Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Dragoş Benea, este audiat marţi dimineaţa, la sediul DNA, în dosarul privind fapte de corupţie, în care anchetatorii au făcut, luna trecută, mai multe percheziţii la sediul instituţiei şi la alte 27 de adrese din judeţ.

Actual

Preşedintele CJ Bacău, Dragoş Benea, audiat la DNA

Dragoş Benea nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA.

Anchetatorii au efectuat pe data de 17 iulie percheziţii la 28 de adrese din judeţul Bacău, inclusiv la trei instituţii publice, într-o cauză privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2005-2012, potrivit DNA.

Potrivit sursei citate, descinderile au vizat şi sediul CJ Bacău, precum şi locuinţa preşedintelui CJ, Adrian Dragoş Benea, şi pe cele ale altor angajaţi ai instituţiei. În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente care au legătură cu ancheta desfăşurată în acest caz.

Reprezentanţii DNA au menţionat că, în acest dosar, s-a început urmărirea penală in rem, pentru fapte de corupţie.

CJ Bacău este condus, din 2004, de Dragoş Adrian Benea, lider al filialei judeţene a PSD, şi de vicepreşedinţii Ionel Floroiu şi Claudiu Constantin Năstasă (PNL).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top