România, Polonia și țările baltice se tem că UE ar putea domina lumea

Uniunea Europeană este o catastrofă politică! Iar aceasta iese în evidență și mai pregnant atunci când în ecuație intră și Statele Unite față de care, o parte dintre cei care ar trebui să sprijine Uniunea, nutresc sentimente de supunere excesivă.

• Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
• În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
• 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
• Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
• Nadia, Steaua României

Cine sunt rusofobii din UE?

Polonia a avut o soartă extrem de tristă în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind folosită ca pion de sacrificiu de Hitler, de Stalin și în cele din urmă și de Churchill. Altminteri, fostul prim-ministru britanic a fost cel care a formulat imediat după război, în 1946, ideea constituirii Statelor Unite ale Europei, tocmai ca Europa să devină o forță mondială.

Numai că acest fapt nu s-a întâmplat nici până astăzi, în schimb, Polonia a căzut în spatele „Cortinei de Fier”, fiind nevoită să suporte opresiunea rusească.

Polonia nici n-a uitat, nici n-a iertat ce i s-a întâmplat! Și-a dezvoltat un puternic sentiment anti-rusesc, la fel de puternic ca și cel anti-german. De aici, în mod firesc, a căutat să se alieze cu o mare putere care să nu se afle în proximitatea ei, iar venirea lui Donald Trump la Casa Albă a fost exact oportunitatea pe care polonezii o așteptau!

Pe de o parte, polonezii au înțeles că principala cerință este de ordin militar și nu s-au zgârcit deloc în această privință, ba încă au și plusat, solicitând constituirea unei unități – Fort Trump – pe teritoriul polonez, unde să fie relocați militarii americani din Germania.

La fel, din punct de vedere economic, Polonia nu este extrem de interesată de vecinii ei, poate exceptând Ungaria, sau Grupul Visegrád, în schimb este extrem de deschisă față de Japonia și Statele Unite. Iar de aici, speră ca bunele relații să îi aducă accederea în G20, unde principala obiecție a fost că locurile Braziliei sau Africii de Sud sunt determinate și din cauza situării lor geografice, UE fiind reprezentată deja de o serie de state. Da, dar nu de Polonia!

Mai trebuie spus că polonezii au pus serios umărul și la construirea Inițiativei celor 3 Mări (I3M) și s-au opus accederii Germaniei, cum la fel nu au ezitat să sprijine aducerea în UE a gazului lichefiat american, pentru a submina exporturile rusești de gaze naturale și importurile germane. Iar partenerii de nădejde ai americanilor și ai polonezilor au fost cei din țările baltice!

Acestea, Lituania, Letonia și Estonia, au dus un război aprig pentru a scăpa de coșmarul sovietic și, în cele din urmă, și-au recâștigat independența la începutul anilor `90. Ca apoi, să și-o abandoneze în brațele UE. Toate trei laolaltă, abia dacă au o populație egală cu a Ungariei, astfel că vecinătatea Rusiei rămâne intimidantă.

În fine, ar mai fi România. Aici, lucrurile devin însă mai complicate, pentru simplul motiv că și relațiile cu Rusia au fost complicate. Pe de o parte, țara noastră poate mulțumi pentru existența ei tocmai Rusiei, care a acceptat participarea României în războiul ruso-turc, căruia pe aici i se spune Războiul de Independență. Turcii, nota bene, erau sprijiniți de americani!

Recunoașterea independenței din urma războiului, tot rușilor se poate mulțumi, fiind prima țară care a recunoscut România. Dar toate acestea sunt uitate acum, căci anii comunismului sovietic, dar mai pregnant propaganda anti-rusească deșănțată din ultima vreme, a sădit în mintea populației ideea unei Rusii etern ostile. Iar în zilele noastre, chiar a remarca posibile avantaje într-o potențială relație bilaterală aduce cele mai crâncene epitete din partea majorității.

În acest timp, desigur, partenerii de alianță ai României, Austria, Franța, Germania, Italia etc. nu au absolut nicio problemă să-și urmărească interesele proprii și să facă afaceri cu Rusia. Cum nici americanii nu au o asemenea problemă. Are, în schimb, președinția României și diplomația României.

Summit – nu, alte formate – da!

După ce Joe Biden l-a întâlnit pe Vladimir Putin la Geneva, pe 16 iunie, Emmanuel Macron a declarat că UE nu poate fi doar reactivă în relația sa cu Rusia. Mai mult, Macron a insistat pentru relații deschise cu Rusia în numele „stabilității” Europei. Cancelarul Merkel s-a raliat imediat propunerii!

A urmat reuniunea Consiliului European, unde s-a pus pe tapet ideea unui summit cu președintele rus Vladimir Putin. Discuțiile s-au întins până în noapte la Bruxelles, dar cei 27 de lideri europeni nu au reușit (potrivit tradiției) să ajungă la un numitor comun.

Polonia, România și țările baltice au declarat că un summit cu Putin ar trimite mesajul greșit în afara UE. Liderii europeni au spus, în consecință, că blocul este deschis unui „angajament selectiv cu Rusia în domenii de interes ale UE”, cum ar fi clima și mediul, sănătatea, acordul nuclear iranian, Siria și Libia.

După ce summit-ul a fost respins, Merkel a spus că „vor fi explorate formate sub care se pot începe dialogurile”.

Kremlinul și-a exprimat dezamăgirea față de eșecul liderilor Uniunii Europene de a conveni asupra unei propuneri de a organiza un summit UE-Rusia cu președintele Vladimir Putin. „Președintele Putin a fost și rămâne interesat să stabilească relații de lucru între Moscova și Bruxelles”, a declarat purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov.

„O catastrofă pentru glob”

„Alianța UE-Rusia ar căuta să domine lumea”, a afirmat fostul ministru al apărării polonez Antoni Macierewicz! Și, ce să vezi, „democrația avansată” – numim aici UE – are toate motivele să se opună unei astfel de situații, de teama că UE ar putea deveni un hegemon malefic! Macierewicz a mai adăugat că Germania și Franța sunt „frustrate” după ce încercările lor de zeci de ani de a impune o alianță între UE și Rusia au eșuat din nou.

„O alianță între UE și Rusia s-ar fi încheiat cu aruncarea SUA din Europa. S-ar fi format o alianță continentală al cărei scop ar fi să domine lumea. Acest lucru s-ar fi încheiat într-o catastrofă pentru glob”, a subliniat Antoni Macierewicz. Dar, la o ulterioară reformulare, politicianul PiS (Partidul Lege și Justiție), a lăsat să se înțeleagă faptul că posibila „catastrofă” ar viza țările Europei Centrale și de Est.

De altfel, Polonia, reprezentată la Consiliul European de prim-ministrul Mateusz Morawiecki, a insistat să se includă în concluziile summit-ului o „condamnare a atacurilor cibernetice”, chipurile, efectuate de Rusia împotriva Poloniei și a altor țări. Ideea unui summit între Bruxelles și Moscova a fost catalogată de premierul Poloniei ca fiind „absurdă”.

El a subliniat că, prin opoziția la ideea unei alianțe UE-Rusia, Polonia și țările din Europa Centrală au manifestat o atitudine independentă, arătând că sunt conștiente în fața consecințelor deschiderii ușilor pentru imperialismului rus.

Astfel de declarații ar putea părea șocante într-o lume normală. Polonia, România, țările baltice, fac parte din Uniunea Europeană, deși par să abordeze chestiunea de parcă s-ar afla undeva în afara Uniunii. Că UE nu reprezintă un stat federal, este perfect adevărat, dar chestiunea depășește granițele unei simple divergențe de opinie.

Este vorba, în schimb, despre a alege între un stăpân (UE) sau altul (SUA) pentru a capitaliza în propriul beneficiu, dar stând la masa primului stăpân și sărutând mâna celui de-al doilea. Oricât de scârbos ar fi.

În actuala situație răsar imediat două probleme! În primul rând lipsa de apetență a unor țări europene de a se afla într-o uniune puternică și care teoretic „ar putea să domine lumea”. Și de ce n-ar face-o? Problema este însă cea enunțată de președintele lituanian Gitanas Nauseda, care a definit o posibilă alianță UE-Rusia ca fiind o „încercare de a angaja ursul pentru a păstra în siguranță o oală cu miere”.

Cu alte cuvinte, UE ar deține, chipurile, „mierea”, iar „ursul” ar încerca să o mănânce. Și mai vorbim despre frustrări! Ajunge să privim harta comună a Eurasiei ca să înțelegem că „mierea” europeană nu este chiar atât de multă. Mai mult, probabil că un „urs” puternic ar reuși să vină cu opțiuni diferite de ale unui Joe Biden tot mai vlăguit și mai ilegitim.

Dar, probabil că politica funcționează pe baza identificării constante de dușmani, iar nevoia aceasta nu poate fi înlocuită nici chiar de apartenența la o putere mondială hegemonică.

În al doilea rând, avem aici o opoziție clară între Europa Centrală și de Est față de țările vestice ale UE și nici acest lucru nu reprezintă vreo mare noutate. Noutatea, în schimb, survine în afirmarea pozițiilor pro-americane, contrare celor europene de această dată. Și mai arată că, indiferent de calculele de la Paris, Berlin sau Bruxelles, țările fostului bloc comunist vor reprezenta o problemă extrem de spinoasă, mai ales din perspectiva disputei globalism vs. suveranism.

Ca un subpunct, ar mai fi de notat aici poziția contrară dintre Polonia și aliații ei din zona dreptei europene, precum Matteo Salvini sau Viktor Orban, ambii favorabili unor relații decente, chiar dacă prudente, cu Rusia.