Un raport complex elaborat de Curtea de Conturi a României arată situația gravă în care se află cele mai importante patru companii ale statului, alături de alte peste 2.000 de entități.
Este vorba despre nume grele, precum CFR SA, Tarom, Poșta Română și ANAF, ai căror angajați ar fi beneficiat de bonusuri și remunerații ilegale în ultimii ani, conform informațiilor prezentate de Curtea de Conturi. Totodată, raportul amintește investiții făcute ineficient sau chiar declarații completate eronat.
Citește și: Banii virtuali ar putea fi salvarea locuitorilor din Venezuela
În total, raportul indică un număr-record de 21.427 de abateri și erori financiar-contabile, în valoare totală de 43,22 miliarde de lei. Toate aceste nereguli au fost constatate de Curtea de Conturi, care a efectuat 1.619 acțiuni de audit financiar, 656 de acțiuni de audit de conformitate și 35 de teme de audit al performanței, pentru un număr de 2.402 entități.
Un raport complex despre abateri
„Cu ocazia verificărilor desfăşurate, urmărind obiectivele de audit stabilite, au fost identificate 21.427 de cazuri de abateri, care au generat venituri suplimentare de 978,1 milioane lei, prejudicii de 687,6 milioane lei sau erori financiar-contabile de 43.225 milioane lei.
Faţă de anul 2016, volumul abaterilor referitoare la venituri nestabilite, neevidenţiate şi, pe cale de consecinţă, neurmărite şi neîncasate a scăzut cu un procent de aproximativ 35%, iar la prejudiciile produse bugetelor publice vorbim de o scădere cu aproximativ 62,72% faţă de anul precedent”, se arată în raportul oficial.
Citește și: De ce România nu se mai preocupă de guvernanța corporativă?
Astfel, se poate observa o îmbunătățire a situației pentru anul 2017, față de 2016, dar nu în toate aspectele. De exemplu, abaterile financiar-contabile au cunoscut o creștere de 48% în 2017 față de 2016. În acest caz, abaterea predomină în evidenţierea şi raportarea patrimoniului public atât de către entităţile din administraţia centrală cât şi de către cele din administraţia locală.
Probleme și la unitățile administrativ-teritoriale
„Abaterile constatate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2017 au semnalat nestabilirea şi neîncasarea unor venituri de 262 milioane lei, generarea unor prejudicii de 431 milioane lei, în scădere cu 52% faţă de anul 2016, precum şi erori de înregistrare în evidenţele contabile, de patrimoniu sau fiscale, neînregistrarea şi neevaluarea unor active, a căror valoare a fost estimată la 7.337 milioane lei.
Citește și: Problema creșterilor salariale degenerează. Funcționarii publici se revoltă
Volumul veniturilor suplimentare constatate în anul 2017 a fost mai mic decât în anul 2016 când nivelul acestora a fost de 374,78 milioane lei. Pe de altă parte, volumul abaterilor financiare a avut un trend crescător, cu 36% mai mare faţă de anul 2016”, conform informațiilor din raport.
Poșta Română: Sute de mii de lei în bonusuri și servicii ilegale
Prima companie vizată de acțiunile Curții de Conturi este Poșta Română, care ar fi aprobat plăți ilegale pentru acordarea unor bonusuri, cu o valoare totală de 237.000 lei. Totodată, este vorba și despre 579.000 lei pe care compania i-a cheltuit pentru achiziționarea unor servicii juridice. Acestea din urmă ar fi fost rezultatul încheierii unui contract al cărui obiect s-a suprapus cu atribuțiile Direcției Juridice și Reglementări.
„Unele bunuri, proprietate publică a statului, au fost intabulate eronat în proprietatea CNPR, fiind constituite apoi ca și garanții bancare imobiliare, așa cum reiese din contractele de ipotecă imobiliară aferente contractelor de credit, încheiate de CNPR cu diverse bănci comerciale”, arată raportul.
TAROM: Pierderi-record
În cazul companiei de transport aerian TAROM, Curtea de Conturi a analizat performanța activității în perioada 2012-2016.
Citește și: România va deveni țară de tranzit pentru livrarea gazelor naturale spre vest
„În perioada 2012-2016, societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545.340 mii lei, iar la finele exerciţiului financiar 2016, pierderea reportată preliminată a fost de 2.091.103 mii lei. Prin urmare, este puţin probabil ca în perioada următoare acţiunile TAROM să poată genera venituri din dividende, astfel încât să devină atractive pentru investitori”, se arată în raport.
Printre problemele generale identificate de Curtea de Conturi se numără faptul că TAROM nu a reușit să exploateze flota de vehicule în cel mai eficient mod posibil. Aceeași situație se aplică și clădirilor și terenurilor aflate în exploatarea companiei.
Citește și: Cum va arăta Europa după Brexit? România urmează să ajute statele membre UE
În aceste condiții, „este puțin probabil ca TAROM să fi generat venituri din dividende, astfel încât să devină atractive pentru investitori”, informează Curtea de Conturi.
CFR SA: Probleme cu bonusurile
Directorul General al companiei, precum și membri din Consiliul de Administrație au beneficiat de bonusuri în valoare totală de 307.000 lei. Totodată, raportul demonstrează că mai mulți angajați ai CNCF CFR SA au folosit vehiculele companiei pentru activități care „nu au legătură cu scopul” și pentru care au decontat combustibil în acest sens.
Totodată, s-au înregistrat probleme la contractele de concesiune, atât cele ale CFR SA, cât și ale SC Metrorex SA, compania care administrează rețeaua de metrou din București.
Citește și: România câștigă într-un proces internațional zeci de milioane de dolari
„Nu au fost actualizate contractele de concesiune încheiate cu Societatea Metrorex SA şi cu Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, în funcţie de valoarea bunurilor din domeniul public al statului, în sumă de 6.803.865 mii lei, reprezentând obiective de investiţii finalizate, recepţionate şi date în folosinţă în perioada 2008-2016”, explică Curtea de Conturi.
Situația critică de la ANAF
„Pentru bugetul pe anul 2016, ANAF a fundamentat necesarul de credite destinate cheltuielilor de capital la un nivel inițial de 118,94 milioane lei, dar prin rectificare bugetară a fost retrasă suma de 83,967 milioane de lei, creditele bugetare definitive destinate investițiilor, în suma de 34,979 milioane lei, înregistrând un nivel al execuției bugetare, prin plățile efectuate, în suma de numai 11,998 milioane lei, de numai 34,3%”, se arată în raport.
Cheltuielile de capital din ultimii ani (care s-au diminuat) au afectat infrastructura IT a ANAF, motiv pentru care entitatea deține o infrastructură de IT și de comunicații învechită și neperformantă, arată raportul. Nu au mai fost investiții semnificative din anul 2013.
Citește și: Ministerul Afacerilor Interne a făcut precizări în legătură cu salariile polițiștilor din România
Mai mult, rezultatele inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, pentru anul 2015, nu au fost înregistrate în evidența contabilă, acestea indicând minusuri de 56,018 miliarde lei.
















































