Guvernul israelian a aprobat miercuri dimineața un acord de eliberare a ostaticilor, parțial, care include o pauză de patru zile în războiul din Gaza, în schimbul eliberării a până la 80 de persoane din cele peste 239 capturate de teroriști în timpul atacului efectuat de teroriștii Hamas în sudul Israelului, la 7 octombrie. Informația a fost publicată de The Jerusalem Post. Încetarea focului va fi respectată și de gruparea Hezbollah din sudul Libanului, care a atacat frecvent Israelul.
- Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
- In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
- Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
- Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
- Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA
„Sunt extraordinar de mulțumit că unele dintre aceste suflete curajoase, care au îndurat săptămâni de captivitate și un calvar de nespus, se vor reuni cu familiile lor odată ce acest acord va fi pe deplin implementat”, a declarat președintele american Joe Biden după votul Cabinetului israleian, dat după multe ore de dezbatere.
Cetăţenii americani se numără printre cei ţinuţi ostatici, iar SUA au fost puternic implicate în negocierile pentru acordul care se aşteaptă să intre în vigoare joi, 23 noiembrie.
„Acordul de astăzi ar trebui să aducă acasă ostatici americani și nu mă voi opri până când toți vor fi eliberați”, a spus președintele Biden.
Înainte de vot, premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că aprobarea sa a fost „dificilă”, dar „corectă”.
Familiile ostaticilor au susținut de mult timp că orice înțelegere trebuie să includă toți captivii.
Oponenții acordului au avertizat că acesta va afecta capacitatea Israelului de a asigura eliberarea tuturor ostaticilor și că va complica actuala campanie militară a Israelului de a anihila gruparea teroristă Hamas din Gaza, subliniind că va fi dificilă reluarea războiului odată ce acesta a fost oprit temporar.

Netanyahu a respins aceste acuzații, asigurând că armata israeliană (IDF) intenționează să reia luptele odată ce înțelegerea a fost executată.
„Vreau să clarific: Suntem în război – și vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele de război: să eliminăm Hamas, să ne aducem toți ostaticii și dispăruții. Ne vom asigura, de asemenea, că nu va exista nicio entitate în Gaza care să mai amenințe Israelul”, a explicat Netanyahu.
Premierul israelian i-a mulțumit lui Joe Biden pentru implicarea sa și a oficialilor americani, explicând că președintele american a intervenit și a asigurat condiții mai bune pentru acord.
Mediată de Qatar, înțelegerea va crea prima pauză de lungă durată a luptei de când Israelul s-a angajat în campania militară de distrugere a grupării teroriste Hamas din Gaza. De asemenea, acordul vine pe fondul presiunii internaționale crescute pentru o încetare a focului.
Potrivit înțelegerii, 50 de ostatici vor fi eliberați treptat în primele patru zile, în schimbul unei pauze a luptei în cele 96 de ore.
Aproximativ 40 de copii și 13 mame sunt ținuți ostatici, dar nu toți vor fi incluși în grupul inițial programat pentru eliberare, deoarece Hamas susține că nu știe locația tuturor ostaticilor, inclusiv a copiilor.
Este de așteptat ca în primă fază să fie incluși 30 de copii, opt mame și alte 12 femei, inclusiv vârstnici a căror viață este în pericol.
Gruparea teroristă Jihadul Islamic Palestinian a anunțat marți seara moartea unuia dintre bătrânii israelieni pe care i-a ținut ostatici de la atacurile din 7 octombrie asupra Israelului.
Cei 50 de ostatici vor fi eliberați în grupuri mici în primele patru zile de pauză și nu toți odată.
Israelul va elibera, în schimb, aproximativ 150 de femei și minori palestinieni deținuți în închisorile sale pentru infracțiuni legate de securitate, dar niciuna dintre ele nu au fost implicate direct în atacuri teroriste soldate cu decese.
În timpul ședinței guvernamentale, Netanyahu a clarificat că acordul includea și o clauză prin care reprezentanții Comitetului Internațional al Crucii Roșii ar putea vizita ostaticii ce rămân în captivitate și le pot furniza medicamente.

Ca parte a aceleași înțelegeri, în timpul încetării focului, Gaza poate fi alimentată cu combustibil, ceea ce Israelul respinsese până acum, temându-se că Hamas va confisca orice combustibil pentru a-l folosi ulterior pentru uz militar împotriva israleienilor.
Va exista o fereastră de șase ore în fiecare zi în care supravegherea aeriană a IDF a Gazei va fi oprită.
„Există și alte capacități de culegere de informații. Nu vom fi orbi în acele șase ore când nu vor fi drone și baloane în aer”, a dat asigurări un oficial israelian reporterilor.
Acelor palestinieni care au fugit din nordul Gazei spre sud în ultimele săptămâni de lupte nu li se va permite să se întoarcă acasă în timpul pauzei, având în vedere că se așteaptă ca IDF să-și reia campania militară odată ce pauza se va termina.
Hamas a salutat acordul spunând că „își vor ține degetele pe trăgaci”.
Gruparea teroristă, care se presupune că deține majoritatea celor aproximativ 240 de ostatici, a transmis că „după negocieri dificile și complexe, pe parcursu mai multor zile, anunțăm, cu ajutorul și succesul lui Allah Atotputernicul, că am ajuns la un acord de armistițiu umanitar pentru o perioadă de patru zile, cu eforturi persistente și apreciate din Qatar și Egipt.”
Hamas a declarat că acordul include intrarea a sute de camioane cu ajutoare umanitare și combustibil în toate zonele Fâșiei Gaza, inclusiv în nord. Gruparea teroristă a adăugat că activitatea IDF din sudul Fâșiei Gaza va înceta pe toată durata încetării focului, în timp ce traficul aerian din partea de nord va fi oprit de la 10 a.m. la 4 p.m. în fiecare zi.
„Termenii acestui acord au fost formulați în concordanță cu viziunea rezistenței și a factorilor ei determinanți, care urmăresc să slujească poporul nostru și să-i întărească rezistența în fața agresiunii, și a fost mereu atent la sacrificiile, suferința și îngrijorările lor”. Hamas a spus că „a condus aceste negocieri dintr-o poziție de rezistențăă și forță în câmpul de luptă, în ciuda încercărilor ocupației de a prelungi și a amâna negocierile.”
















































