Actual

S-a decis! Cine va reprezenta România în finala Eurovision

Ovidiu Anton va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2016, de la Stockholm (Suedia), cu piesa “Moment of Silence”, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat duminică seară, la Sala Sporturilor din Baia Mare, şi a fost difuzată în direct la TVR.
Ovidiu Anton, care va reprezenta România la Eurovision 2016, a fost ales în urma punctajului primit de la public, prin televoting.

Astfel, Ovidiu Anton a obţinut 6.585 de voturi din partea publicului. Pe poziţia a doua, în urma voturilor, s-a situat Vanotek feat. The Code & Georgian, cu 4.702 voturi, iar pe poziţia a treia, Florena, cu 3.491 de voturi. Pe poziţia a patra s-a situat Dream Walkers, pe locul al cincilea, Mihai Trăistariu, iar pe locul al şaselea – Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ.

În finala selecţiei naţionale de duminică seară, publicul a fost singurul care a ales reprezentantul României pentru scena de la Stockhom, din cele şase piese rămase în concurs.

În urma preselecţiei de vineri seară, în finala naţională a Eurovision au concurat Florena, Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ, Dream Walkers, Vanotek feat. The Code & Georgian, Ovidiu Anton şi Mihai Trăistariu. Ordinea intrării în concurs în finala Eurovision România a fost stabilită în direct la TVR 1, în emisiunea “Eurovision – Selecţia Naţională”, transmisă, sâmbătă, de la Baia Mare.

După ce au fost anunţate rezultatele votului publicului, Ovidiu Anton a mulţumit tuturor persoanelor care l-au susţinut. “Vă mulţumesc tuturor, mulţumesc publicului care a votat, mulţumesc comunităţii rock din România (…)”, a spus Ovidiu Anton.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top