Ștefan Cazimir, aproape singur pe ultimul drum

Cel mult 15 persoane l-au însoțit vineri, la Cimitirul Evreiesc din strada Giurgiului, pe ultimul drum pământesc pe profesorul Ștefan Cazimir.

• Tomac, desemnat pentru a-i face partid lui Nicușor Dan? Care sunt reacțiile partidelor
• Prin desemnarea lui Tomac, Nicușor Dan a încălcat Constituția. Ce-a spus CCR
• Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul
• Unde mai spionează China
• CCR a decis: Ordonanța SAFE este constituțională. Conflictul constituțional Parlament-Guvern pe SAFE se judecă în 10 iunie

Pentru că mai nimeni nu a amintit acest lucru, o fac eu acum: Ștefan Cazimir a fost deputat din partea Partidului Social Democrat. În stilul său ironic, a fost unul dintre cei mai serioși oameni politici pe care i-am cunoscut. Critic literar, istoric literar și profesor de literatură română contemporană, cu o carieră remarcabilă în domeniile amintite, s-a angajat în politică într-un moment în care România făcea o schimbare de fond a sistemului politic și economic, o schimbare pe care iubitorul de Caragiale  nu o putea privi de la distanță. Avea ocazia, poate nesperată, să se angajeze în schimbare, să o interpreteze așa cum credea că trebuie, cu aceeași grijă pe care a aplicat-o lumii lui Caragiale, în studiile sale.

Lumea lui Caragiale nu era una caricaturală, doar că îi lipsea, într-un fel, măsura. Totul era în exces. De unde impresia de superficialitate. Asta era și lumea României imediat post-decembriste, cu elanuri, iluzii, excese, extremisme, contestări, și cu un proiect pe cât de idealist, pe atât de încâlcit și lipsit de realism.  De altminteri, partidul înființat de Ștefan Cazimir, Partidul Liber Schimbist, reprezenta reacția sa la excesele acelui început, un soi de continuare, dar cu alte mijloace, a ceea ce spunea Radu Cosașu despre sine: că este un extremist de centru. Cineva trebuie să pună acul balanței la centru.

Umorul poate fi o armă politică, cu condiția ca acela care o folosește să fie un erudit și să nu-și disprețuiască adversarii. Pentru că altfel umorul se transformă în mârlănie. Ștefan Cazimir și-a ironizat adversarii, cu finețe de spirit și cu tandrețe. Nu a fost niciodată de partea celor care iau prizonieri și fac politică folosind parul. Dimpotrivă.

Fără a fi un nostalgic, nu pot să nu-mi amintesc cine erau cei care reprezentau poporul în primii ani de după Revoluție, și cum o făceau. Deși erau vremuri dominate de radicalism, eleganța nu a lipsit în politică. Dimpotrivă. Eleganța venea din calitatea intelectuală a multora din mediul politic și din respectul față de cetățean.

De ce s-a degradat atât de mult calitatea vieții politice? Pentru că am fost invadați de marginalii din lumea lui Caragiale. Oameni reduși la dimensiunea singulară a interesului propriu, oameni care folosesc politica pentru a prospera, pentru a-și satisface clientela politică. Ștefan Cazimir a asistat cu amărăciune la degradarea intelectuală a vieții politice, la contraselecția care ne-a adus unde suntem acum. Lumea marginalilor lui Caragiale își ia revanșa.

Personajele ,,Scrisorii pierdute” sunt repere morale față de cei care, acum, au pretenția să ne salveze și să ne facă europeni cu patalama, pe care nu mai încape tricolorul. Liber schimbismul și-a modificat sensul: a ajuns un oportunism feroce, în care principiile au tăria meduzei! A vorbi despre kitsch-ul actualei lumi politice ar însemna să-i găsim și calități! Cum spunea Ștefan Cazimir, ,,condiția eroilor «Scrisorii pierdute» se distinge, dimpotrivă, printr-un acces mai liber la treptele superioare ale ierarhiei social-politice și, legat de aceasta, printr-o puternică dezvoltare a instinctelor de parvenire”. Parvenitismul nu are cum să creeze un proiect de societate, și cu atât mai puțin poate produce elite intelectuale, politice, administrative sau caractere.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Transmit condoleanțe soției sale. Umorul blând cu care ne deslușea lumea încâlcită a lui Caragiale ne va lipsi.