Primul condamnat pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”

Nu a trecut decât un an de la scenele de groază în care poliția fugărea oamenii pentru că „evadaseră” din spital. Infectați sau nu, oamenii erau duși cu forța la spital, iar dacă nu voiau să se bucure de „ospitalitatea” spitalelor și fugeau, deveneau în mod automat infractori periculoși.

• Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
• În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
• Sindicaliștii din Sănătate protestează în fața Guvernului
• Nivelul de sărăcie din Germania a ajuns la un nivel record. „Guvernul trebuie să adopte politici care combat sărăcia, nu doar o administrează”
• Rectorul UNEFS: Eu am cerut suplimentarea locurilor pentru studenți. Nu am vorbit niciodată cu generalul Vlad

Pentru a se da un exemplu, pentru a descuraja astfel de viitoare manifestări ale celor care zădărnicesc combaterea bolilor, justiția l-a condamnat ieri la 1 an cu executare pe un anume Matei Strugurel.

Strugurel a fost condamnat pentru fuga din spital, deși testele care i s-au făcut au arătat că nu era infectat cu SARS-CoV-2. Și cu toate acestea… precedentul a fost creat.

Dubla măsură a justiției din România

Despre acest caz vorbește, într-o postare pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea:

„Biciul legii și făcălețul justiției au fost arătate. Fac deja parte din ritualul noii religii a nou-normalilor. A fost pronunțată, după pohta ce-a pohtit Arafat, prima hotărâre de condamnare definitivă a unei persoane pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Precedentul s-a creat. Un amărât, pe numele său Matei Strugurel, a fost condamnat cu executare la un an închisoare pentru că a fugit din spital, de frică să nu se infecteze cu super-mega-boala mileniului.

Hotărârea este o imensă eroare judiciară, cel mai probabil intenționată*, întrucât: – omul era internat forțat într-un spital, pe suspiciune de boală, suspiciune care a fost infirmată printr-un test negativ; așadar, nu avea ce boală să transmită mai departe și nu avea cum să zădărnicească vajnica „luptă” a autorităților pentru combaterea bolilor; – din datele care există rezultă că omul avea dizabilități psihice, deci putea fi considerat iresponsabil; conform Codului penal, iresponsabilitatea este cauză de înlăturare a caracterul penal al faptei; -potrivit unui raport al Avocatului Poporului, din iulie 2020, internarea și menținerea forțată în spitale a persoanelor suspecte de boală (asimptomatice) este o formă de detenție ilegală, o lipsire ilegitimă de libertate; conform Codului penal, evadarea dintr-o detenție ilegală nu are caracter penal; – atât circumstanțele personale (om amărât, cu dizabilități, terifiat de riscul de a lua boala din spital), cât și lipsa consecințelor reale ale faptei (test negativ, om care nu prea ieșea în lume, fiind un exclus social…) impuneau renunțarea la urmărire penală, instituție permisă procurorului și supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Notă – numai cu scopul de a reliefa dubla măsură cu care acționează justiția noastră, e cazul să reamintesc că un cunoscut europarlamentar român a fost cercetat de parchet pentru fals în declarații, fals care a fost constatat de parchet, dar procurorul anchetator a considerat că nu e cazul să se continue urmărirea penală și a cerut judecătorului de cameră preliminară de la ÎCCJ să confirme.

Culmea, ÎCCJ a informat soluția parchetului, dar a dispus chiar achitarea pentru lipsă de pericol social, respectivul europarlamentar fiind acum bine-mersi și plin de vervă în niște alegeri interne ale unui partid. De ce nu a fost posibilă această soluție și în cazul lui Strugurel? Răspunsul îl știți/bănuiți: uite d-aia. Justiția română din republica Ploiești, așa cum a făcut și în vremurile luptei contra corupției, a ținut nepărat să își semnalizeze virtutea și să arate că muncește pe spetite la „lupta” contra molimei galactice.”