Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat, miercuri, de procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa şi la sediile altor două instituții publice, între care şi CJ, într-un dosar privind fapte de corupţie.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2013, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local.













































