„Comisia Europeană este foarte pornită împotriva Transgaz pentru faptul că, de mai mulți ani, a tot tergiversat investiția prin care să poată fi posibil exportul de gaze din România spre Ungaria (prin conducta Arad-Szeged — n.r.). Ancheta a pornit de la o plângere din Ungaria privind faptul că România nu exportă spre această țară gazele ieftine pe care le produce, ceea ce ar însemna blocarea circulației mărfurilor în interiorul spațiului comunitar”, potrivit unor surse citate de Agerpres.
Oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecții inopinate la sediile Romgaz, Transgaz și OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate de faptul că s-ar fi înțeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE. Inspecțiile au avut loc la începutul lunii iunie.
Comisia investighează potențiale practici anticoncurențiale în furnizarea și transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurențial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE.
Romgaz și Transgaz au demarat proceduri de achiziție de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în cadrul investigației.
Q Magazine a cerut analistului economic Ilie Șerbănescu un punct de vedere referitor la această situație.
„Trebuia ca aceia care s-au năpustit pe Romgaz și Transgaz că nu dau gazele ieftine la export să fie luați de turul pantalonilor și dați afară. Dar, e important de spus că resursele României nu mai aparțin României. În aceste condiții, adevăratul proprietar decide, nu chiriașul”.














































