Actual

România, în alertă din cauza avioanelor rusești

Armata română a ridicat de patru ori avioane militare, doar anul acesta, deoarece piloţii ruşi s-au apropiat prea mult de spaţiul aerian al României. Declaraţia îi aparţine şefului forţelor aeriene române şi a fost făcută la baza de la Kogălniceanu, acolo unde au ajuns astăzi două aeronave F-22 RAPTOR, ce nu pot fi detectate de radare. Anul trecut au fost 100 de situaţii asemănătoare, spune oficialul român.

„Au existat, mai ales de când suntem vecini aici, cu Crimeea, situaţii în care în apropierea spaţiului aerian naţional au fost zboruri ale Federaţiei Ruse care au determinat, din cauza procedurilor aplicabile pentru poliţia aeriană sub comandă NATO, situaţii în care de la această bază sau de la Câmpia Turzii s-au produs. (…) Distanţa de la noi până în Crimeea este de 380 de km, iar dacă un avion rusesc decoleză din Crimeea şi depăşeşte 100 de km faţă de ţărmul Crimeei, el deja devine un zbor ce poate determina îngrijorare la adresa Alianţei”, a explicat Laurian Anastasof, șeful forțelor aeriene române.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top