Numărul 5 mondial din circuitul feminin va fi nevoită să lipsescă aproximativ o lună de pe terenul de joc, din cauza intervenţiei chirurgicale la degetul mare al piciorului drept, suferită în urmă cu câteva zile Din acest motiv, românca a fost nevoită să părăsească competiţia de la Miami înainte ca aceasta să înceapă.
“Nu am mai putut să joc la Miami, din păcate. Acum sunt mai bine, asta a fost. Trebuie de acum înainte să mă protejez mai mult. Am avut o intervenţie chirurgicală la deget şi trebuie să mă opresc o perioadă. Nu mă tem de asta, nu mă tem de nimic. Pentru mine nu e nici o diferenţă, că sunt pe locul cinci sau că sunt pe zece. Voi încerca să mă pregătesc zilnic bine când o să mă refac complet şi să mă bucur de ceea ce fac. Va urma o perioadă de odihnă pentru mine acum. Voi fi acasă, la Constanţa, acolo unde voi sta un timp”, a spus Simona Halep.
Revine la meciul de Fed Cup cu Serbia
Dacă recuperarea decurge conform planului, Simona ar trebui să revină oficial pe teren la meciul de la Bucureşti România – Serbia (19-20 aprilie), contând pentru barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup. Halep, alături de Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Irina Camelia Begu, vor trebui să dea piept cu puternica echipă a Serbiei, din care fac parte celebrele Jelena Jankovic şi Ana Ivanovic. Învingătoarea din play-off va evolua anul viitor în Grupa Mondială II, iar învinsa în Grupa I a Zonei Euro-africane. Echipa României de Fed Cup nu a mai ajuns de 15 ani în play-off-ul Grupei Mondiale II, iar această echipă noastră tricoloră este capabilă de această performanţă. După disputele cu Serbia din Fed Cup, Simona ar trebui să ia parte la turneul de la Stuttgart, primul pe zgură din acest sezon. Organizatorii competiţiei germane, dotate cu premii totale în valoare de 710.000 de dolari, au anunțat deja prezenţa Simonei.














































