Președintele României, Klaus Iohannis, a oferit Ordinul Național „Steaua Romaniei” în grad de Cavaler scriitoarei Ileana Vulpescu, pentru „contributia la creșterea valorii literaturii române contemporane”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Decorarea vine „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Vulpescu.
Născută pe 21 mai 1932, la Bratovoeşti, judeţul Dolj, Ileana Vulpescu este prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor. Licenţiată în Litere la Universitatea din Bucureşti, a lucrat la Institutul de Lingvistică al Academiei Române şi a semnat traduceri din limbile engleză, franceză şi spaniolă. Este autoarea a numeroase romane, volume de proză scurtă, piese de teatru, dar şi repovestiri ale unor texte destinate publicului tânăr. Cel mai cunoscut titlu semnat de Vulpescu este ”Arta conversaţiei”, roman publicat în 1980, care s-a bucurat de ediţii multiple. Împreună cu actorul George Bănică, ea a realizat o dramatizare după acest roman, care a fost jucată la teatre precum Giuleşti din Bucureşti şi ”Marin Sorescu”, din Craiova. Romanele sale ”Rămas-bun casei părinteşti”, ”Arta conversaţiei” şi ”Sărută pământul acesta” au fost traduse în slovacă, maghiară şi franceză, respectiv italiană.
![]()













































