Scenariile unui conflict european

În urmă cu 12 ani, la o strângere de fonduri pentru copiii cu cancer, unde cântase o piesă compusă de Fats Domino – Blueberry Hill, prim-ministrul rus, Vladimir Putin, era aplaudat de Goldie Hawn, Kevin Costner, Sharon Stone, Monica Belucci, generând zeci (dacă nu sute) de mii de comentarii elogioase pe YouTube. Unii, îl doreau la ei în țară, considerându-l un exemplu de conduită pentru politica de top. S-a schimbat Putin? S-a schimbat lumea?

• Roman Gofman a devenit noul director al Mossad. Netanyahu: Ridică-te și strălucește!
• Prof. Mariana Badea revine cu „Bumerang de manele… lingvistice”
• Generalul Gheorghiță Vlad: Resping toate acuzațiile! Nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea
• Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
• Ștefan Avrămescu, AUR: Atâta vreme cât nu suntem parte a unui guvern, nu înţelegem de ce să-l votăm

Estul și Vestul au aceiași păpușari

De fapt, nu s-a schimbat nimic! Atunci, ca și acum, Estul și Vestul joacă împreună cărțile, fiecare știe ce are celălalt în mână și cunoaște și deznodământul!

Probabil că va fi un șoc pentru cei care cred că Rusia și China au propriul joc, că se opun globalismului, că intenționează să-și facă propriile imperii etc. Nici vorbă! Țelul final este guvernanța globală. Cine pierde? Statele pierd, cetățenii pierd. Cine câștigă? Globalismul.

Vladimir Putin la o întîlnire cu liderii industriei de apărare ruse Foto Kremlin.ru

Odată cu apariția conflictului, vedem o grămadă de povești în presa globalistă, mai evidente în „anglosferă”, despre eforturile națiunilor occidentale care încearcă să înțeleagă complexitatea relației dintre Rusia și Ucraina de la căderea Uniunii Sovietice.

Multe dintre aceste povești construiesc o narațiune simplistă, cu un Vladimir Putin dement, un nou Hitler, cu aspirații imperiale, care caută să anexeze țări, iar națiunea pe care o conduce, nefiind altceva decât un agresor monstruos. O nouă Uniune Sovietică. Curg mistificările cu imagini deja folosite în Siria, cu blocuri presupus bombardate de ruși și familii devastate care plâng în stradă.

Scopul ultim este acela de a convinge publicul că implicarea Occidentului, a structurilor sale existente – NATO, UE, SUA –  în Ucraina este o necesitate morală și geopolitică. În numele acestei îngrijorări se construiesc deja planuri altruiste, se stabilesc sancțiuni. Frapantă este doar unanimitatea acceptării acestei realități, dincolo de tratatele internaționale în vigoare, dincolo de realitățile existente, dar ignorate.

Am putea deja concluziona că încetul cu încetul se construiește o imagine monobloc, cu majoritatea liderilor planetei gata aliniați să înfrunte noua provocare globală, de data aceasta, alături de cetățenii care până mai ieri tocmai încercau să li se opună din cauza aberantelor măsuri așa-zis de prevenire a pandemiei: restrângeri ale libertăților, lockdownuri etc.

Încet, dar sigur, încep să apară voci care solicită deja o intervenție mai hotărâtă împotriva agresorului! Și, de ce nu, pentru o intervenție americană în Ucraina.

Să dăm filmul puțin înapoi…

Întâmplător, evenimentele au început să se construiască chiar înainte ca Vladimir Putin să fi cântat Blueberry Hill, anume în 2010, când a apărut ideea de a permite Ucrainei să se alăture NATO. Câțiva ani după ce Putin și-a fermecat auditoriul, în 2014, aveau loc evenimentele din Crimeea. Era un pas oarecum evident și probabil că nimeni nu se aștepta ca Rusia să renunțe la sediul flotei din Marea Neagră de dragul Ucrainei sau de dragul NATO.

Concomitent, mergând pe scenarii deja utilizate cu succes de Putin, au apărut și cele două republici separatiste din Donbass. Astfel că, respectând scenariul privind „țările tampon”, Rusia și-a bifat pentru moment interesele și a acceptat calea diplomatică, refuzată cu obstinație de Ucraina, consiliată fiind de SUA, care ajutase republica cu o mică lovitură de stat și cu instaurarea de guverne-marionetă.

De atunci, discuțiile privind accederea Ucrainei la NATO au continuat, culminând cu ideea oarecum năstrușnică avansată de actualul președinte, anume aceea a refacerii arsenalului nuclear. Ceea ce, contravenea celor două tratate OSCE (de la Istanbul și Astana, din 1999, respectiv 2010) privind respectarea intereselor de securitate ale semnatarilor. Cum ar veni, și ale Ucrainei, dar și ale Rusiei.

Țările aflându-se acum în tabere diferite, devenea evident că orice încercare de a include Ucraina în NATO și a plasa aici armament, contravenea flagrant tratatelor amintite. După cum spunea chiar Putin, o rachetă parcurge de la frontieră distanța până la Moscova în cinci minute!

În timp ce Occidentul stipendia și înarma Ucraina (peste 5 miliarde de dolari doar din partea SUA, zeci și zeci de tone de echipament militar), închizând ochii până și la constituirea Batalionului neo-nazist Azov, care nu se sfiește să arboreze alături de drapelul NATO și zvastica, nici Rusia nu a stat degeaba, ci a înarmat cele două state separatiste, aflate sub tirul permanent al Ucrainei în ultimii opt ani.

Iată-ne la zi! Propaganda războinică deșănțată dusă de presa anglofonă (și nu numai), frecvența cu care liderii politici occidentali anunțau invazia iminentă a Ucrainei de către Rusia și tirurile artileriei grele ucrainene asupra republicilor separatiste determină pasul următor: declararea independenței acestora și recunoașterea lor de către Rusia și vasalii Rusiei.

Putea fi prevenită confruntarea din Ucraina?

Oricare dintre părți putea preveni conflictul din Ucraina, dar nici una nu a dorit acest fapt. Sau nu a fost lăsată.

Cât de greu să le fi fost ucrainenilor să nu mai bombardeze Donețk și Lugansk? Mai ales că Acordul de la Minsk, din 2015, exact asta prevedea. Cât de greu le-ar fi venit celor din NATO să recunoască faptul, altminteri evident, că nu intenționează sub nici o formă să integreze în viitorul apropiat Ucraina în propriile structuri și nici să plaseze aici armament strategic? Cât de greu i-ar fi venit Ucrainei să declare că dorește să își mențină neutralitatea? Cât de greu i-ar fi fost Rusiei să constate că nu există nicio urgență și să solicite tratative?

Ambiguitatea diplomatică și apele tulburi sunt însă zona în care cei de la Davos pescuiesc cel mai bine! Mai ales când nu se știe deloc cine este adevăratul beneficiar al evenimentelor. Deci, iată că Ucraina a fost primul pion mutat pe tabla de joc! Care joc? Cel globalist, de preluare a puterii mondiale.

Umbra lui Putin La Davos

Klaus Schwab și președintele Ucrainei la Forumul Economic de la Davos Foto: Președinția Ucrainei

Dacă prezența lui Volodymyr Zelensky la Forumul de la Davos, în 2020, anunțând că Ucraina invită corporațiile care frecventează Davosul să devină „acționare” ale țării nu mai este o noutate, la fel, e doar o trecere în revistă și prezența liderilor UE și ai celor de la Washington. Cum stăm, însă, cu Rusia?

Pe vremea când încă era ofițer KGB, Vladimir Putin îl întâlnește pe Henry Kissinger. Pe măsură ce Putin a urcat în rândurile ierarhiei politice, relația cu Kissinger s-a cimentat, acesta devenind consilier pentru mai multe ramuri ale Kremlinului.

Putin a menținut, de asemenea, un dialog constant cu Forumul Economic Mondial și cu Klaus Schwab. La început prin Young Global Leaders (ca și Angela Merkel și alții), având apoi un parcurs cu suișuri și coborâșuri, dar anunțând anul trecut că Rusia se alătură rețelei „A patra revoluție industrială”, care se concentrează pe socializarea economică, inteligența artificială, IoT, sustenabilitate, finanțe verzi, lupta cu schimbările climatice și o serie de alte interese globaliste, care toate duc la tiranie la nivel global.

Iar asta nu reprezintă singura legătură dintre Putin și Davos. Mai este și Herman Gref, director executiv și președinte al Consiliului, Sberbank. S-a cunoscut cu Putin la Sankt Petersburg în anii 90’, de unde ambii au ajuns cam în același timp la Moscova, Putin la KGB (devenit FSB) și la Kremlin, fiind cel care a facilitat numirea lui Gref în diferitele poziții ministeriale (Ministerul Proprietății de Stat, Ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului) și în cele din urmă la Sberbank. Dar Herman Gref mai este și membru al Consiliului de Administrație al Forumului Economic Mondial.

Doleanțele celor de la Davos privind „noua normalitate” și lumea post-Covid au ajuns de notorietate. Mai rămâne de văzut, după clarificarea poziționării globaliștilor și alături de Est și alături de Vest (sau Rusia și Occident), cum anume beneficiază Davosul de inițierea unei crize între aceste puteri asupra Ucrainei?

Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial, în dialog cu președintele Putin în cadrul Davos Agenda 2021

În primul rând, Ucraina este un fel de Plan B, întrucât „pandemia” nu a reușit să satisfacă planul Marii Resetări sub aspectul „reducerii populației”. După cum Klaus Schwab a afirmat în mod constant, „oportunitatea perfectă” de a forța inițializarea celei de a patra revoluții industriale.

Globaliștii se așteptau la o rată a mortalității mult mai mare din cauza virusului, pregătindu-și deja accesul la putere, în numele „protejării publicului de o amenințare globală pentru sănătate”. Simularea WEF și a Fundației Gates, așa-zisul Eveniment 201, care a avut loc cu doar două luni înainte de evenimentul real, estima decesul a cca. 65 de milioane de oameni. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Virușii au tendința de a suferi mutații rapide și de a se comporta diferit în natură decât într-un cadru de laborator. Pe scurt, globaliștii nu au obținut ceea ce și-au dorit și acum au nevoie de încă o criză pentru a demara Marea Resetare. Și tulpina Omicron a compromis grav așteptările, aducând însă, în prim plan, chestionarea metodelor autoritare impuse în numele demersurilor medicale.

De ce tocmai un război?

Războiul din Ucraina și simpla amenințare cu extinderea războiului dincolo de regiune ar putea bifa o serie de chestiuni nerezolvate de „pandemie”. Vorbim despre o acoperire pentru colapsul stagflaționist rezultat din triliardele tipărite, problemele lanțului de aprovizionare care se manifestă deja global, precum și principala problemă urmărită, anume destabilizarea deliberată a economiei europene. Oricât de elucubrant ar suna asta!

Marina ucraineană e gata de război împreună cu eroul ei, locotenentul general Yuriy Sodol Foto Twitter Defence of Ukreine

Și, posibil, încă un lucru. Ștergerea urmelor. Zilele acestea au circulat numeroase variante ale unor hărți privind obiectivele bombardate de trupele rusești, despre care s-a spus insistent că n-ar fi tocmai obiective militare, ci biolaboratoare.

Ziariștii care au investigat acest fapt, au aflat cu uimire că da, Statele Unite aveau asemenea laboratoare și în Ucraina, dar și în Georgia. Însăși Victoria Neuland, subsecretar de stat american, a confirmat existența lor într-o interpelare a Congresului american.

Legat de cele ucrainene, un număr de cel puțin o duzină, finanțate de Departamentul de Apărare SUA, dar și din bani privați (Fundația Soros), se ocupau de Programul de reducere a amenințărilor biologice al Departamentului de Stat, inclusiv „consolidarea și securizarea agenților patogeni și a toxinelor utilizate pentru Dezvoltarea Armelor Biologice”, potrivit site-ului Ambasadei SUA din Ucraina. Imediat după invazia rusă, informațiile au fost șterse.

Cercetări au mai făcut ziariștii bulgari, în urmă cu doi ani, aceștia întocmind și prima hartă a acestor laboratoare, acum bombardate de trupele rusești. Dar, surpriză, problema este și mai veche, fiind semnalată de Ambasada Rusiei în Marea Britanie încă din 2015.

În aprilie 2021, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Chinei, Zhao Lijian, a afirmat că „SUA au creat 16 laboratoare biologice numai în Ucraina.” Concomitent, președintele principalului partid de opoziție din Ucraina, Viktor Medvedchuk a întocmit o cerere pe trei pagini, solicitând lămuriri, după ce un virus a produs în 2009 o epidemie de febră hemoragică la Ternopol, care s-a soldat cu 450 de victime, dar și mai multe focare de holeră.

Viktor Medvedchuk și colegul său, Renat Kuzmin, au acuzat Agenția de Reducere a Amenințărilor Biologice care lucra în colaborare cu Ministerul Sănătății din Ucraina că se ocupă de producerea de arme bacteriologice și, din acest motiv, armata nu le produce în Statele Unite. Disputa continuă, la respectivele locații observându-se inclusiv incinerări de documente, în timp ce autoritățile neagă existența laboratoarelor, în pofida documentelor care atestă că acestea au existat.

Revenind la chestiunile economice, UE se bazează pe gazul rusesc, nu doar pentru consumul casnic, cât mai ales pentru cel industrial, acoperind 35-40% din necesități. Prin sancțiuni sau prin măsurile pe care le va lua Rusia ca și răspuns la aceste sancțiuni, aprovizionarea cu gaze va scădea, în timp ce prețurile vor crește și mai mult! Deja există două contracte menite să scoată Europa din joc: un prim contract cu China și altul cu Pakistanul. La fel, exporturile de petrol vor fi fie lovite de sancțiuni, fie dirijate preferențial de ruși către anumiți parteneri.

Pe fondul exploziei prețurilor, a precarității bunurilor și a primejdiilor unui război, Davosul se va oferi cu soluția: centralizarea puterii în mâinile corporațiilor și, implicit a globaliștilor. Nathaniel Rothschild scria pe 22 februarie că „vom asista la colapsul sistemului monetar internațional și mă refer la colapsul încrederii în banii de hârtie. Nu e doar moartea dolarului sau decesul Euro, ci colapsul tuturor monedelor de hârtie”.

De unde, un alt vis al Davosului ar putea prinde viață, moneda electronică, de data aceasta controlată de cei aflați la putere. În rest, ceea ce vedem este că statele precum Rusia, China și SUA, cumpără tot aurul de pe piață. Asta nu pentru că s-ar afla în competiție, ci doar pentru a se alege cu aurul atunci când banii se transformă în pixeli.

Orice încercare a cetățenilor de a se opune acestei tiranii incipiente se poate lămuri prin acuza că îi reprezintă pe ruși, ori că urmăresc interese străine în vremuri tulburi. Peste toate, scurta „relaxare” a măsurilor din „pandemie” nu înseamnă deloc renunțarea la „pașaportul verde” sau Covid sau indiferent ce nume se va găsi, nu înseamnă nici renunțarea la stările de urgență sau de necesitate, situație în care măsurile dure pot fi lejer îndreptate împotriva populației, după cum am văzut deja în Canada.

Intervenția SUA în Ucraina

Cea mai aptă populație de a se răscula împotriva măsurilor coercitive ale globaliștilor rămâne cea americană. Din acest motiv, escaladarea evenimentelor din Ucraina reprezintă o necesitate pentru globaliști. Odată ce SUA s-ar afla într-un conflict, având un inamic despre care a vorbit la nesfârșit că îi sabotează economia prin atacuri cibernetice, că intervine în alegerile prezidențiale șamd., ar putea determina și o stare de necesitate… sau introducerea unei legi marțiale. Să ne amintim doar episodul așa-zisei insurecții și păstrarea trupelor în jurul Capitoliului american timp de luni de zile!

Apariția trupelor americane în Ucraina i-ar putea entuziasma pe cei care cred că SUA și-ar dori să câștige vreo bătălie acolo. Dar poate SUA se duce acolo ca să piardă. Așa cum elitele știau că este imposibil să câștige în Afganistan, ei știu și că nu este posibil să câștige nici în Ucraina.

Ca să duci armata americană dincolo de granițele NATO, este nevoie de un motiv. Iar acest motiv pare să-l caute deja toată lumea.

O provocare ar fi binevenită, numai bună să ducă lucrurile suficient de departe încât să nu mai poată fi oprite. Aici intervin deja diverși politicieni din Finlanda și din Suedia, care tocmai descoperă că ar dori să se integreze în NATO. Iar Putin avertizează Finlanda și Suedia că se vor confrunta cu „consecințe militare și politice” dacă se alătură NATO.

O altă opțiune pentru a spori problemele vine de la Antony Blinken. Departamentul de Stat încearcă să împingă conflictul și mai departe în Europa, anunțând că Rusia vrea să invadeze Polonia. Pare că se reia scenariul ucrainean, dar de data aceasta intenția lui Putin ar fi să treacă din Belarus, cu tancurile în Polonia, după câte relatează Departamentul de Stat.

Informația este întărită de Ambasadorul SUA la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, care transmite în numele Departamentului de Stat un material care susține textual că președintele Rusiei ar fi spus că are un drept legitim asupra tuturor teritoriilor Imperiului Rus, de dinainte de URSS, de acum un secol, ceea ce ar include Ucraina, Finlanda, Belarus, Georgia, Moldova, Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Lituania, Letonia, Estonia, părți din Polonia și Turcia, toate țări suverane.

L-a auzit cineva pe Putin rostind așa ceva? Probabil că nu! Dar de ce ar conta?

Acum, altfel sună și declarațiile premierului polonez, Mateusz Morawiecki, care spunea că ucrainenii luptă pentru libertatea Europei. Un alt element ajutător pentru a înțelege această construcție inedită și inopinată, vine tocmai din rusofobia uriașă a polonezilor.

Scenariul ar putea presupune sacrificarea pionului ucrainean (indiferent de costuri) pentru a-l atrage pe Putin în conflict cu NATO și în special cu americanii. Unde s-ar opri un astfel de conflict militar, nimeni nu poate estima! „Reducerea populației” ar deveni o realitate.

Potrivit unor scenarii, chiar și Rusia ar putea să se fărâmițeze, pierderile de vieți omenești fiind însă greu de exprimat. Nici Uniunea Europeană nu ar supraviețui unei astfel de confruntări. Însă, calea ar fi deschisă pentru a se pune bazele unei guvernanțe mondiale „salvatoare”.