Un nou scandal a izbucnit la guvern. „Eroul” este, de această dată, chiar premierul Ilie Bolojan.
- Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
- Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
- Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
- În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
- Sindicaliștii din Sănătate protestează în fața Guvernului
Postul de televiziune Realitatea PLUS a obținut un document semnat de Ilie Bolojan, datat din 27 iulie 2025 și înregistrat la cabinetul chestorului în 30 iulie, prin care solicită conducerii Senatului suma forfetară care să acopere cheltuielile de cazare București. Suma s-ar ridica, potrivit unor surse, la 4600 de lei.

Potrivit jurnalistei Anca Alexandrescu cererea a fost făcută de către o consilieră a lui Ilie Bolojan, iar banii s-ar fi plătit în avans la începutul vacanței.
La scurt timp după apariția în spațiul public a documentului semnat de premier, guvernul a reacționat și a transmis un comunicat oarecum lămuritor, subliniind că a fost „o regretabilă eroare de completare a formularului”.
„Având în vedere apariția în spațiul public a unui document care sugerează că premierul Ilie Bolojan ar fi solicitat suma forfetară de la Senatul României, facem următoarea precizare:
Premierul Ilie Bolojan nu a solicitat această sumă și nu beneficiază de ea. Pentru a evita orice interpretări greșite, menționăm că premierul a depus o cerere oficială de renunțare la suma forfetară în data de 1 iulie 2025.
Documentul apărut în spațiul public este o regretabilă eroare de completare a formularului pentru care premierul a cerut remedierea imediată.
Considerăm că este esențial ca toate demersurile din activitatea publică să fie transparente și corect înțelese. Premierul și-a asumat, încă de la începutul mandatului, să folosească cu responsabilitate resursele care vin din bani publici și rămâne consecvent acestui angajament”, se arată în comunicatul Guvernului.
După cum se observă, în comunicat se spune că Bolojan a făcut „cerere oficială de renunțare la suma forfetară în data de 1 iulie 2025”.
De aici ar trebui să înțelegem că actualul premier a încasat suma forfetară până la 1 iulie? Și aici apare nelămurirea. Ilie Bolojan a devenit președinte interimar, după demisia lui Klaus Iohannis, în 12 februarie. Administrația prezidențială a anunțat atunci că „pentru limitarea cheltuielilor privind cazarea și transportul zilnice, Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a decis să locuiască, pe perioada exercitării mandatului, într-un spațiu din incinta Complexului «Palat Cotroceni»”. Mandatul său de președinte interimar s-a încheiat la 26 mai 2025.
Odată cu încheierea mandatului, s-a terminat și cu rezidența la Cotroceni, Bolojan revenind la conducerea Senatului. Numirea ca premier a survenit la o lună, adică în 23 iunie 2025. Cu alte cuvinte, doar pentru această lună ar fi putut să încaseze suma forfetară în discuție. La puțin timp după numirea în fruntea guvernului, RAPPS i-a repartizat lui Bolojan fosta vilă a președintelui Traian Băsescu, din strada Gogol.
Revenind, după comunicatul guvernului, premierul Bolojan ar trebui să facă lumină în acest caz, pentru că toate acestea se petrec în timp ce domnia sa impune măsuri fiscale greu de suportat pentru români.















































