Infograficul este realizat pe baza datelor Eurostat
pixabay.com
Actual

Românii cheltuiesc jumătate din bani pe mâncare şi locuinţă

Ponderea alimentelor şi a băuturilor nealcoolice în totalul cheltuielilor este în România de 28%, cea mai mare din Uniunea Europeană, de 2,5 ori peste medie, conform unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

La polul opus se situează Marea Britanie, unde această categorie ocupă doar 8% din total. România este precedată de Lituania, cu un procent de 21,6%, Estonia – 20,3%, Bulgaria, 19,2% şi Ungaria – 18,2%. “Se ştie că ponderea alimentelor şi a băuturilor nealcoolice în totalul cheltuielilor unei gospodării este un indicator sintetic al calităţii vieţii. Cu cât această pondere este mai mică, cu atât oamenii trăiesc mai bine”, explică autorii infograficului. În condiţiile în care românii cheltuiesc mai mult de jumătate din banii pe care-i au pe mâncare şi locuinţă, aceasta implică reducerea altor categorii de consum, îndeosebi a celor cultural-recreative, a serviciilor de tip HoReCa şi a celor financiare, precizează sursa citată de Agerpres.

Doar 5% din buget este alocat sănătăţii

Conform datelor infograficului realizat pe baza datelor Eurostat din 2017, cheltuielile cu locuinţa, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili au o pondere de 22,5% (faţă de 24,2% media UE), cele cu mobilierul, dotarea şi întreţinerea locuinţei de 15,3% (15,5% media UE), cu băuturile alcoolice şi tutunul de 5,7% (3,8% media UE), în timp ce pentru recreere şi cultură este alocat un procent de 5,8% din total cheltuieli (8,5% media UE), pentru educaţie 2,1% (1,1% media UE) şi pentru servici de tip HoReCa 3,7% (11,4% media UE).

Citeşte şi: Date oficiale. Iată câţi români sunt de fapt în străinătate

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în România, pe primul loc în structura cheltuielilor totale de consum se află cele cu produsele agroalimentare şi băuturile nealcoolice (33,2%), urmate de cele cu locuinţa, apa, electricitatea, gaze şi alţi combustibili (18,6%), băuturi alcoolice şi tutun (8,1%), îmbrăcăminte şi încălţăminte (6,8%), sănătate (5,25%). La polul opus, românii cheltuiesc cel mai puţin pentru educaţie (0,5%) din total cheltuieli, dar şi pentru recreere şi cultură (2,9%). 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top