Un român care onorează țara lui în Anul Centenarului ei, a vorbit pentru cititorii Q Magazine despre luxul la superlativ și despre viaţa departe de casă. 

Citeşte şi: Un român la înălțime în America. Interviu exclusiv Q Magazine

MÂNDRIA LUCRULUI BINE FĂCUT

Suntem în Covent Garden, într-o curte edwardiană grandioasă, o oază de liniște ascunsă chiar în mijlocul forfotei capitalei. Ne simțim de îndată ca acasă în ambianța caldă a unei clădiri stilate în care se îmbină armonios moștenirea britanică și luxul contemporan.

Suntem în una dintre cele mai instagramate (locaţie populară pe Instagram – n. red.) locații din Londra. Desemnat de Conde Nast cel mai bun hotel din Londra în 2017, hotelul de cinci stele aflat în West End e o clădire cu mult mobilier din mahon, cu materiale simple, dar care emană căldură, elemente inconfundabile ale designului sofisticat ce poartă semnătura lui Tony Chi. Bine ați venit la Rosewood London, o experiență britanică de neuitat.

Directorul hotelului își începe turul zilnic prin hotel. Îmbrăcat într-un costum bleumarin impecabil, cu un zâmbet plăcut și firesc, e o prezență extrem de caldă și de fermecătoare.

Bună ziua, domnule Pălimaru, îl salută două dintre cameriste (mulți angajați sunt români, în marea lor majoritate femei, dintre care unele au fost poate nevoite să își lase copiii acasă, în grija rudelor, pentru a veni aici să câștige o pâine cinstită).

Ah, dar vă rog, spuneți-mi Remus, le zice cu naturalețe tânărul român de 40 de ani care a fost numit directorul hotelului la 25 iulie 2017.

Citeşte şi: Povestea evenimentului care va schimba scena de artă din România

„Să găsesc Rosewoodul a fost pentru mine ca și cum aș fi ajuns acasă. După cincisprezece ani în industrie, după ce am trăit în cinci țări, lucrând pentru șase hoteluri și resorturi, contribuind la numeroase deschideri, sunt foarte fericit să mă întorc la Londra și abia aștept să muncesc împreună cu echipa pentru a continua angajamentul Rosewoodului de a oferi tot ceea ce e mai bun în industria hotelieră oaspeților săi, fără a face niciun compromis”, spunea Remus la momentul numirii sale.

Deși viața lui este dedicată în mare parte luxului la superlativ, și-a păstrat firescul și naturalețea și este impresionant să îl aud că iubește zacusca, icrele, sarmalele și micii la fel de mult cum iubește bucătăria cu stele Michelin. Deși a văzut și a trăit în atâtea locuri minunate, iubește la nebunie munții Durău, munții Retezat și Transfăgărășanul. Deși e plecat de multă vreme, își amintește cu mult drag de Marius Țeicu și de Angela Similea, de exemplu, cu a căror muzică a crescut…

„La Rosewood London, din peste 600 de lucrători, în jur de 30 sunt români”, povestește Remus Pălimaru pentru Q Magazine.

„De-a lungul timpului, în ultimii 15 ani, am lucrat cu mulți români – de exemplu, în insulele Cayman, în Caraibe, am făcut parte din colectivul care a deschis hotelul Ritz-Carlton pe 15 decembrie 2005.

În urma unei comisii de recrutare care a fost la Cluj, în jur de 40 de români au acceptat un contract în diverse departamente. Am fost incredibil de mândru de toți românii care au venit – toți, foarte harnici și sârguincioşi, au reprezentat poporul român într-un mod deosebit.”

Momentul în care a simțit mândria de a fi român a fost atunci „când Radu Cernia, un prieten bun și o persoană deosebit de talentată, a fost primul român care a ajuns Director General de hotel în cadrul companiei Ritz-Carlton, în anul 2014, la hotelul din Seul”, spune Pălimaru.

Echipa de la Ritz-Carlton

„Am fost extrem de mândru să văd un român care a ajuns în cel mai înalt post de director de hotel într-o companie având 100 de hoteluri de lux în întreaga lume.”

Cel mai rușinos moment pe care l-a trăit a fost atunci „când s-a auzit în toată lumea că un grup de români au tăiat lebedele în Austria. Aveam 12 ani și alături de familia mea încercam să ne integrăm în Danemarca. A fost greu să fim văzuți în felul acela de străini”.

CEL MAI GREU MOMENT

Amintirile cele mai dragi din țara lui sunt „jocul cu sania, plăcinta cu dovleac, mirosul de fum de la sobele caselor în timpul iernii, plimbările pe faleza Dunării (eu sunt gălățean), micii la grătar cu bere rece, cascadele și plimbările prin zonele muntoase, Transfăgărășanul…”

Îi este dor de România nu numai datorită locurilor, gusturilor sau naturii, ci şi datorită „spiritului sociabil al românilor, ospitalităţii lor, felului în care sunt gata să dea tot pentru un oaspete sau prieten.

„Am locuit în multe locuri în lume, dar niciodată nu am simțit această deschidere așa cum o simțeam în România”, spune interlocutorul meu. „România este o țară cu oameni primitori, cu un nivel ridicat al educației și cu o ospitalitate deosebită, unde condițiile naturale sunt excelente pentru turism.”

Îmi povestește, păstrând încă tensiunea de atunci, o situație critică petrecută cu ani în urmă: „Cel mai greu moment din carieră rămâne în primele șase luni când am început să lucrez la compania Ritz-Carlton. Eram în Atlanta și lucram pe post de Night Manager (șef de hotel pe timpul nopții).

În așteptarea echipei de baschet Los Angeles Lakers, Departamentul de Securitate mă sună să mă informeze că şapte VIP-uri au rămas blocate în lift. Imediat după această alertă, o femeie iese din alt lift plângând și ținându-se de cap, plină de sânge. Femeia se certase cu bărbatul ei, care o împinsese, și ea căzuse în cadă, spărgându-și capul. Autobuzul echipei oprit în fața hotelului pentru check-in, şapte persoane blocate în lift și o femeie plină de sânge în lobby. Eu aveam 25 de ani și tot stafful meu se uita la mine şi aştepta să iau o decizie.

Citeşte şi: Ne apropiem de falimentul învăţământului 

Am cerut imediat apă caldă și un prosop de față, în timp ce sunam la 911 și pe inginerul-șef, să îi cer sfaturi pentru lift. Am rugat-o pe recepționista de lângă mine să țină prosopul și să preseze pe rană, în timp ce am alergat la autobuzul jucătorilor de baschet, întrebând cine este medic (mi-am dat seama că ei sigur au unul în autobuz care îi însoțește).

Medicul a ieșit și a preluat situația. Am alergat imediat la etajul 2 cu încă un inginer după ce am deconectat curentul liftului. Am lăsat o scară în jos și am coborât deasupra liftului pentru a ridica o manivelă care a permis deschiderea ușilor.

Liftul era blocat la un metru sub lobby. Cum am deschis ușile, faimoșii baschetbaliști au ajutat la ridicarea tuturor persoanelor din lift, una câte una. Toată lumea se îmbrățișa de bucurie – moment frumos, dar după tot acest stres am avut mare nevoie de o bere rece.”

HOTELURILE DUPĂ BREXIT

Îmi spune fără să stea pe gânduri că s-ar întoarce acasă și mâine: „Bănuiesc că visul majorității liderilor expatriați din industria ospitalieră este să aibă șansa de a se întoarce în țara lor, să-și practice profesia acasă. Eu nu mă văd în altă profesie decât industria de lux hotelieră, iar segmentul acesta se dezvoltă mai greu în România”.

Îi evocăm pe cei 3,4 milioane de români plecați din țară: „Românii care lucrează peste hotare clar caută ceva ce nu pot obține în România. Posibilitatea de a avea un venit necesar/suficient (sau extra), un sistem de asigurări sociale mai dezvoltat (în cazul în care au familii), educație (sistemul universitar) cu potențial de a fi recunoscută în lume mai ușor – sunt doar câteva dintre avantajele obţinute în străinătate.

Citeşte şi: S-a hotărât DESECRETIZAREA uneia dintre operațiunile istorice care au schimbat lumea

Odată ce situația din România se va reglementa și vor putea găsi ușor acasă ceea ce caută ei, mulți se vor întoarce. Sigur, unii vor considera că sunt integrați în noile lor societăți și nu vor mai reveni”.

Brexit este o realitate care, deocamdată, e tratată cu o oarecare neîncredere din partea englezilor. Majoritatea dintre ei nu văd cum ar fi posibil ca atâtea industrii dependente de forțele de muncă din afara Angliei să supraviețuiască, odată ce restricțiile vor fi implementate.

„Industria hotelieră a început deja să sufere, mai ales din cauza incertitudinii. Acum 7-8 luni, când un hotel posta un anunț de job, în jur de 40 de aplicanți își arătau interesul. Acum aplică mai puțin de 10 persoane pentru același post”, spune Remus Pălimaru.

Făcând un rezumat al drumului său spre succesul de astăzi, Remus Pălimaru spune că rămâne marcat pentru totdeauna de lagărul din Danemarca. Îmi povestește aproape cu lacrimi în ochi de lunile petrecute acolo.

Nu poate uita ziua când tatăl său, care terminase două facultăți în România, a trimis 160 de aplicații pentru un loc de muncă, fără să primească nici măcar un telefon înapoi.

Îşi aminteşte cu durere de mama sa, arhitectă în România, care a fost nevoită să lucreze acolo într-un azil de bătrâni. Drumul până la integrare a fost extrem de greu…

A interacționat de-a lungul carierei sale cu Bill Clinton, Michael Jackson, Denzel Washington, Ben Afleck, George Clooney, Brad Pitt și Angelina Jolie. Cu toate acestea, se poartă la fel cu oricine îi iese în cale, fie că este cameristă, ospătar sau un oaspete super-VIP pentru a cărui vizită s-au făcut pregătiri deosebite.