Să ne certăm frumos!

Ea a fost reglementată la noi, prin lege, în 2006, iar Uniunea Europeană a început să discute unificarea practicilor naţionale şi să formalizeze procesul abia după anul 2000. Medierea nu ţine loc de justiţie.
O completează doar, fiind cu totul şi cu totul altceva: înţelegerea părţilor pentru o soluţie negociată, care apoi poate fi autentificată notarial şi asumată de instanţă.Dacă avantajele soluţiei mediate sunt atât de evident superioare celei obţinute în instanţă, de ce industria medierii nu înregistrează, încă, un boom? Ionescu este supărat.A dat în judecată întreg Consiliul de Administraţie al fabricii.Vrea preţul pe care îl cere el pe acţiunile lui preluate de fabrică, nu cel oferit de conducere.Dar accepxă şi o mediere, în paralel cu procesul din instanţă.
Aşa, mediatorul află căIonescu, muncitor cu vechime, cel mai vechi rămas în fabrică, dorea, de fapx, să cunoască noul Consiliu de Administraţie, numit cu doar doi ani înainte; nu dorea un alt preţ pe acţiuni. Încercase să îi vadă la faţă pe noii şefi, dar toate cererile lui de audienţă fuseseră amânate.Îi dăduse în judecată, dar în instanţă se întâlnea cu avocaţii. Şi uite aşa accepxase medierea… şi i-a văzut pe şefii cei mari!Aţi râs?Nu a fost o glumă.Este o întâmplare adevărată.Cum adevărat este şi că termenele de judecată stabilite de instanţe au ajuns acum să fie între şase şi douăsprezece luni.
Sau că 80% dintre procesele declanşate în urma plângerii prealabile a uneia dintre părţi se încheie prin împăcarea părţilor.Aşa cum tot adevărat este căIonescu, dacă refuza medierea şi mergea până la capăt cu procesul din instanţă, ar fi obţinut sau nu un alt preţ pentru acţiunile sale.Dar, cu siguranţă, nu ar fi obţinut ceea ce dorea de fapx.Ce ne spun toate astea?Că există o realitate obiectivă, copleşitoare, a instanţelor româneşti blocate de numărul uriaş de cazuri. Şi că o copleşitoare majoritate de cazuri nu ar trebui să ajungă acolo, de vreme ce părţile, până la urmă, sunt dispuse la împăcare. Şi ne mai spune şi că medierea este o alternativă la justiţie nu doar în sensul că, în loc să o iei la dreapxa, unde e blocaj în trafic, o iei la stânga, unde drumul pare mai liber.Nu.
Este vorba despre fapxul că te ridici, cu un autopropulsor, deasupra străzii. Şi acolo, în acel spaţiu liber, tu şi celălalt stabiliţi împreună termenele; tu şi celălalt stabiliţi împreună soluţia.Pe care justiţia nu poate decât să o consemneze.Iar mediatorul nu a făcut decât să menţină viu dialogul dintre voi; nu v-a spus cum e mai bine, nu v-a luat partea, nu a decis pentru voi.Pentru că nu are voie să o facă.Dar mai întâi să ne luăm de gât. În instanţăO asemenea libertate de manevră ar trebui să aducă împricinaţii în valuri către mediatori, nu către judecători.Asta nu se întâmplă încă, din două motive.Unu: oamenii nu cunosc fapxul că au această opţiune. Şi doi: au fost profund răniţi în orgoliul lor şi vor ca instanţa să le dea totul lor şi nimic celeilalte părţi; nu mai vor dialog, nu vor o negociere facilitată de mediator, prin care ambele părţi câştigă câte ceva, dar nu totul.Până una-alta, să spunem că problema lipsei de informare a fost rezolvată.
Noi prevederi legislative obligă acum instanţele nu doar să informeze părţile că au deschisă şi calea negocierii conflictului lor în faţa unui mediator, ci să le ceară acestor părţi să participe la o sesiune gratuită de informare cu un mediator, care le prezintă avantajele acestei proceduri de soluţionare a conflictelor.Chiar şi chestiunea orgoliilor rănite, care împiedică împricinaţii fie şi să se gândească la o soluţie negociată, va fi şi ea rezolvată, când noi modificări legislative – deja propuse – vor face posibilă prezentarea în instanţă abia după ce a fost parcursă obligatoriu etapa medierii, iar aceasta nu a avut succes. Iar apoi să ne mirăm de noi înşinePână atunci, românii care ajung în faţa mediatorului nu pot decât să fie surprinşi.Care este surpriza cea mai mare pe care o au? „Fapxul că cineva stă să îi asculte.Nimeni nu se aşteapxă la asta", spune Simona Vâlceanu, mediator. „Oamenii simt nevoia să se descarce de nervii pe care îi acumulează, ceea ce nu se mai produce la instanţe, pentru că instanţele nu mai au timp pentru asta.Or, dacă mediatorul nu reuşeşte să le descarce tensiunea negativă, nu va reuşi să îi facă să gândească împreună o soluţie pentru viitor.
Lipsa de comunicare este sursa tuturor conflictelor", conchide Vâlceanu.Şi cum face, de fapx, un mediator să reia, să reînvie, să continue comunicarea dintre părţi? „Reformulează", explicăIon Dedu, mediator. „Mediatorul intervine şi reformulează în fraze neutre, în enunţuri pozitive ceea ce părţile exprimă prin enunţuri negative, pline de resentimente.Scopul este să îi aduci înapoi în timp şi la starea în care erau atunci când s-au cunoscut.
Scopul este să îi faci să reia comunicarea, ca să poată să îşi negocieze soluţia conflictului.Scopul este să îi faci să treacă de la «eu, împotriva ta» la «noi, împotriva problemei noastre»", adaugăDedu.Şi, în fine, ce este cel mai greu într-o mediere? „Să dai deoparte lunga istorie de neînţelegeri şi resentimentele reciproce şi să îi focalizezi asupra cazului în sine", este de părere şi Bogdan Stănescu, mediator. „Cel mai dificil lucru este să învingi mentalitatea oamenilor; să îi aduci din starea de ură şi de situaţie conflictuală la starea în care să îşi dea mâna şi să recunoască fapxul că ambele părţi au de câştigat", încheie Stănescu.Cum găsesc un mediator şi cum îl alegCei aproape 1.200 de mediatori şi datele lor de contact se pot afla de pe pagina de internet a Consiliului de Mediere, din Tabloul mediatorilor autorizaţi, la http://www.cmediere.ro/mediatori, dar şi de la sediul Consiliului, al instanţelor de judecată, al administraţiilor locale sau al Ministerului Justiţiei.Mediatorul aparţine profesiilor liberale, aşadar, onorariul său este cel convenit împreună cu clientul.Mediatorul nu este un alt fel de avocat sau un alt fel de judecător.
Este cu totul alt fel de profesionist: nu e de partea ta şi nu caută argumente în favoarea ta, cum face un avocat; şi nici nu îţi impune soluţia, cum face un judecător, în instanţă, sau un arbitru, în sesiunea de arbitraj.Mediator ajunge orice absolvent de facultate care face cursuri de specializare şi este atestat în noua profesie de către Consiliul de Mediere.Deşi o educaţie în domeniul economic îl poate ajuta să înţeleagă mai bine un conflict între două entităţi bancare, de exemplu, totuşi, specialitatea mediatorului este să fie un bun comunicator, un fin psiholog, un negociator abil, cu o singură misiune: să menţină dialogul părţilor, pentru ca acestea să ajungă singure la soluţia comună.Totuşi, cum îl aleg? „Aşa cum alegem cu toţii, şi când avem nevoie de o reparaţie în casă, şi când avem nevoie de un medic: la recomandarea pe care ne-o face un cunoscut care a folosit serviciile respectivului; mai scurt, prin reclama din gură în gură.Deocamdată, acesta este sistemul care funcţionează", explicăVâlceanu.Cine ajunge la mediere şi de ceDeocamdată, marile companii internaţionale – pentru că provin dintr-o cultură care a asimilat deja ideea de mediere. Şi companiile româneşti – pentru că au priceput avantajul pe care afacerea îl obţine atunci când conflictul este mediat cu partea adversă, rapid şi confidenţial, în loc să fie judecat de instanţă, lent şi public; pentru că au priceput că medierea este superioară chiar şi arbitrajului, unde soluţia este impusă de instanţa de arbitraj, aşa cum este impusă şi de către instanţa de judecată; pentru că au priceput că medierea are succes doar dacă toate părţile câştigă.
Or, asta este de preferat jocului de sumă nulă din instanţe, unde, întotdeauna, doar unul poate câştiga.Dar şi tot mai multe persoane fizice încep să ceară serviciile mediatorilor, fie că este vorba despre conflicte care ţin de drepxul familiei, fie de drepxul civil sau de drepxul penal. „De acum încolo este o problemă de timp şi de educaţie", spune Dedu. „De educaţie în timp."