FOTO: Wikimedia.org
Actual

Reacția Pentagonului după ce Turcia a testat sistemul de rachete S-400

Tensiunile dintre Statele Unite și Turcia par să crească în urma schimbului de cuvinte dintre cei doi aliați în legătură cu achiziționarea de către Ankara a sistemului rus de apărare S-400, informează Voice of America.

Ultima scânteie s-a aprins vineri, 23 octombrie, după ce președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a confirmat rapoartele anterioare că Turcia a început să testeze sistemul fabricat de Rusia.

„Testele au fost și se desfășoară”, a declarat Erdoğan reporterilor. „Poziția Statelor Unite nu ne preocupă absolut deloc”.

„Dacă nu vom testa aceste capacități la dispoziția noastră, atunci ce vom face?”, a adăugat el.

Departamentul SUA de Apărare a răspuns vineri cu câteva ore mai târziu, printr-o declarație aspru formulată.

„Departamentul Apărării din SUA condamnă în termeni cât mai puternici testul Turciei din 16 octombrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Rath Hoffman, avertizând că testarea „riscă consecințe grave pentru relația noastră de securitate”.

Am fost clari și neclintiti în poziția noastră”, a adăugat Hoffman. „Un sistem operațional S-400 nu este în concordanță cu angajamentele Turciei ca aliat al SUA și NATO”.

Rapoartele conform cărora Turcia a început să testeze sistemul de apărare antiaeriană fabricat în Rusia a apărut pentru prima dată săptămâna trecută, provocând o serie de condamnări din partea Pentagonului și a Departamentului de Stat al SUA.

La acea vreme, Pentagonul a avertizat Turcia că sistemul „nu ar trebui activat”. Însă Turcia a semnat un acord pentru a cumpăra sistemul de rachete de apărare S-400 din Rusia în 2017, iar primele livrări au început în iulie anul trecut.

De atunci, SUA au suspendat Turcia de la participarea la programul său de avioane de luptă F-35. Oficialii americani au avertizat că, prin utilizarea tehnologiei radar avansate a Rusiei, Turcia ar putea compromite sistemele militare ale NATO.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top