Actual

Preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, a primit Premiul Nobel pentru Pace 2016

 

Premiul Nobel pentru Pace 2016 i-a fost înmânat, vineri, președintelui columbian, Juan Manuel Santos, pentru eforturile depuse în încercarea obținerii păcii sud-americane.

Chiar dacă majoritatea votanților a respins prin referendum pacea cu gherila FARC (Forțele Armate Revoluționare din Columbia), în urmă cu câteva zile, asta nu înseamnă ca nu vor continua să lupte pentru pace. „Columbienii nu au spus „Nu” păcii, ci acestui acord în mod particular”,  a asigurat purtătorul de cuvânt al comitetului de premii.

Acesta a mai declarat că au decis sa-i acorde premiul președintelui, Juan Marcos Santos, pentru lupta neîncetată și efortul personal depus în oprirea războiului civil, care a terorizat Columbia, de mai bine de 50 de ani, potrivit El Mundo.

Prin acordarea  Premiului pentru Pace, Comitetul Nobel Norvegian doreşte să-i încurajeze pe toţi cei care depun eforturi pentru pace și reconciliere în Columbia.

Anul acesta, numărul candidaţilor propuşi pentru Premiul Nobel pentru Pace a atins cifra record de 376, depăşind precedentul record, de 278 de propuneri, stabilit în anul 2014, a anunţat Comitetul Nobel de la Oslo, instituţia care acordă distincţia.

De când a început decernarea premiilor, în anul 1901, s-au acordat 96 de premii la un total de 129 de câștigători. În anul 2015, premiul Nobel pentru Pace a mers la Cvartetul pentru Dialog Național din Tunisia „pentru contribuția sa decisivă la construirea unei democrații pluraliste” în această țară, după revoluția din 2011.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top