“Consider că în orice situaţie de acest fel, chiar dacă m-am exprimat înainte public, chiar dacă am vorbit despre chestiuni politice la ordinea zilei, trebuie să fiu ascultat în instanţa care a decis excluderea. Mă duc să dau explicaţia pe care o datorez. Statutul PDL spune că trebuie să ai dreptul la apărare. În timp ce ei mă excludeau, eu eram la lucru”, a spus Preda la Antena 3. El a adăugat că a fost căutat de mai mulţi membri ai BPN care i-au spus că au fost de partea lui.















































