România nu a reușit decât un egal în returul barajului cu Grecia, după ce în partida tur pierduseră cu 3-1.

Featured

Quod erat demonstrandum

Naționala lui Victor Pițurcă a demonstrat, astfel, ceea ce era evident pentru toată suflarea microbistică autohtonă: că nu are valoare pentru participarea la Mondialul brazilian din 2014.

 

Suporterii tricolorilor vor mai privi un Campionat Mondial de fotbal la televizor, după 1-1 cu Grecia, pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa a doua a barajului pentru turneul final de anul viitor. Învinsă cu 3-1 la Pireu, România s-a văzut condusă şi pe teren propriu, după golul marcat de Kostas Mitroglou (min. 23), dar a reuşit să egaleze după pauză, în urma unui autogol semnat de Vasilis Torosidis (autogol, min. 55). România nu a mai participat la o Cupă Mondială de 16 ani şi nu are decât să aştepte cu speranţă ediţia următoare, din Rusia de peste patru ani. De notat, că în timpul partidei de pe Național Arena, mii de suporteri au scandat „demisia” la adresa selecționerului Victor Pițurcă. România nu a mai ajuns la un Campionat Mondial de fotbal din 1998, când turneul final a fost găzduit de Franța.

 

Pițurcă: România s-a autodepăşit în această campanie

Tehnicianul formației noastre, cel care va conduce Naționala și în preliminariile pentru Europeanul din 2016, a recunoscut la finalul partidei cu Grecia că oaspeții au meritat calificarea: “Din păcate, Grecia a fost mai bună decât noi, chiar şi în această seară. Noi am avut posesia, dar fără să avem ocazii mari. Calificarea am pierdut-o la Atena. Dacă nu primeam acel gol ca în curtea şcolii, era mult mai greu pentru greci. Bravo grecilor, au fost mai buni. Păcat că nu am reuşit să câștigăm şi să ne calificăm. România s-a autodepăşit în această campanie, asta e clar”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top