Sfatul unui analist economic pentru Guvern în privința Ordonanței 114-„Taxa pe lăcomie”

Deși intențiile Ordonanței 114, numită și „Taxa pe lăcomie”, sunt corect justificabile, unele aspecte de ordin tehnic trebuie redresate repede și practic.

Citeşte şi: Decizie de ultimă oră a Premierului Dăncilă în cazul Catrinel Brumar

România este o poveste de succes economic, cu promisiuni onorate

Climatul politic este însă contraproductiv. Inițiativele excepționale ale Guvernului au fost întâmpinate de contra-opinii superficiale, dar și infirmate de realitatea economică.

De la transferul contribuțiilor la creșterea salariilor și pensiilor, de la sporul de venituri și de creștere și menținerea indicatorilor economici, disciplina și corectitudinea guvernanței politice și economice a României este adecvată și centrată corect pe un nivel de trai mai bun pentru noi toți. Politicile economice smart ale ultimilor ani își arată roadele. De asemenea, în avansul economic și social al unei națiuni, sistemul financiar-bancar este hotărâtor.

Mesajul Guvernului. OUG are și trebuie să transmită mesajul clar către BNR și sistemul bancar și antreprenorial: e timpul pentru o politică mai militantă, orientată pe creștere economică;

către băncile comerciale: e timpul pentru o mai mare responsabilitate pentru toți deținătorii de interese (deponenți, companii greu bancabile, autorități locale, centrale) nu doar pentru acționari. Mai ales cu scopul important în finanțarea deficitului, ieftin și pe termen cât mai lung.

Băncile centrale. După criza economică din 2008, deși declarat independente, au devenit copilot responsabil al politicilor guvernamentale. Obiectivul secundar, după cel al stabilității monetare și financiare, a devenit cel de suport la creștere economică sustenabilă și rată de ocupare. Pentru aceste deziderate publice, băncile au investit masiv în politici de susținere monetară – achiziții de obligațiuni de stat și de companii, cu un singur scop: acela de a completa, în eventualitatea lipsei de interes investițional privat, la cumpărarea acestor titluri, menținerea unei piețe lichide și ieftine de finanțare a deficitelor, pe termen cât mai lung. Banca centrală devine astfel precoce la înăsprirea politicii monetare – ridică dobânda prea repede în boom economic sau o scade prea târziu la început de recesiune.

BNR nu a operat mai deloc în această politică neconvențională de achiziții direct sau indirect de titluri de stat și deci de finanțare a deficitului public. Are un comportament similar cu alte bănci centrale, înăsprește repede și relaxează târziu. Relaxată la temeri de recesiune/criză dar grăbită atunci când se preocupă de creșterea economică peste potențial. Va grăbi însă înăsprirea politicii monetare când va observa primele semne de încetinire sau de inflație.

Băncile comerciale: Comportamentul comercial al băncilor trebuie să se ajusteze cu noile cerințe ale economiei românești, operând și în folosul întregii societăți nu doar al organizației. Excesul de profitabilitate dar și de capital pentru creditare nu justifică raportul de neexplicat între marja de dobândă locală și europeană, chiar după ajutarea cu riscul de țară și de monedă. Cu ajustări, estimez că este de peste 5 ori mai mare, evident nedrept. Pedeapsa administrată de bănci este nu doar pe dobânda activă la credite (prea mare) ci și cea pasivă la depozite (prea mică).

Fenomenul  de represiune financiară a devenit norma în zona €, pe toate scadențele. La noi, dobânzile sunt real pozitive, scăzând comisioanele, doar pe termen mediu.

Deponenții la bănci sunt de fapt finanțatori ai deficitului, prin intermediul băncilor.

Chiar dacă economia românească pare integral finanțabilă doar prin economiile noastre, bugetul are nevoie de costuri cu dobânda cât mai mici (deși avem îndatorare relativ scăzută de 35%, cheltuim mult cu dobânzile, 1.3%).

Ratingurile și performanța noastră economică merită dobânzi și marje mult mai mici, europene.

ROBOR. Dacă OUG trebuie amendată cu dezlegarea taxei de Robor, în schimb nu cred că este necesară și ajustarea activelor financiare impozabile. Argumente de scutire la taxa pentru rezervele minime obligatorii, titluri de stat sau creditele cu suport guvernamental sunt doar parțial valide: aceste active sunt parte a modelului integral de business, nu pot fi separate de creditele în lei. Sunt profitabile și deci trebuie impozitate. Calculul impozitului se poate face trimestrial dar plata, ar fi corect pentru agentul economic și eficient pentru stat, să se poată face cumulativ, anual.

Condiționarea de Robor este subiectul pertinent de obiecție al tuturor opiniilor (bine intenționate sau mai puțin), scrisorilor, etc., așa că ar fi potrivită înlocuirea indicatorul cu marja netă. Robor este un cost al banilor, dependent de piață. Marja netă de dobândă, lei și valută, este un element comercial de profit, strict în responsabilitatea băncii.

Brexit. În orice format, poate fi o oportunitate economică de neirosit. Ne putem promova ca destinație de business și investiții, ca o alternativă viabilă, cu taxe mici, cu flexibilitate guvernamentală față de mediu de afaceri: Guvernul român nu intervine în mecanismul pieței libere dar trebuie să impună reguli de conduită și comportament de afaceri cu responsabilitate pentru profit dar și de ordin social, pentru toți deținătorii de interese, nu doar pentru acționari.

Concluzii

 Piața financiară și de capital. Capitalul străin nu renunță ușor la povestea de succes românească. Este doar oportunist. Efectul pe termen scurt asupra BVB poate fi oportunitate de cumpărare, dar pe termen mediu va decapitaliza bursa, cu efect de contagiune asupra întregii piețe de capital, inclusiv asupra participațiilor statului la companiile listate. Riscul concomitent este cel de deteriorare a încrederii investitorilor nerezidenți în titlurile de datorie publică românească pe care le dețin în portofoliile investiționale.

RISCURILE. Deși prezentate exagerat și partinic de către cei cu interes comercial, nu pot fi ignorate. Un risc cuantificabil – o retrogradare de rating sau o amânare de trecere la piață emergentă sau din nou, de intrare în OECD.

• Robor este un indicator de viitor, inflația de trecut. Istoric, fără excepție, Robor este mai mare cu 1% decât inflația. Teoretic, cea mai mare valoare nu ar trebui să depășească dobânda de credit a BNR (max 3,5%=2,5+1). Cu dobânda mare, BNR poate ține cursul solid. Cu Robor prea scăzut, nejustificat economic (vs. inflație) și cu capital circulant liber, supapa echilibrării rămâne doar creșterea cursului sau eventual scăderea rezervelor BNR. Scenariu cu importuri mai scumpe, ce aduce un leu depreciat și implicit inflație.

Un risc regio-politic mare, de neignorat, este posibilitatea de infringment (Comisia sau Banca Centrală Europeană).

Critica pertinentă de lobby împotriva OUG 114 este fixarea de Robor. Înlocuirea acestuia cu marja poate fi soluția de maximizare a compromisului. Dar cu grad de elasticitate și din partea celorlalți, inclusiv BNR. Deciziile monetare, fiscale și de salarizare se iau de acum obligatoriu corelat. Modificările de calcul ale Robor sunt puțin importante.

• O intermediere financiară (credite/PIB) concurențială aduce finanțare ieftină pentru stat și privat. Avem nevoie de creditare și incluziune economică pentru finanțarea creșterii economice și a convergenței. Agenți economici raționali, băncile, vor echilibra eventual taxa suplimentară cu alte costuri, pe seama clienților stat, privat. Dacă nu vor putea evita taxa, băncile străine vor putea reduce activele prin externalizare. Cele românești, în defavoare, nu pot externaliza la o bancă mamă pentru a deține active impozabile mai mici.
• Probabil nu toate băncile vor urmării aceeași practică, tocmai cele mici (care nu cotează Robor) vor fi cele mai expuse, se va restrânge mediul concurențial și va crește gradul de concentrare a pieței (fuziuni și achiziții impuse de pierderi nu de profit), va scădea calitatea serviciilor, va crește costul acestora, va scade ulterior gradul de incluziune financiară, vor scădea joburile plătitoare de taxe și impozite ale funcționarilor bancari. Taxa nefiind condiționată de existența profitului, va introduce o distorsiune hazard moral pentru că trebuie plătită indiferent de amploarea afacerii, ciclul economic, profitabilitate. Impozitul trebuie plătit oricum.
• Băncile pot evita active impozabile mari și prin reducerea celor pe termen lung (credite de investiții, ipotecare) care vor fi supuse sistematic la taxă. Optimizând comportamentul fiscal, vor prefera credite pe termen scurt, active fixe cât mai puține, investiții tehnologice de interacțiune cu clientul și deci interes mai scăzut pentru credite de dezvoltare și investiții, pentru joburi noi. Pe lângă creditele în lei, băncile oferă multe alte servicii financiare și care vor fi afectate defavorabil la clienți (plăti, schimburi, decontări, etc.) Acestea sunt independente de Robor și trebuie taxate corect, după profitabilitate (marjă) nu cost (Robor).

Un compromis eficient din partea Guvernului ar fi cel de înlocuire a Robor cu marja netă. Apoi, cerere rapidă a opiniilor sectorului, BNR/CNSM dar și BCE. Acest gest de concesie are fi bine primit de piață și ar da ascendent solid Guvernului pentru oricare alte măsuri de viitor care să asigure finanțarea viabilă și ieftină a economiei românești.