Actual

Şoc pentru Biserica Ortodoxă Română! Ce se întâmplă

Procurorii DNA solicită Curții de Apel Constanța înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu față de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată alături de alte persoane în dosarul în care este acuzat de folosirea de declarații false la obținerea subvențiilor agricole de la APIA.

Procurorii anticorupție spun că ÎPS a încălcat regulile impuse de controlul judiciar.

„În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha.

Prin emiterea împuternicirii ca Ștefan Aurelian să acceseze fonduri europene, inculpatul Petrescu Teodosie a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume:
– să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,
– să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii spun că, în consecință, ÎPS Teodosie a demarat procesul de accesare a fondurilor europene prin interpuși.

„A reieșit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuși, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverința de suprafață fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a și fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanța Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată – cea aferentă campaniei 2016 – era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ștefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că folosește anumite suprafețe agricole)”, a precizat DNA.

Săptămâna trecută, ÎPS Teodosie a transmis că nu este vinovat de acuzațiile care i se aduc și că are încredere că procesul se va încheia cu o decizie de achitare.

„Reamintim poziţia exprimată încă de la începutul procesului, aceea că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu a săvârşit nicio infracţiune. În cursul procesului, vom dovedi aceasta. Ne exprimăm din nou încrederea că la finalul procesului se va pronunţa o soluţie de achitare faţă de acuzele aduse”, se arata în comunicat.

Arhiepiscopul Tomisului este trimis în judecată  „pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top