
Foto Inquam / Sabin Cirstoveanu
Actual

Ponta îi răspunde lui Cioloș: Guvernele PSD au încercat să amâne operațiunea de la UNESCO

Fostul premier Victor Ponta, indicat de Dacian Cioloș drept principalul vinovat pentru despăgubirile uriașe pe care România va trebui să le plătească companiei Gold Corporation, afirmă că „guvernele PSD au încercat să amâne operațiunea lui Cioloș de la UNESCO”. Ponta l-a numit pe Dacian Cioloș „cel mai sigur vânzător al României”.

Dacian Cioloș a declarat astăzi că Roşia Montană este o afacere a PSD din care „aceşti oameni vor să câştige bani indiferent de cum se va încheia acest proces”. Europarlamentarul i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu să-şi asume răspunderea în acest caz.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta și-a amintit că în 2021, Cioloș anunța fericit că a primit, la împlinirea vârstei de 52 de ani, cel mai frumos cadou Roșia Montană în UNESCO.

„În 2021 Dacian Cioloș anunța fericit că, de ziua lui, a primit cadou Roșia Montană în UNESCO; nu a zis dacă a primit cadou și de la Soros de ziua lui! Dar România a primit cadou de la Cioloș un proiect distrus, un proces pierdut și multe miliarde pierdute! În orice țară normală, Cioloș ar fi judecat pentru subminarea economiei naționale- dar în România îl punem pe Ciolacu (și contribuabilii români) să plătească!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Fostul premier a făcut o cronologie a subiectului Roșia Montană.

„Proiectul Roșia Montană” a demarat în România în anul 2000 – deși a fost dorit de miliardarul George Soros a ajuns la alți oligarhi din lumea internațională a aurului! De aici au început problemele – și bieții români o să plătească iar oalele sparte.

PSD a încercat să salveze situația. Proiectul de lege pentru Roșia Montană prevedea condiții extrem de bune pentru România – aproape 350 milioane de Euro/ an încasări din redevență, taxe și impozite plus toate lucrările de decontaminare a lacurilor de cianură rămase din perioada comunistă. În Parlament, PSD a inițiat și condus o Comisie Specială care să găsească soluțiile cele mai bune și să prezinte transparent oamenilor situația.

PNL, inițial, a susținut proiectul de lege, după care, în septembrie 2013 s-au răzgândit și au anunțat oficial că voteaza împotrivă!

În 2014, candidatul PNL la prezidențiale, Klaus Iohannis, a anunțat clar că este împotriva proiectului!

În 2015, Klaus Iohannis a realizat că trebuie să își schimbe abordarea și a spus că trebuie renegociat. Moment în care sorosiștii s-au activat la proteste. Și așa a apărut din joben Dacian Cioloș – cel mai sigur vânzător al României. Ca să fie sigur că proiectul va fi blocat definitiv Guvernul Cioloș a cerut înscrierea Zonei Roșia Montană!

Guvernele PSD au încercat să amâne operațiunea lui Cioloș de la UNESCO, știind că acesta înseamnă 100% că pierdem orice proces internațional cu investitorii. Au reușit până în 2020. Dar atunci a venit Guvernul PNL – USR. Și Cioloș a primit cadou de ziua lui înscrierea in UNESCO – si Romania a primit cadou de ziua lui Ciolos un proces de miliarde!

Din 2021 a fost clar că România o să piardă procesul. Dar Cioloș era recompensat cu funcții prin Parlamentul European; iar Iohannis a uitat ce a spus în campania din 2014 și cum a votat PNL – și spune că e treaba Guvernului (adică a lui Ciolacu)!”, scrie Victor Ponta.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top