Robert Negoiță afirmă că autorizaţia pentru construcţia planşeului Unirii trebuia dată de primăria pe care o conduce
Actual

Robert Negoiță: Primarul general nu știe decât să demoleze, să strice, e supărat pe ce se face

Chiar dacă ziua de ieri s-a încheiat cu decizia primarului sectorului 4, Daniel Băluță, de a retrage gardurile pe care primarul general le-a dorit demolate, chiar dacă șantierul s-a închis, scandalul privind planșeul Unirii e departe de a se fi încheiat.

În această dimineață, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că autorizaţia pentru construcţia planşeului Unirii trebuia dată de primăria pe care o conduce, pentru că aşa prevede legea şi aşa i-au comunicat reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii.

„A existat o solicitare, acum două săptămâni, am întrebat ISC, ISC ne-a spus că noi suntem cei care trebuie să dea autorizaţia de construcţie. Legea spune că noi autorizăm şi am dat autorizaţia.(…) Dacă vă uitaţi în lege, în Bucureşti sunt două instituţii care autorizează. Tot ce înseamnă zone protejate şi monumente istorice e Primăria Generală, tot ce înseamnă restul, în afară de asta, sunt primăriile de sector, (…) nu cotează cine e proprietarul terenului. Tot ce este în Sectorul 3 şi nu este în zonă protejată sau monument istoric, noi autorizăm lucrările Primăriei Generale de multe ori”, a spus Negoiţă la sediul central al PSD.

El a menţionat că îi pare „atât de rău” că se discută atât de mult de ce zice primarul general Nicuşor Dan şi nu se discută nimic „din ce face Nicuşor Dan, că nu face nimic”.

„Cred că ar trebui făcut planşeul ăla, ne facem de râs, o să râdă oamenii de noi, o să râdă internaţional oamenii de noi, e în mijlocul oraşului, kilometrul 0, ajunge să se surpe, nu e în stare să îl facă şi nici pe alţii nu lasă să îl facă”, a afirmat Negoiţă.

Primarul Sectorului 3 a subliniat că autorizaţia de construcţie a fost semnată de viceprimarul Sectorului 3 pentru că el era „plecat cu treabă”, iar partea de urbanism a delegat-o viceprimarului.

„Primăria Capitalei urmăreşte să blocheze tot. Nouă ne-au scos palmierii, au lăsat în urmă nişte gropi. Dacă scoteau palmierii şi puneau arţari, puneau nuci, puneau corcoduşi, puneau două păpădii, domnule, nouă nu ne plac palmierii, nouă ne plac păpădiile şi de asta noi în loc punem păpădii. În urmă au lăsat nişte gropi, nu au pus nimic. Asta face primarul general. Nu ştie decât să demoleze, să strice, e supărat pe ce se face”, a mai spus Negoiţă. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top