Detaliile privind vizita lui Putin la Havana nu au fost încă discutate
Foto: Kremlin.ru
Actual

Putin, invitat în Cuba

Ambasadorul Rusiei în Cuba a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin a primit o invitaţie pentru a vizita insula condusă de Partidul Comunist, dar că deocamdată este prea devreme pentru a discuta despre pregătirile pentru o astfel de călătorie, informează Agerpres.

„Vladimir Vladimirovici are o invitaţie în Cuba, dar nu ştiu cum va fi organizată agenda sa de lucru”, a declarat ambasadorul Viktor Koronelli pentru RIA Novosti. „Preşedintele Cubei a fost la Moscova nu atât de demult, în noiembrie anul trecut”, a amintit ambasadorul rus.

Aliaţi politici de multă vreme, Cuba şi Rusia, ambele vizate de sancţiuni americane, şi-au întărit legăturile economice, facilitând comerţul şi investiţiile, pentru a ocoli aceste restricţii.

Cuba a primit circa 66.000 de turişti din Rusia până acum anul acesta, iar reluarea zborurilor regulate de către compania rusă Aeroflot va face ca probabil circa 100.000 de turişti ruşi să viziteze insula în 2023, a subliniat Koronelli.

În timpul întrevederii sale cu Putin în 2022, preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel i-a transmis liderului de la Kremlin salutări călduroase din partea fostului preşedinte al Cubei, Raul Castro, şi a condamnat sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei.

„Aş vrea să spun din nou că Rusia se poate baza întotdeauna pe Cuba, pe toate aspiraţiile şi voinţa noastre”, i-a spus Miguel Diaz-Canel lui Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului. „Vom continua să facem totul pentru a ne asigura că relaţiile noastre continuă să crească şi să se întărească”. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top