Spațiile verzi-între drepturile proprietarilor și obligațiile administrației locale

Schimbarea prin planurile de urbanism a destinației terenurilor construibile, proprietate privată, reprezintă expropriere, iar proprietarii afectați au dreptul la despăgubiri. Din păcate, proiectul Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor nu reflectă acest principiu.

• Bolojan: Voi continua să exercit mandatul de premier astfel încât să asigurăm stabilitatea guvernării
• Grindeanu: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat!” PSD retrage sprijinul politic pentru Ilie Bolojan
• Rumen Radev,câștigător al alegerilor parlamentare: O victorie a speranței asupra neîncrederii, o victorie a libertății asupra fricii
• Bolojan și „șobolanii” ajung la CNCD și la Parchet
• Hagi, noul selecționer al echipei naționale

Unul dintre cele mai fierbinți subiecte, care (re)apare în spațiul public ori de câte ori se propune vreo modificare a dispozițiilor legale din materia urbanismului, este cel legat de regimul aplicabil terenurilor proprietate privată care sunt calificate drept spații verzi prin documentațiile de urbanism. Orice discuție referitoare la necesitatea adoptării unor norme clare și proporționale (deci echitabile) care să reglementeze regimul juridic aplicabil acestor terenuri este condamnată încă de la început, fără argumente, cu doar câteva etichete; „abuz”, „ilegalitate”, „betonarea spațiilor verzi” sunt cele mai frecvente. 

Același tratament se aplică în această perioadă și încercărilor de a pune în discuție unele dispoziții din proiectul Codului Urbanismului care reglementează posibilitatea limitării, prin documentații de urbanism, a modalităților de exercitare adreptului de proprietate privată. Din păcate, dezbaterea reală cu privire la conținutul și efectele noilor dispoziții este anulată, fără a fi puse în discuție aspecte esențiale: ce fel de limitări în exercitarea dreptului de proprietate privată pot fi impuse prin planurile de urbanism, care sunt drepturile proprietarilor afectați și care sunt obligațiile corelative ale administrației locale.

Dreptul de proprietate privată se exercită în limitele stabilite de lege; afectarea semnificativă a dreptului de proprietate reprezintă expropriere

Este necontestat faptul că dreptul de proprietate privată nu poate fi exercitat în mod absolut, ci în limitele stabilite prin lege. Aceste limitări trebuie să fie însă justificate de un interes public și să fie proporționale cu scopul urmărit. În caz contrar, dacă limitările impuse conduc la afectarea semnificativă a dreptului de proprietate privată, pot fi calificate fie ca nelegale (dacă nu este respectat principiul proporționalității), fie ca expropriere (dacă atributele dreptului de proprietate privată sunt atât de mult limitate încât devin lipsite de conținut). Iar exproprierea face necesară despăgubirea proprietarilor afectați.

Constituția României prevede expres că nimeni nu poate fi expropriat (adică lipsit de unul dintre atributele dreptului de proprietate) decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită conform legii și cu o justă și prealabilă despăgubire. Astfel, regula potrivit căreia dreptul de proprietate se exercită în limitele stabilite de lege nu înseamnă că aceste limite pot conduce la o „desființare” a atributelor dreptului de proprietate. Limitările care au acest efect reprezintă o expropriere, fiind necesară plata unei despăgubiri. 

Proiectul Codului Urbanismului nu reflectă deciziile Curții Constituționale referitoare la dreptul proprietarilor de a fi despăgubiți pentru limitările aduse dreptului lor de proprietate prin planurile de urbanism

Cei care au analizat proiectul Codului Urbanismului, aflat în dezbatere în Parlament, au observat probabil că, stabilind regimul juridic aplicabil terenurilor cu destinația de spații verzi, acest act normativ preia unele dispoziții legale deja aplicabile: de exemplu, în proiectul de Cod sunt reluate prevederile conform cărora schimbarea destinației de spațiu verde este interzisă, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv (incluse în prezent în OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și în Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane). 

Această reluare a unor dispoziții legale nu este surprinzătoare – rolul unui cod este acela de a reuni într-o structură unitară reglementările aplicabile într-un anumit domeniu. Surprinzător este însă faptul că, deși proiectul Codului reglementează pe larg posibilitatea autorităților administrației publice locale de a limita, prin documentații de urbanism, exercitarea dreptului de proprietate privată, acesta nu include și obligația administrației de a-i despăgubi pe proprietarii care, prin aceste limitări, sunt lipsiți de folosința efectivă a bunurilor lor. 

Modificarea prin documentații de urbanism a destinației unor terenuri proprietate privată – de exemplu, încadrarea în categoria spațiilor verzi a unor terenuri care aveau inițial destinația de „curți-construcții” – echivalează cu o limitare adusă dreptului de proprietate privată; este adevărat că limitarea servește unui interes public, dar nu înseamnă că dreptul de folosință asupra acelor terenuri nu este afectat în mod semnificativ. Iar afectarea semnificativă, adică „lipsirea” de unul din atributele dreptului de proprietate, reprezintă expropriere, care face necesară plata unei despăgubiri juste. 

Acest principiu a fost reflectat constant în deciziile adoptate de Curtea Constituțională. Atunci când a analizat constituționalitatea prevederilor care interziceau schimbarea destinației terenurilor prevăzute în documentațiile de urbanism ca spații verzi.

Curtea a arătat că prevederea legală servește unui interes public, dar și pentru că, pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată, proprietarii terenurilor respective sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Poate tocmai această praactică a Curții Constituționale a determinat completarea art.18 din Legea nr. 24/2007, care prevede în prezent că terenurile „ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice nu pot fi inventariate sau declarate ca spații verzi în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislației în domeniu”. Această dispoziție legală nu a fost însă preluată – sau reflectată în alt mod – în proiectul Codul Urbanismului.

Dimpotrivă, pare că prin prevederi eprese referitoare la dreptul autorităților locale de a impune prin planurile de urbanism limitări cu privire la utilizarea terenurilor proprietate privată – de exemplu, includerea terenurilor construibile în categoria spațiilor verzi – și prin invocarea interesului public pentru astfel de reglementări, autorii Codului încearcă să exclude orice obligație de despăgubire.

Dar, așa cum arătam mai sus, existența interesului public nu face decât să permit ca unele limitări să fie impuse, fără a anula obligația de despăgubire dacă acele măsuri au ca effect lipsirea proprietarilor de folosința terenului lor.

Obligația de amenajare a spațiilor verzi 

Un alt principiu care nu este, nici acum, reglementat expres în Cod, este Acela că autoritățile au obligația de a acțioona pentru realizarea interesului public în considerarea căruia au limitat exercitarea dreptului de proprietate private. Astfe, dacă expropriază un teren proprietate private pentru a construi un drum, expropriatorul este obligat să construiască drumul respectiv.

 Rezervarea unor terenuri proprietate private pentru a fi utilizate exclusiv ca spații verzi poate servi interesului public doar dacă acele terenuri sunt efectiv amenajate ca spații verzi, nu și dacă sunt în paragină. Iar raportarea, pe hârtie, a unor suprafețe de teren ca spații verzi nu aduce nicio îmbunătățire calității vieții în aglomerările urbane. Dar, prea puțini pun în discuție obligația autorităților locale de a și face ceea ce declară.

De aceea, o dezbatere reală referitoare la unele limitări aduse dreptului de proprietate privată prin proiectul Codului Urbanismului ar fi foarte utilă. Această dezbatere poate avea însă loc doar dacă cei implicați sunt dispuși să asculte, fără a aplica etichete. Este firesc să critici, dacă drepturile îți sunt afectate. Dar nu este firesc să pretinzi că cei care cer o dezbatere reală săvârșesc o ilegalitate. Pentru că a cere să îți fie respectate drepturile nu poate reprezenta un abuz, iar a-ți desconsidera obligațiile nu poate fi un drept.