Potrivit unui document publicat pe site-ul CSM, detaşarea lui Ilie Botoş la Cancelaria primului-ministru a încetat începând cu data de ieri.
În urmă cu un an, Secţia pentru procurori a CSM aproba, cu unanimitate de voturi cererea fostului procuror general al României Ilie Botoş de detaşare la Cancelaria primului-ministru. Atunci, Secţia pentru procurori a CSM a luat în discuţie şi a aprobat Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind încetarea detaşării în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi detaşarea la Cancelaria primului-ministru a general-locotenentului magistrat dr.
Ilie Botoş, procuror militar în cadrul Secţiei parchetelor militare – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În 2 august 2012, generalul Ilie Botoş, fost procuror general al României, a fost numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), de către ministrul Apărării de atunci Corneliu Dobriţoiu.
În 21 iulie 2006, Ilie Botoş şi-a dat demisia din funcţia de procuror general al României, ca urmare a fugii din România a lui Omar Hayssam, condamnat ulterior în lipsă la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea a trei reporteri în Irak.















































