Intern

Premieră în medicina românească: doctorii au operat pe creier un pacient perfect conştient

Medicii de la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti au operat pe creier un pacient conştient, o premieră în sistemul public de sănătate. Femeia de 48 de ani a ştiut tot timpul ce se întâmplă cu ea, iar medicii spun că toată operaţia s-a desfăşurat în timp ce pacienta vorbea, râdea şi desena pe hârtie.

 

Prima intervenţie neurochirurgicală cu pacient conştient, care s-a realizat în sistemul sanitar public românesc, a avut loc la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, pe o pacientă de 48 de ani care prezenta o tumore în aria motorie primară, aria senzitivă primară şi aria care deserveşte percepţia hemispaţială, potrivit unui comunicat de presă.

Medicii anestezişti implicaţi, dr. Lelia Iliescu medic primar ATI, şef secţie ATI şi dr. Adriana Badea, medic specialist ATI au operat pe creier în timp ce pacienta era perfect conştientă, vorbea, râdea şi desena pe hârtie.

„Este cea mai spectaculoasă tehnică anestezică, pacienta primeşte iniţial anestezie generală intravenoasa totală, este setată neuromonitorizarea şi neuronavigaţia, apoi începe intervenţia chirurgicală. Când se ajunge la formaţiunea tumorala, adică după 20-30 de minute, pacienta este trezită. Pe parcursul intervenţiei neurochirurgicale, care a durat patru ore, pacienta în vârstă de 48 ani a fost perfect trează, foarte cooperantă şi a efectuat diferite teste de evaluare a funcţiilor motorii şi senzitive, în vederea stabilirii marginilor de rezecabilitate, astfel încât aceasta nu va rămâne cu deficite” a precizat dr. Lelia Iliescu.

Operaţia este decontata de Casa de Asigurări de Sănătate, iar pacienta nu a trebuit să suporte niciun fel de coplată.

Perioada intraoperatorie, pregatirea preoperatorie şi urmărirea postoperatorie se realizează în cadrul unei structuri noi, specializate, care a fost inaugurată acum un an la Spitalul Clinic Colentina. Secţia ATI din cadrul acestei structuri are medici neuroanestezişti, terapie neurointensivă cu linie de gardă, acces continuu la computer tomografie, RMN, Doppler transcranian, EMG, EEG, etc.
„Alături de medicii neuroanestezişti, la intervenţia în premieră, au participat neurochirurgii Dr. Ionut Gobej şi Dr. Dorin Bica precum şi medicul neurolog Dr. Laura Crăciun şi, nu în ultimul rând, echipele de asistenţi medicali şi restul personalului secţiilor de terapie intensivă, neurochirurgie şi bloc operator”, se mai arată în sursa citată.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top