România, arhitectul unei noi schimbări de paradigmă în NATO

Teza nu ne aparţine. Ea este dezvăluită, în exclusivitate pentru Q Magazine, de Hans Christoph von Sponeck, fost secretar general adjunct al ONU.

La 10 ani de la aderarea la NATO, România poate să devină un pivot regional. Un factor de influenţă în interiorul alianţei. Îşi va asuma acest rol? Schimbările care au avut loc, recent, în regiune, vin să probeze faptul că în sistemul de securitate global nimeni nu poate să opereze cu certitudini. Ceea ce ieri părea o ameninţare astăzi poate fi un beneficiu şi viceversa.

Pe fondul ameninţărilor venite dinspre Est, dar şi a unui cumul de alţi factori, România are oportunitatea, dacă îşi va juca adecvat aşii geopolitici cât şi de natură diplomatică, să devină un element puternic de influenţă în cadrul NATO, a declarat Hans Christoph von Sponeck pentru Q Magazine. „Există o nevoie stringentă de noi abordări în crearea unei arhitecturi globale de securitate. România are o oportunitate istorică să abordeze chestiunea schimbării atât la nivelul NATO, cât şi al Uniunii Europene, mai ales din prisma experienţei solide în materie de diplomaţie. Ar trebui să uzeze de această carte pentru a pleda în vederea schimbării paradigmei NATO care se bazează pe confruntare cu cea a cooperării multilaterale. Aceasta este, însă, o ipoteză idealistă, fără îndoială. În faţa neputinţei Alianţei de a rezolva crizele majore din lume, este o provocare pe care România ar trebui să şi-o asume!”, a declarat Hans Christoph von Sponeck.

Potrivit fostului secretar al ONU, România nu are o altă alternativă decât să rămână în NATO, indiferent de raportul dintre ceea ce oferă Alianţei (resurse umane, implicare pe teatrele de operaţiuni, posibilitatea amplasării unor baze militare pe teritoriul ţării cum ar fi cea de la „Mihail Kogălniceanu”) şi ceea ce primeşte în termeni de beneficii de securitate, venit sau chiar locuri de muncă. „Atât România cât şi celelalte 27 de state membre ale NATO ştiu foarte bine că cele două războaie pierdute din Afganistan şi Irak, implicarea îndoielnică a Alianţei în regiunea Balcanilor, slăbirea ONU ca organism axat pe medierea conflictelor şi garantarea păcii, în urma intervenţiei din Libia, sunt exemple care să probeze teza potrivit căreia conflictele nu mai pot fi rezolvate prin mijloace militare”, a menţionat Hans von Sponeck.

Hans Christoph von Sponeck este fost secretar general adjunct al ONU (1998-2000), în anul 2000 primind Premiul Coventry pentru Pace, iar în 2003 Premiul pentru Pace Bremen. Contele von Sponeck este autorul cărţii „Un alt fel de război – natura sancțiunilor ONU în Irak”.

NATO şi trendul dezoccidentalizării relaţiilor internaţionale

Noul trend care se manifestă din ce în ce mai viral în relaţiile internaţionale este dezoccidentalizarea, consideră Hans Christoph von Sponeck. În următoarea perioadă, Alianţa Nord-Atlantică va trebui să îşi redefinească strategiile şi viziunea pentru a se adapta noului context internaţional.

„Potrivit prognozelor, pe termen mediu NATO va trebui să se acomodeze cu un rol mai moderat şi să recunoască faptul că toate palierele relaţiilor internaţionale trec printr-un proces de dezoccidentalizare. Acesta implică nu numai latura de securitate militară, dar acoperă, însă, şi relaţiile economice, financiare, sociale şi chiar de natură culturală. Vestul, incluzând aici şi statele NATO, reprezintă circa 10% din populaţia globală. Ceilalţi 90% nu mai sunt dispuşi să fie pe agenda de interese a Vestului, doar dacă nu au şi ei un beneficiu direct”, ne-a declarat Hans Christoph von Sponeck. Cauzele acestei schimbări pot fi puse, mai ales, pe seama mediului politic mult mai extins şi mai complex, unde NATO trebuie să opereze. Însă aceasta nu este principala cauză.

Nici participările din ce în ce mai agresive ale Alianţei la nivel internaţional nu au rămas fără reacţie, acestea contribuind la apariţia paradigmei dezoccidentalizării, a precizat Von Sponeck.

 Soldat sau câine de pază?

Hans Christoph von Sponeck a declarat pentru Q Magazine că Alianţa Nord-Atlantică, în perioada care va urma, va fi deopotrivă un „câine de pază”, protejându-şi cu atenţie agenda, când îi convine, şi un „soldat” dislocat în zone afectate de calamitate şi puternice crize politice.

În plus, dat fiind ritmul accelerat al schimbării de la o arhitectură unipolară a securităţii globale la una de sorginte multipolară, NATO şi celelalte alianţe regionale cum ar fi Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai ar putea să joace un rol mai constructiv în rezolvarea conflictelor, cel puţin la nivel conceptual.

Oamenii care au dus România în NATO

Ion Iliescu, fost preşedinte al României, este una dintre personalităţile care au luptat cel mai mult, în perioada post-decembristă, pentru realizarea proiectului de ţară reprezentat de integrarea în NATO

Generalul Mihai Popescu, şef al Statului Major General în mandatul căruia România a intrat in NATO, a devenit membru al Comitetului Militar al Alianţei, în 2004

Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării în mandatul căruia a fost semnat actul integrării: „Aderarea în 29 martie 2004 a României la NATO a însemnat accesul la cea mai puternică garanţie de securitate existentă”

George Maior, fost şef al Departamentului de Integrare Euroatlantică din MApN, a contribuit activ la aderarea în NATO, făcând parte din echipa de negocieri

Mircea Geoană, fost ministru de Externe: „Apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică reprezintă prima garanţie reală de securitate pe care România o are în istoria sa”

Adrian Năstase, fost premier, a finalizat procesul aderării la NATO, fiind cel care a şi ratificat acordul, în 2004, la Washington, în prezenţa liderului american George W. Bush

Regele Mihai a contribuit la integrarea României prin vizitele pe care le-a făcut în câteva state, pentru a le convinge că ţara noastră merită să adere la Alianţa Nord-Atlantică

Emil Constantinescu, fost preşedinte al României: „Aderarea la NATO a fost posibilă datorită solidarităţii excepţionale politicieni-societate”.

Articol publicat pe 06.05.2014 în revista Q Magazine.