Banii de Paște nu vor veni în avans pentru toți bugetarii. Doar o parte dintre ei vor primi salariile înainte de termen. Printre aceştia nu se regăsesc angajaţii din învăţământ și nici cei ai Ministerului Afacerilor Interne. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că „mulţi nu şi-au manifestat interesul” pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor. Lista „câștigătorilor” a fost publicată în Monitorul Oficial și nu mai poate fi modificată.
Citește și: Parlamentarii se pun la adăpost de ANI
Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, să iasă public şi să explice situaţia plăţii salariilor în avans. Ministerele Afacerilor Interne şi Apărării au transmis că angajaţii vor primi joi norma de hrană, nu şi salariile, în timp ce Ministerul Muncii susţine că angajaţii nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen.
„Aşa cum ştiţi, am decis să plătim salariile înainte de Paşti şi Ministerul Finanţelor a creat cadrul legal în acest sens. Am văzut că în ultimele ore au apărut informaţii contradictorii în spaţiul public în legătură cu acest lucru, dar şi la plata pensiilor în avans. De aceea, vă rog domnilor miniştri să ieşiţi să clarificaţi de urgenţă aceste lucruri, pentru că trebuie să avem o informare corectă a cetăţenilor.”, a afirmat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Își vor primi salariile joi, 5 aprilie, ultima zi lucrătoare înaintea vacanţei de Paşte, angajaţii a 38 de instituţii.
„Am discutat cu fiecare instituţie în parte şi cine a optat va lua salariul. Ministerul de Finanţe doar a creat cadrul legal în baza căruia să se poată da înainte de Paşte acest salariu. Mulţi nu şi-au manifestat interesul şi decizia a fost alta, de la caz la caz. Noi, ca minister de Finanţe, am asigurat cadrul legal pentru ca cine doreşte să poată să acorde salariul înainte de Paşte.” , a declarat ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, la Antena 3.
Potrivit ordinului ministrului Finanţelor, instituţiile pentru care vor fi virate salariile în 5 aprilie sunt: Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Secretariatul General al Guvernului, ministerele Finanţelor, Justiţiei, Tineretului, Mediului, Transporturilor, Sănătăţii, Comunicaţiilor, Economiei, Energiei, Turismului, Mediului de Afaceri, Apelor şi Pădurilor, pentru Relaţia cu parlamentului, Consultării Publice şi pentru Românii de pretudindeni. De asemenea, pe lista instituţiilor ai căror angajaţi vor primi salariile înainte de Paşte se mai află Ministerul Public, SRI, SPP, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, CNCD, Agerpres, Institutul Cultural Român, CSM, AEP, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter personal, Autorittea pentru Administratrea Activelor Statului, Autoritatea naţională pentru Restituirea proprietăţilor, Academia Oamenilor de Ştiinţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, ANI, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei, Autoritatea Naţională pentru Administrare şiu Reglementare în Comunicaţii.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” cere Guvernului ca toate cadrele didactice să-și primească banii săptămâna viitoare.
„S-a indus ideea în spaţiul public că toţi bugetarii îşi vor primi salariile în această săptămână, lucru total neadevărat. Salariaţii din învăţământ îşi vor primi banii în cont după sărbători. În plus, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret solicită Ministerului Educaţiei Naţionale să ia toate măsurile necesare pentru corectarea programului de salarizare EDUSAL, astfel încât toţi angajaţii din învăţământ să-şi primească salariile săptămâna viitoare. Înţelegem că, în momentul în care se fac mai multe schimbări de ordin financiar-contabil, pot apărea probleme, însă acestea trebuie remediate în regim de urgenţă pentru ca salariaţii să nu fie afectaţi în niciun fel.”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că salariile bugetarilor vor fi virate săptămâna aceasta, dar pensiile nu, deoarece va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.
![]()














































