Stenograma ședinței Guvernului din 31 ianuarie 2017, desecretizată duminică, arată că premierul Sorin-Mihai Grindeanu a încercat să se asigure că toate procedurile au fost respectate, înainte de adoptarea OUG 13.
Ședința a început la ora 21.30, având pe ordinea de zi, în primul rând, proiectul Legii bugetului de stat și cel al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Ulterior, ministrul Justiției, Florin Iordache, a solicitat suplimentarea ordinii de zi.
La discutarea proiectului de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, Grindeanu l-a întrebat pe ministrul Justiției dacă procedurile au fost îndeplinite: „Aveți toate avizele, absolut tot, domnule ministru?”
Iordache a confirmat sec: „Da”.
De altfel, Grindeanu a procedat la fel și în cazul celorlalte proiecte de acte normative aflate suplimentar pe ordinea de zi. Astfel, în cazul proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, l-a chestionat de trei ori pe Iordache pe această temă: „Domnule ministru, aveți toate avizele?”; „Toate procedurile care sunt cerute?”; „Sunt îndeplinite?”
După ce a primit tripla confirmare din partea ministrului Justiției, Grindeanu i-a adresat aceeași întrebare și secretarului general al Guvernului, Mihai Busuioc: „Domnule secretar general, toate lucrurile sunt îndeplinite, toate avizele?”
Proiectele au fost aprobate fără niciun fel de discuții, membrii Guvernului neformulând nicio observație pe marginea actelor normative.
Guvernul a abrogat în ședința de duminică OUG 13/2017 prin care au fost modificate Codul Penal și Codul de Procedură Penală și a declasificat stenograma ședinței în care aceasta fusese adoptată.
















































