Hamas a prezentat mediatorilor o propunere de armistiţiu în Fâşia Gaza care include în prima etapă eliberarea femeilor, copiilor, vârstnicilor şi bolnavilor israelieni luaţi ostatici în schimbul eliberării a 700-1000 de prizonieri palestinieni, potrivit unui document la care a avut acces agenţia Reuters.
- Roman Gofman a devenit noul director al Mossad. Netanyahu: Ridică-te și strălucește!
- Prof. Mariana Badea revine cu „Bumerang de manele… lingvistice”
- Generalul Gheorghiță Vlad: Resping toate acuzațiile! Nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea
- Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
- Ștefan Avrămescu, AUR: Atâta vreme cât nu suntem parte a unui guvern, nu înţelegem de ce să-l votăm
Între cei eliberaţi ar urma să se numere 100 de deţinuţi palestinieni condamnaţi pe viaţă în închisori israeliene, precum şi „recruţi femei” israeliene.
Hamas mai afirmă că va conveni asupra datei de începere a unui armistiţiu permanent după schimbul iniţial de ostatici şi prizonieri.
După prima etapă ar urma de asemenea să fie convenit un termen-limită pentru retragerea israeliană din Fâşia Gaza, se mai arată în propunerea Hamas.
Potrivit acesteia, într-o a doua etapă a planului urmează să fie eliberaţi toţi ostaticii şi deţinuţii aflaţi în custodia ambelor părţi.
Eforturile de a asigura un acord privind încetarea focului între Israel şi Hamas în Gaza sunt în desfăşurare, a indicat sâmbătă agenţia de informaţii israeliană Mossad, în pofida speranţelor slabe pentru un armistiţiu în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului.
Egiptul, Statele Unite şi Qatar mediază negocierile de armistiţiu din ianuarie. Ultimul acord a dus la o pauză de o săptămână în lupte în luna noiembrie, în timpul căreia Hamas a eliberat peste o sută de ostatici, iar Israelul a eliberat de aproximativ de trei ori mai mulţi prizonieri palestinieni.















































