Numărul doi mondial Rafael Nadal a câştigat al doilea său titlu la US Open şi al 13-lea turneu de Grand Slam din carieră, după ce l-a învins, luni, pe locul 1 ATP, Novak Djokovici, scor 6-2, 3-6, 6-4, 6-1.

Sport

Rafael Nadal a câştigat pentru a doua oară US Open

Nadal, victorios după trei ore şi 21 de minute, şi-a adjudecat al zecelea trofeu al sezonului, al doilea de Grand Slam după Roland-Garros, şi al 60-lea al carierei.

El l-a depăşit pe australianul Roy Emerson şi ocupă locul trei în clasamentul celor mai titraţi jucători în Grand Slam, după Roger Federer (17) şi Pete Sampras (14).

Nadal şi Djokovici au câştigat 12 din ultimele 15 turnee de Grand Slam, spaniolul impunându-se de şapte ori, notează Mediafax.

În ciuda înfrângerii, Djokovici rămâne numărul 1 mondial. El a jucat a patra finală consecutivă la Flushing Meadows.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top