Realitatea zilei: vine Centenarul și noi n-avem lideri

ÎNAPOI ÎN ISTORIE

Deşi situația în care ne aflăm acum, la câteva zile de anul Centenarului Marii Uniri, se deosebește radical de cea din urmă cu o sută de ani, o comparație nu este lipsită de interes.

Acum o sută de ani, la finele lui 1917, România se afla, în pofida marilor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, într-o situație disperată. Jumătate din teritoriu era sub ocupația Puterilor Centrale, rezervele erau pe terminate, iar aliații nu-şi țineau decât parțial promisiunile. Antanta se afla în defensivă pe toate fronturile   victoriile româneşti fuseseră singurele, pe tot parcursul anului 1917, iar Rusia era răvăşită de o revoluție care o împiedica să-şi onoreze angajamentele. Deşi victorioasă pe câmpul de bătălie, țara noastră părea pierdută.

Citește și Ce prioritate are Guvernul în anul Centenarului

Explicația nu stă numai în noroc. Căci norocul, prin definiție, ține cu învingătorii, nu cu învinşii. Dacă am avut, într-un anume sens, noroc, acesta a constat în liderii pe care i-a avut România în acel moment istoric foarte greu.

Mai întâi, au fost suveranii. Regele Ferdinand şi Regina Maria s-au aşezat fără ezitare pe linia interesului național şi au condus țara, cu devotament şi spirit de sacrificiu, prin bolgiile refugiului la Iaşi şi prin dificultățile inimaginabile ale iernii dintre 1917 şi 1918.

Apoi, au fost oamenii politici. De la cei care au condus eroica rezistență din Moldova până la cei care s-au sacrificat, pentru a îndulci condițiile ocupației, la Bucureşti. Ionel Brătianu, de pildă, deşi format la şcoala admirației față de Franța, a ştiut să reziste presiunilor generalului Berthelot, care dorea continuarea, cu orice preț, a operațiunilor militare de pe frontul din Moldova.
Prim-ministrul ştia însă că rezervele sunt pe terminate, că Antanta nu şi-a îndeplinit obligațiile de aprovizionare a României şi, mai ales, că pe Rusia nu se mai poate conta. Guvernul României (acuzat, după război, de tot soiul de publicişti certați cu adevărul, că ar fi comis erori grave) a judecat înțelept şi, în lumina informațiilor îngrijorătoare care veneau din Rusia, a înțeles că pactul care ne lega de Antanta rămăsese fără obiect: reprezentanta Antantei în est, Rusia, se retrăsese de facto din alianță.

Citește și 100 versus 1000. Centenar versus Mileniu

Armistițiul rămânea singura soluție care garanta stabilitatea frontului şi supraviețuirea statului. De altfel, printr-o înțelegere care ne arată ce înseamnă solidaritatea națională, Regele Ferdinand nu a semnat Pacea de la Buftea cu Puterile Centrale, lăsând-o astfel fără obiect şi păstrând intactă legitimitatea internațională a obiectivului național, care era Marea Unire.

NOROCUL ȘI ÎNVINGĂTORII

În prezent, Europa e în criză, care nu mai este una de natură economică, ci una de proiect și de încredere a cetățenilor, după referendumul privitor la ieșirea Marii Britanii din Uniune, precum și de amplificare a mișcărilor separatiste, referendumul privitor la independența Cataloniei fiind nu un sfârșit, ci un Început.

State care îşi afirmă convingerile antidemocratice se află într-o netăgăduită ascensiune, în timp ce România e răvăşită de o adevărată deflagrație morală şi politică. Nu suntem capabili nici măcar să sărbătorim cum se cuvine Centenarul a ceea ce au făcut înaintaşii noştri.

Iar explicația constă tot în lideri. Cu o clasă politică angrenată într-un permanent conflict, de cele mai multe ori fără miză, cu instituții fragile și în evidentă criză de credibilitate, cu un blocaj permanent al comunicării dintre principalii actori instituționali, țara noastră pare incapabilă să îşi găsească un drum. Nu avem niciun proiect național, nicio viziune şi, în general, nimic de spus pe scena internațională, nici măcar în chestiuni care ne privesc. Liderii politici nu se nasc peste noapte, dar noi nu mai avem răbdare cu nimeni. De aici slăbiciunea evidentă a democrației românești, sincopele statului de drept și ineficiența guvernărilor, indiferent de culoarea lor ideologică.

De-abia acum, dacă am reuşi să ieşim la liman, ar fi un noroc şi un miracol istoric. Doar că norocul, cum spuneam, ține cu învingătorii…

Felul în care vom începe, nu peste mult timp, să celebrăm Centenarul va evidenția, mă tem, prăpastia dintre ceea ce ne dorim să fim (sau ne închipuim că suntem) şi realitatea a ceea ce suntem în chip efectiv. Și chiar am avea, iarăși, noroc dacă în anul Centenarului prăpastia nu se va lărgi și adânci. Dacă atunci poporul și-a urmat liderii, acum este momentul ca liderii să-și urmeze poporul. Să-i respecte voința și să ducă România în direcția interesului național, ca în urmă cu un veac.