Război în cinematografie. Cristian Comeagă: De ce îi minte Mungiu tocmai pe tineri?

Regizorul Cristian Mungiu se întreba zilele trecute „de ce nu e bine, ce nu e bine?”. Întrebarea era adresată, printr-o scrisoare deschisă, celor care au criticat propunerea sa de Ordonanță de Urgență în domeniul cinematografiei. Răspunsul îl dă astăzi, tot printr-o scrisoare deschisă, regizorul Cristian Comeagă care consideră propunerea lui Mungiu „un horror pus la cale doar pentru noi, cineaștii”. 

Vă prezentăm răspunsul regizorului Cristian Comeagă, intitulat „Șmenul vieții”:

ȘMENUL VIEȚII

…Așa s-ar putea intitula ordonanța regizată de Tudor Giurgiu, produsă de Ada Solomon, cu Cristian Mungiu în rolul principal și cu doamna ministru Șuteu izbind ca berbecele în poarta guvernului ca s-o lansesze de urgență acum, mâine, oricând înainte să intre pe piață blockbusterul „Cumințenia pământului”. Impresionează mai ales aplombul protagonistului Mungiu, care s-a dat pe net în ultima lună, ca să-și promoveze opera, mai mult decât în întreaga sa carieră. Lansând ziceri antologice, de tipul „cinematografia e ca un grajd”, sau „legea, ca legea, regulamentul contează”, domnul Mungiu nu contenește cu asigurările că ordonanța va fi un hit, adică o lovitură.

Și ce lovitură. Producția, un remake al succesului semnat de Sergiu Nicolaescu și lansat în 2005 cu titlul „OG39 privind cinematografia” s-a copt în secret peste vară, dar cine a avut răbdarea și puterea să urmărească până la capăt trailerul postat pe pagina Ministerului Culturii a avut surpriza să constate că opera nu e din categoria „total reform”, cum bat toba domnul Mungiu și doamna Șuteu, ci din genul „pe-afară-i vopsit gardu’ și-năuntru-i leopardu”. Spre edificare, iată principalele noutăți:

CENTRUL NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI

Directorul general – funcționar public ce ocupă postul prin concurs; pierde din mână toate deciziile, rămâne să facă anunțurile către presă și, dacă e priceput, cafele pentru consiliul de administrație.

Consiliul de Administrație – preia suveran toate deciziile care privesc bani sau alte foloase: stabilește al cui film e dificil și al cui nu (știut fiind că filmele dificile vor fi subvenționate 100%, celelalte doar 50%), cât de mulți bani poate lua un producător din Fondul cinematografic, festivalurile internaționale pentru care se acordă sprijin de participare, cine vor fi membrii comisiilor concursurilor pentru obținerea finanțărilor, câți bani va primi fiecare proiect câștigător, cine va primi sprijin financiar suplimentar sprijinului financiar, precum și alte decizii de acest fel. Când vine vorba de constituirea consiliului, sunt menținute prevederile vechii ordonanțe, că sunt bune rău: membrii nu-și vor ocupa locurile prin concurs, ci vor fi numiți de ministru, la bunul său plac, dintre persoanele propuse de unii cineaști, exact aceia care vor beneficia direct și din plin de deciziile celor propuși de ei. Și deși nu e prevăzut vreun criteriu profesional, de integritate sau de compatibilitate care ar trebui îndeplinit, actualul ministru al culturii nu i-a numit în CA al CNC pe Bercea Mondial sau pe Poponeț, cum ar fi putut să o facă, ci doar subalterni, angajați, asociați sau apropiați ai săi, ai doamnei Solomon, ai domnului Giurgiu și ai domnului Mungiu. Cum e de înțeles, autorii ordonanței au stabilit și castingul.

Consiliul Consultativ – cea mai prețioasă contribuție a noii ordonanțe. Ordonanța doar îl înființează, urmând ca ministrul să stabilească din cine se va compune, ce atribuții și ce prerogative va avea. S-ar putea crede că fiind consultativ nu va conta cine știe ce, dar e posibil ca avizele sale să nu poată fi refuzate, sau să primească drept de veto. Naivii ar putea întreba ce rost are un asemenea organ când autorii ordonanței au deja în mână consiliul de administrație. Ei, aici se vede mâna marilor noștri cineaști: când va veni un nou ministru, care-și va numi ciracii într-un nou CA, consiliul consultativ va asigura perpetuarea actualei aristocrații cinematografice forevărevărafter, căci, presimt, locul în acest consiliu va fi acordat pe viață, poate cu posibilitatea de a fi lăsat moștenire, ca locul de veci.

FONDUL CINEMATOGRAFIC

Pe lângă taxa pe publicitatea tv, aplicată la grămadă și pentru posturi generaliste și pentru cele de știri, se vor adăuga alte surse superbabane: taxa pe internet, cea pe telefonie mobilă, puse tot mârlănește, pe tot conținutul, nu doar pe filmul vizionat sau descărcat, cum ar fi normal. Mobilul autorilor e îngrășarea Fondului, căci va fi al lor. Și-apoi, va fi nevoie de material, nu glumă ca să finanțezi filmele 100% din bani publici. Tot în acest scop, nu li se va mai permite plătitorilor de taxe să finanțeze de capul lor filme de televiziune, ca până acum, ca să nu strice orzul pe gâște.

SPRIJINUL FINANCIAR

Nu va mai fi credit, ce să ne mai batem capul…? Va fi subvenție, iar contribuabilul va plăti integral costul filmului care va deveni integral proprietatea producătorului. Na, să moară de oftică toți regizorii care au stat cu mâna întinsă la Partidul Comunist.

CONCURSUL PENTRU OBȚINEREA FINANȚĂRII

Și pe ăsta, ordonanța doar îl enunță; tot ce contează va fi stabilit în dosul și pe cârca ei, prin regulamentul pregătit de autori, ce va fi strecurat sub pixul premierului a doua zi după premiera ordonanței. De-aia zice domnul Mungiu că doar regulamentul contează, pentru că el va stabili regulile concursului, cine primește puncte din oficiu și câte, dacă scenariul mai are vreo importanță sau mergem doar pe numele regizorului sau a producătorului, cât din Fondul cinematografic va mai rămâne pentru filmul românesc și cât va fi oferit pe tavă filmelor străine (altă noutate majoră și principal scop pentru umflarea Fondului cinematografic). Dramaturgia asta permite autorilor ordonanței ca atunci când ar dori să schimbe total regulile jocului după cum le va veni lor bine, să nu se mai proptească în legi și ordonanțe, ci s-o rezolve elegant cu o hotărâre de guvern ușor de obținut, căci ce premier va lua la puricat o neimportantă mățărie cinematografică?

Ce măsuri conține ordonanța pentru stimularea filmelor străine care nu să ia, ci să lase bani în România, așa cum se întâmplă de ani buni în celelalte țări europene? Niciuna.

Ce prevede pentru stimularea pieței filmului românesc? Nimic, în afară de niște cote formulate voit imbecil, special pentru a fi fentate (caz unic în lume, autorii noii ordonanțe nu sunt doar regizori și producători, ci și proprietari de săli de cinema, de societăți de distribuție și de festivaluri, mult mai jupâni decât a fost vreodată Sergiu Nicolaescu).

Cum se va stimula diversificarea genurilor cinematografice? Nicicum. Dacă vor dori să afle cum arăta o comedie bufă românească sau un film de aventuri autohton, copiii noștri vor scormoni după Mărgelatu și Păcală, pe care noi îi neglijam pe vremuri pentru Charles Bronson și De Funes.

Cum vor fi readuși spectatorii români la filmul românesc? Da’ cine are nevoie de spectatorii români? Nu înțeleg nimic, se plictisesc repede și mai și comentează răuvoitor pe Facebook. Dacă n-ar trebui taxați pentru Fondul cinematografic, singurii spectatori care ar merita să trăiască sunt cei de festival, care nu zic nimic urât nici când le stă pe limbă, că s-ar face de rahat.

Cam asta e cu ordonanța. Credeam că e un horror pus la cale doar pentru noi, cineaștii, dar oameni din alte domenii ale culturii m-au asigurat că toți au parte cam de același lucru și ne cheamă să ne alăturăm lor în revolta contra ministrului ce lucrează frenetic, precum fălcile unei monstruoase căpușe cu mai multe trompe, pe care se grăbește să le înfigă în banii culturii înainte să o pârlească alegătorii, sau controlorii, sau procurorii.

Războiul între regizorii români continuă. Comeagă, replică dură pentru Radu Muntean

Și încă ceva: domnul Mungiu afirmă undeva că ordonanța sprijină producătorii debutanți pentru că filmele de debut vor fi judecate doar după scenariu, fără a ține seama de palmaresul producătorului. Am recitit proiectul de ordonanță de trei ori, i-am rugat și pe alții să facă la fel, dar n-am găsit nicăieri o asemenea prevedere.

De ce oare îi minte domnul Mungiu tocmai pe tineri, cei care se uită țacnă-n gura lui și l-ar urma și în pustiu?

Mă uit la febrilitatea lui și, nu știu de ce îmi vine în minte filmul lui Radu Mihăileanu, din vremea uceniciei Adei și a lui Tudor. Mă uit și la încrâncenarea doamnei ministru, la ochii îngustați, dinții strânși și falca repezită înainte și mă bate gândul că cel puțin unii din oamenii ăștia au pornit într-o aventură de tipul ori-ori: ori le iese melticăria și-atunci vor sta în continuare ca nababii, cu burta la soare prin insule exotice, ori o cacarisesc și vor petrece un timp meditând, pe la noi, pe la răcoare.

În loc de generic final, vă servesc un fragment original din Ordonanța Șuteu, pour la bonne bouche: „Filmul dificil are un potențial comercial limitat și, în consecință, șanse minime de recuperare a bugetului de producție, calitate care va fi atestată de CA al CNC pe baza informațiilor transmise de producător și a unei metodologii prevăzute în Regulament” . Elocvent, nu?