Actual

Real Madrid, în semifinalele Champions League, după hat-trick-ul lui Ronaldo

Real Madrid a reușit să întoarcă scorul din tur, când Wolfsburg s-a impus cu 2-0, și a învins pe Santiago Bernabeu cu scorul de 3-0, reuşind calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Toate cele trei goluri au fost marcate de Cristiano Ronaldo, care a reușit o triplă de senzație (16, 17, 77).

Cum era de așteptat, echipa lui Zidane s-a năpustit către poarta oaspeților de la fluierul de start, iar prima ocazie mare a venit în minutul 6, când mingea trimisă de Ramos a căzut pe bara transversală.

Spaniolii au avut o perioadă de excepție după primul sfert de oră, Ronaldo reușind ”dubla” în doar două minute (16, 17), marcând prima oară simplu, după o centrare deviată a lui Dani Carvajal, iar apoi cu capul din cornerul executat de Kroos.

Germanii au ieșit imediat la joc și au avut o primă situație notabilă (23), dar Navas a fost la post la centrarea lui Draxler. Luiz Gustavo (27) l-a pus și el la încercare pe Navas cu un șut de la 25 de metri.

Portarul elvețian Benaglio a fost vigilent la șutul lui Benzema la colțul scurt (29).

Ultima fază periculoasă a primei reprize a fost finalizată de Bale (37) cu o lovitură de cap peste transversală.

În repriza secundă, Real a apăsat pe accelerație, iar Benaglio (60) a salvat in extremis autogolul, la mingea deviată de Guilavogui. Benaglio a agățat mingea în min. 66, după ce Ramos a trimis balonul în bară.

Goalkeeperul nu a mai putut face nimic în minutul 77, când Ronaldo a executat perfect o lovitură liberă, strecurând mingea printre Naldo și Josuha Guilavogui, aflați în zid.

Ronaldo a ajuns la 16 goluri marcate în zece meciuri în actuala ediției de Champions League, precum și la al cincilea hat-trick în competiție.

Wolfsburg s-a aruncat în atac în căutarea golului izbăvitor, iar Real a fost aproape de a profita de apărarea rarefiată a oaspeților, însă Benaglio a făcut minuni la mingile trimise de Benzema (81), Jesé (86) și Bale (90).

Şi Manchester City merge în semifinale

Manchester City s-a calificat în premieră în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, in urma victoriei de pe teren propriu cu 1-0 in fata formaţiei Paris Saint-Germain, în manşa secundă a sferturilor.

Belgianul Kevin De Bruyne (76) a marcat golul victoriei şi al calificării – singurul şut pe poartă expediat de City, după 2-2 in tur, englezii ratând şi un penalty, prin Aguero (30). (S.C.)

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top