Regizorul Attila Vizauer, despre emoția actului artistic adevărat

Redactor șef al redacției Teatru a Societății Române de Radiodifuziune, regizorul Attila Vizauer, despre teatrul radiofonic și arta spectacolului, în exclusivitate pentru Q Magazine.

Născut la Galaţi, fost elev al regizorului Tudor Mărăscu, Attila Vizauer a debutat la Teatrul Dramatic din orașul natal cu spectacolul Tango de Slawomir Mrozek, după mai mult de zece ani de când a văzut versiunea scenică a studentului de anul IV la Regie, pe atunci, Tompa Gabor. „La piesele lui Mrozek am revenit după alţi zece ani cu o nouă versiune a piesei Tango, montată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani şi cu o premieră absolută în România, Privelişte minunată, montată la Teatrul George Bacovia din Bacău. Am debutat în teatrul radiofonic cu Dumnezeu binecuvântează America de Petre Barbu. Textul fusese premiat la concursul de dramaturgie al Ministerului Culturii, iar spectacolul radiofonic a luat premiul secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Am rămas mulţi ani fidel operei lui Petre Barbu, unul dintre cei mai talentaţi şi mai viguroşi dramaturgi români.”, își amintește cunoscutul regizor, realizator al emisiunii Vorba de Cultură, alături de Ema Stere, la Radio România Cultural.

Realizatorul emisiunii Vorba de Cultură de la Radio România Cultural, Attila Vizauer și invitata sa, cunoscuta actriță Rodica Mandache

Proiecte

„În ultimul timp nu am avut răgazul să mă întreb ce fac, dar dacă ar fi să sintetizez, cred că răspunsul ar fi: proiecte. Ar trebui să vorbesc despre cea de-a 100-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus, despre Festivalul George Enescu, al cărui coproducător este Radio România, despre o ediție excepțională a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, în cadrul căreia, (în urma notorietății pe care festivalul și-a câștigat-o), se vor organiza, la București, atelierele grupului Radio Drama al Uniunii Europene de Radio, despre stagiunea 2017 și stagiunea specială 2018 a Teatrului Național Radiofonic și ar mai fi, dar mă opresc pentru că nu fac decât să înșir o listă lungă de activități culturale pe care Radio România le oferă publicului său an de an, iar o listă nu spune îndeajuns.

Privind la viitorul foarte, foarte apropiat trebuie să semnalez câteva premiere radiofonice: Trei surori de A. P. Cehov, în regia lui Gavriil Pinte, Axinte Frunză – un român la Athos, scenariu de Ion Costin Manoliu, în regia lui Petru Hadârcă, 64, spectacol de Ilinca Stihi, Ping-pong de Sandu Macrinic, în regia lui Mihnea Chelaru și Criton, primul din seria Dialogurile lui Platon. Vom lansa această serie pe 26 iulie, pentru a-l sărbători pe protagonistul lor, pe Dan Condurache, interpretul lui Socrate. Alături de el, în Criton, este Doru Ana, iar în următorul dialog, Euthyphron este Ionel Mihăilescu. Hippias Minor și Hippias Major, dialogurile despre minciună și despre frumos, se vor înregistra în toamna acestui an. În calitate de regizor de teatru radiofonic, acest proiect mă preocupă cu precădere în această perioadă.

Să fii om de cultură înseamnă să cauți, să cauți, febril și tenace, adevărul din tine, adevărul generației tale, al semenilor tăi.

La Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova 2017

Un spectacol trebuie făcut pentru că te arde

„Probleme teatrului de astăzi sunt cele cu care s-a confruntat de secole aici sau aiurea: sărăcia, prostul gust, interesele mici. I-aș îndemna pe creatorii de teatru (dramaturgi, regizori, scenografi, actori etc.), așa cum îi îndemn și acum: Nu te duce să faci un spectacol pentru un ciubuc. Până la urmă, și tu, și ceilalți veți fi nemulțumiți. Fă un spectacol pentru că te arde. Flacăra aceasta artistică ne va oferi emoția estetică de care avem cu adevărat nevoie, și tu, și noi.”

Cel mai important premiu pe care îl poate primi un regizor

„Încrederea pe care i-o acordă cei din jur de a porni împreună în aventura realizării unui nou spectacol.”

Mircea Albulescu îi înmânează lui Attila Vizauer Premiul UNITER – Regie teatru radiofonic – pentru spectacolul Henric al V-lea

Teatrul de ieri și de azi…

„Secolul trecut nu erau prea multe locuri la Teatru, erau doar două facultăți, la București și la Târgu Mureș. Examenul de admitere în școală era crucial, concurența era foarte mare. Acum este cu totul altceva, școlile sunt mult mai multe, numărul absolvenților, uriaș. Importanța și greutatea examenului de admitere au fost transferate succesiunilor de audiții pentru un rol în distribuția unui spectacol, unde se prezintă sute și sute de candidați. Decizia categorică de a continua sau a renunța se amână de la vârsta absolvirii liceului, 17-18 – 19 ani, la o vârstă mai coaptă. Important e să găsești momentul când ești pregătit să o faci.

În anii ‘60, Andrei Pleșu a dat examen de admitere la actorie și a fost respins. A făcut Istoria și Teoria Artei la Facultatea de Arte Plastice. Încerc să îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi dat admitere, și ar fi intrat, desigur, în anul 2010, la una din zecile facultăți de teatru din România. Care ar fi fost acum cariera tânărului actor Andrei Pleșu? Îmi place să cred că, în paralel, ar fi urmat totuși  Istoria și Teoria Artei, altfel, ar fi fost păcat.”, încheie Attila Vizauer, care împlinește miercuri 57 de ani.

La Radio România Cultural, studiind Platon cu Dan Condurache în studioul redacției Teatru

Cred în kalokagathia, în înțelesul său general, uniunea indisolubilă dintre bine și frumos, dintre etic și estetic.