Florin Roman (PNL) a fost singurul politician acuzat de plagiat care a demisionat din funcție. El era ministrul Cercetării în Guvernul condus de Nicolae Ciucă, acuzat la rândul său, ulterior, de plagiat.
Foto: Mihail Oprescu, Q Magazine
Actual

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre plagiate: Nu poți fi integru numai când este vorba despre un oponent, dar să taci când în discuție este un coleg de partid sau/şi de interese

Mai mulţi parlamentari USR s-au declarat nemulţumiţi de faptul că plagiatorii „sunt spălaţi” printr-un amendament depus la Camera Deputaţilor la un proiect privind modificarea Legii educaţiei naţionale, dezbătut de Comisia de învăţământ, şi au anunţat că, dacă acest amendament va trece de plen, vor sesiza Curtea Constituţională.

„În şedinţa Comisiei de învăţământ de la Camera Deputaţilor ar fi trebuit să fie discutate lucruri care ţin de Legea educaţiei naţionale. Din păcate, ne-am întâlnit cu o situaţie cu totul şi cu totul atipică – un amendament minune depus la o lege, care a fost pusă în sertarul Comisiei de muncă de peste un an, a fost adăugat în regim de urgenţă, iar acest amendament fără nicio legătură cu maniera în care cadrele didactice ar trebui să iasă la pensie, pe parcursul anului şcolar, a fost adăugat şi votat de majoritatea membrilor comisiei, un amendament care spală plagiatele realizate în obţinerea titlurilor de doctorate înainte de anul 2011″, a declarat senatorul Ştefan Pălărie, la Parlament.

El le-a solicitat „partidelor mari să înceteze cu această practică de a depune amendamente fantomă, de a folosi „cai troieni” prin care doresc să realizeze cu orice preţ, chiar cu disperare, această legitimizare a plagiatelor din învăţământul românesc”.

Senatorul Ștefan Pălărie a menţionat că amendamentul, care aparţine deputatului PSD Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, arată că este vorba despre „o situaţie orchestrată din umbră” şi a adăugat că proiectul de lege a intrat pe ordinea de zi a plenului în regim de urgenţă, deşi a „zăcut în sertare” mai bine de un an.

Şi senatorul USR Irineu Darău a arătat, la rândul său, că amendamentul vine la câteva zile după ce un amendament similar, aparţinând unui deputat al minorităţilor naţionale, a fost retras, iar acum se încearcă trecerea lui în regim de urgenţă „pentru a spăla plagiatorii”.

„Este un lucru inacceptabil, oamenii care au plagiat ştiu că au plagiat şi probabil că sunt în funcţii înalte acum şi vor să îşi spele aceste plagiate. (…) Intenţia este clară, disperarea este mare, mă întreb cine are interesul ca în câteva zile să îi fie spălat plagiatul. Facem un apel către ministrul Educaţiei, care ar trebui să ia atitudine imediat. (…) Plagiatele nu ar trebui să aibă termen de expirare”, precizat el.

Deputatul USR Andrei Miftode a opinat că un astfel de amendament este neconstituţional, nu are nicio legătură cu legea iniţială şi a anunţat că, dacă proiectul de lege va trece de plen, Uniunea Salvaţi România va face plângere la CCR.

„Este vorba de amnistierea tuturor plagiatorilor de dinainte de 2011. Problema principală este că, înainte de 2011, legea era foarte laxă, iar ei vor practic să elimine toate prevederile din Legea educaţiei, din 2011, pentru a se aplica acea legislaţie laxă de dinainte de Legea educaţiei din 2011″, a spus deputatul.

Remus Pricopie: Un plagiat rămâne plagiat

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, consideră propunerea de modificare a legii educației pe subiectul doctoratelor, drept „o naivitate”, arătând că „un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative.”

„Pe de altă parte, utilizarea acestui subiect ca instrument de luptă politică sau de denigrare nu face nimic altceva decât să tabloidizeze o temă foarte serioasă, adică să o arunce în derizoriu. Nu poți fi integru numai când este vorba despre un oponent, dar să taci când în discuție este un coleg de partid sau/şi de interese.”

Problema plagiatului nu va fi niciodată rezolvată daca nu este tratată cu seriozitate de către universități și, evident, de către Ministerul Educației, iar instanțele de decizie pe această temă trebuie să fie 100% independente politic.

Probabil mai avem de așteptat până când aceste criterii vor fi îndeplinite, iar un subiect academic va fi tratat și rezolvat numai cu instrumente academice. Până atunci, o să tot vedem, pe de o parte, propuneri de modificare a legii educației, care mai de care mai aiuritoare, iar, pe de altă parte, un fel de cruciade împotriva unor plagiatori celebri.

Evident, ambele variante sunt greșite, dar se întâmplă pentru că universitățile, în marea lor majoritate, au ales calea facilă: tăcerea.”, a transmis rectorul SNSPA.

Ce este plagiatul

Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare definește plagiatul astfel:

  • Art. 4, alin. 1, lit d): „Plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

Definiția apare și în Ordinul de Ministru nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare:

  • Articolul 2, alin g) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale;

Ce este plagiatul – două definiții de autor:

  • „Însușirea și prezentarea ideilor sau a cuvintelor unei alte persoane ca fiind ale tale” (Bouville 2008).
  • „Utilizarea ideilor, conținutului sau a structurilor dintr-o altă lucrarea fără a recunoaște în mod adecvat sursa cu scopul de a obține un beneficiu propriu într-un cadru în care se așteaptă originalitate” (Foltýnek și colab. 2019).

De-a lungul timpului, au fost acuzați de plagiat mai multe persoane publice, majoritatea politicieni, între care 3 premieri, Victor Ponta, Mihai Tudose și Nicolae Ciucă, alături de Gabriel Oprea, generalul Dumitru Dumbravă, Florin Roman, Costel Alexe, Bogdan Despescu, Laura Codruța Kovesi etc.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top